Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 19 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMain

Dosarul mitei la Antifraudă: şpăgi de mii de euro pentru inspectorii din Bucureşti care închideau ochii la prejudicii uriaşe

369
FOTO: DGAF

Doi dintre inculpaţii în dosarul şpăgilor la Direcţia Generală Antifraudă sunt inspectori în cadrul instituţiei şi sunt acuzaţi de DNA că au luat, în cel puţin două situaţii, mită de 8000 de euro şi 80.000 de lei. Mai mult, unul dintre ei i-a promis unei femei, pentru 10.000 de euro, că îi face rost de o diplomă de bacalaureat pentru că ar avea influenţă asupra unor funcţionari din cadrul unui inspectorat şcolar.

În acest moment, cei doi inspectori din cadrul Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală Bucureşti sunt urmăriţi penal de procurorii DNA în timp ce sunt sub control judiciar.

OLTEAN DRAGOȘ ANDREI, inspector în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală – Direcția Regională Antifraudă Fiscală București, pentru comiterea infracțiunilor de:
– luare de mită în formă continuată,
– fals intelectual,
– complicitate la evaziune fiscală (două fapte),
– omisiunea sesizării,
– trafic de influență,
– dare de mită,

CONTA RĂZVAN, inspector în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală – Direcția Regională Antifraudă Fiscală București, pentru comiterea infracțiunilor de:
– luare de mită în formă continuată,
– fals intelectual,
– complicitate la evaziune fiscală (două fapte),
– omisiunea sesizării,

Conform comunicatului DNA: Banii respectivi ar fi fost pretinși și primiți de cei doi inspectori în scopul omisiunii întocmirii unei sesizări penale cu privire la problemele constatate și implicit al finalizării controalelor într-un mod care să fie favorabil oamenilor de afaceri, prin diminuarea artificială a cuantumului taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat. Prin aceste demersuri, cei doi inculpați ar fi facilitat prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 225.913 lei.

Mai mult: În cursul lunii mai 2023, inculpatul Oltean Dragoș Andrei ar fi pretins și primit de la inculpata M.L.M. suma de 10.000 euro în schimbul căreia i-ar fi promis acesteia că își va exercita influența pe care ar fi lăsat să se înțeleagă că ar avea-o asupra unor funcționari din cadrul unui inspectorat școlar în vederea obținerii în fals a duplicatului diplomei de bacalaureat, în condițiile în care persoana respectivă nu ar fi susținut niciodată examenul respectiv. În contextul menționat mai sus, la data de 29 noiembrie 2023, inculpatul Oltean Dragoș Andrei ar fi remis suma de bani respectivă secretarului șef al unui colegiu național care ar fi eliberat în fals documentul respectiv.

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

În data de 07 decembrie 2023, procurorii anticorupție au pus în executare un număr de 31 mandate de percheziție ce au vizat sediile unor instituții publice, domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale. În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. Buletin de Bucureşti a scris despre subiect aici:

De asemenea, ANAF Bucureşti a mai fost implicat într-un scandal, despre care găsiţi detalii aici:

scris de

Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect

Palatul Telefoanelor se redeschide. Investiția a costat peste 7 milioane de euro
ArticoleȘtiri

Palatul Telefoanelor se redeschide. Investiția a costat peste 7 milioane de euro

Palatul Telefoanelor, monument istoric de pe Calea Victoriei, devine parte din sediul...

Bani în plus la indemnizaţiile personalului din secţiile de vot. Imagine cu titlu ilustrativ, via unsplash.com
ArticoleMainPolitic

Referendum Bucureşti | Bani în plus pentru personalul din secţiile de votare, din bugetul local

UPDATE: Potrivit Primăriei Capitalei, suma alocată pentru remunerarea personalului din secţiile de...