Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Covid-19, Știri

Dosare penale după Congresul PNL pentru nerespectarea normelor sanitare – surse Agerpres

Dosare penale după Congresul PNL pentru nerespectarea normelor sanitare – surse Agerpres

Procurorii au deschis două dosare penale pentru nerespectarea normelor sanitare la Congresul PNL, anunță Agerpres, care citează surse judiciare. Dosarele au fost deschise in rem şi vizează săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi zădărnicirea combaterii bolilor.

Potrivit Agerpres, cele două dosare nu sunt instrumentate de procurorii de la Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului General, ci de alte unităţi subordonate.

Tot pentru Congresul din 25 septembrie, Partidul Naţional Liberal a fost amendat cu 10.000 de lei de către Poliţia Capitalei pentru nerespectarea normelor de protecţie sanitară. Polițiștii au constatat că nu au fost luate măsurile necesare pentru a-i determina pe participanţi să poarte mască şi să păstreze distanţarea fizică.

PNL amendat de Poliție cu 10.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor anti-Covid la Congres. Bode a fost sâmbătă doar delegat PNL, nu ministru

A fost sancţionată și firma de pază angajată pentru Congresul PNL, cu 5.000 de lei, pentru că avea obligaţia să înştiinţeze de urgenţă cu privire la nereguli – nerespectarea distanţei fizice şi nepurtarea corespunzătoare a măştii de protecţie. 

La Congresul PNL, desfășurat pe 25 septembrie, mai multe persoane au fost surprinse fără mască în plen. Printre acestea chiar și președintele Klaus Iohannis, fostul președinte PNL Ludovic Orban și actualul șef al liberarilor, Florin Cîțu.

LIVE TEXT | Florin Cîțu este noul președinte PNL

sursa foto cover Facebook Europol

Autor

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.