Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției efectuează cercetări într-un dosar deschis ca urmare a unei sesizări din oficiu ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2023 – 2024, a unor infracțiuni de corupție, fals, de către funcționari publici din cadrul Poliției Locale Sector 1, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu.
„În cursul zilei de 04 iunie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 8 (opt) locații situate pe raza municipiului București, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române”, se arată într-un comunicat remis redacției.
Reamintim, ofițeri din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie din Ministerul de Interne au făcut la rândul lor mai multe percheziţii marţi dimineaţă, 4 iunie, la sediul Poliţiei Locale Sector 1. Potrivit G4media.ro, au fost vizaţi şefi din instituţie, care ar fi luat şpăgi cuprinse între 5.000 şi 20.000 de euro de la patronii teraselor din Sectorul 1.
Reporter și redactor-șef la Buletin de București. Face presă de la 15 ani, când a debutat în media locală din Tecuci, și a parcurs de-a lungul a peste două decenii toate formatele jurnalistice: presă scrisă, radio, online și televiziune. În București, s-a format în redacțiile de știri radio ca reporter de teren, redactor și prezentator (StudentFM, NaționalFM, Radio Total, Smart FM) și a coordonat editorial postul Realitatea FM, înainte de a trece în presa online, ca editor la B365.ro, pe subiecte de administrație a Capitalei.
Din 2012 a lucrat în televiziune, mai întâi la Realitatea TV, ca reporter pe zona socială, editor de știri și reporter special în cadrul emisiunii de anchete „Reporterii Realității”, iar apoi în secția de Investigații a Digi24, unde a documentat dosare despre devalizarea patrimoniului public în campania „România furată”.
În 2017 s-a alăturat, ca reporter special, echipei inițiale care a transformat tabloidul Libertatea în cotidian generalist și de investigație.
Este jurnalist la Buletin de București din 2019, unde urmărește banii publici, proiectele de infrastructură și deciziile din administrația București-Ilfov.
După ce a preluat și coordonarea Buletin de București ca redactor-șef, în iunie 2023, fără a renunța la munca de reporter, investigațiile pe care le-a semnat și editat alături de echipă au câștigat, în ani consecutivi (2024–2026), Premiile I, II și III la categoria „Presă locală” a Galei Superscrieri.