Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Saturday , 20 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Covid-19 Dosarul fostului angajat MAI, acuzat că a infectat Spitalul Gerota cu COVID-19, a fost clasat
Covid-19SănătateȘtiri

Dosarul fostului angajat MAI, acuzat că a infectat Spitalul Gerota cu COVID-19, a fost clasat

62

Procurorii Parchetului General au anunțat clasarea dosarului în care era vizat fostul comandant adjunct al Poliției Capitalei cu privire la infectarea cu COVID-19 a spitalului Gerota din București. „Urmare probatoriului administrat nu s-a putut stabili cert, cu argumente științifice, împrejurarea în care persoana internată s-a infectat  și dacă aceasta a fost sau nu sursa infectării cvasi-generalizate din Spitalul de Urgență „Profesor Doctor Dimitrie Gerota”, anunță procurorii.

Inițial fostul angajat MAI a fost acuzat că a mințit în legătură cu excursia lui în Israel, însă acum procurorii au stabilit că el nu poate fi acuzat de fals în declarații și nici de zădărnicirea combaterii bolilor, deoarece „infracţiunea de „fals în declaraţii” presupune ca acţiunea făptuitorului de a declara necorespunzător adevărului să aibă ca scop producerea unei consecinţe juridice, iar potrivit legii sau împrejurărilor declaraţia în sine să servească la producerea acelei consecinţe urmărite.”

Fostul ofițer MAI s-a întors din Israel pe 26 februarie, după care s-a simțit rău și a mers la Spitalul Dimitrie Gerota. El a omis să spună că a fost plecat din țară atunci când a completat formularul de evaluare a riscului infecțios la internare, document intern pus la dispoziție de Spitalul Gerota pentru depistarea existenței infecțiilor. Puțin timp după tot spitalul a intrat în carantină.

Pe 13 martie, reporterii Buletin de București au arătat cum, la momentul respectiv, mai mult de jumătate dintre persoanele confirmate cu noul coronavirus în Capitală au fost infectate de fostul comandant. Totodată, Buletin de București a publicat o investigație unde a detaliat, cu video și poze, parcursul excursiei făcute de polițist alături de grupul de 88 de persoane.

https://www.youtube.com/watch?v=YhofQiuOuko&feature=emb_title

Comunicat de presă integral

Biroul de informare și relații publice este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus clasarea cauzei cu privire la infracțiunile de zădărnicirea combaterii bolilor (art.352 alin. 1 Cod penal) și fals în declarații ( art.326 Cod penal), fapte presupus comise de către o persoană  infectată cu virusul SARS-COV-2 și internată în ziua de 5 martie 2020 la Spitalul de urgență ”Profesor doctor Dimitrie Gerota”.

Urmare probatoriului administrat nu s-a putut stabili cert, cu argumente științifice, împrejurarea în care persoana internată s-a infectat  și dacă aceasta a fost sau nu sursa infectării cvasi-generalizate din Spitalul de Urgență „Profesor Doctor Dimitrie Gerota”.

În lipsa altor testări, realizate asupra altor pacienți, vizitatori, personal medical, anterior sau în perioada internării persoanei vizate, sursa „inițială” de SARS-COV-2 din Spitalul de Urgență „Profesor Doctor Dimitrie Gerota” rămâne nesigură, variantele teoretice – imposibil de înlăturat la un nivel de certitudine impus de standardul de probațiune utilizat în procesul penal – fiind nenumărate.

În perioada în care făptuitorul a călătorit în Israel, Israel și Palestina nu se aflau pe lista zonelor cu transmitere comunitară extinsă pentru care se recomanda carantinare, respectiv autoizolare la domiciliu,  motiv pentru care, atât făptuitorul, soţia acestuia, cât şi ceilalţi membri ai grupului organizat cu care a călătorit nu aveau nicio obligaţie în acest sens, la întoarcerea în România din Israel.

Cercetările au stabilit că nicio persoană dintre cele care au călătorit împreună cu făptuitorul (80 de persoane) nu a fost confirmată cu virusul SARS COV-2, fapt care, alături de alte probe administrate a dus la excluderea scenariului de infectare cu coronavirus a făptuitorului în cadrul călătoriei în statul Israel.

În ceea ce privește ,,Formularul de evaluare a riscului infecțios la internare”, asumat prin semnătură de făptuitor cu ocazia internării la Spitalul de Urgență „Profesor doctor Dimitrie Gerota”, precizăm că acesta este un document intern și a fost introdus și atașat foii de observație clinică generală la inițiativa medicului epidemiolog, formularul întocmit fiind aprobat la data de 23.06.2017 în cadrul Comitetului Prevenire Infecții Asociate Asistenței Medicale, scopul principal al acestui formular fiind depistarea existenței infecțiilor.

Prin Hotărârea CNSSU nr. 3/2020 s-a introdus un chestionar pentru evaluarea riscului de îmbolnăvire cu COVID-19 la pacienţii care se prezintă UPU/CPU/Camera de Gardă, ca măsură specifică în vederea prevenirii şi combaterii răspândirii coronavirusului în cadrul spitalelor.

Necompletarea conformă a unui astfel de formular, impus prin autoritatea statului, poate constitui elementul material al infracţiunii de „zădărnicirea combaterii bolilor”, ceea ce în prezenta cauză nu se aplică, pacientul asumându-şi prin semnătură un formular intern, adoptat anterior apariţiei pandemiei de Covid-19 .

Infracţiunea de „fals în declaraţii” presupune ca acţiunea făptuitorului de a declara necorespunzător adevărului să aibă ca scop producerea unei consecinţe juridice, iar potrivit legii sau împrejurărilor declaraţia în sine să servească la producerea acelei consecinţe urmărite. Cercetările efectuate nu au identificat consecințe juridice produse prin răspunsul neconform oferit de făptuitor.

scris de
Bianca Albu

Reporter