Dispeceratul central al Metrorex va fi deschis publicului, pentru vizite, pe 20 septembrie, în cadrul manifestării Săptămânii Europene a Mobilității.
UPDATE: Toate locurile au fost ocupate și nu se mai fac înscrieri!
Evenimentul este dedicat celor care vor să descopere culisele transportului subteran din București. Participarea este posibilă doar pe baza înscrierii prealabile, prin completarea formularului dedicat, care poate fi accesat aici. Locurile sunt limitate la 100 de persoane.
Cei înscriși și confirmați vor primi pe email toate detaliile organizatorice.
Dispeceratul central al Metrorex, acțiune în cadrul Săptămânii Europene a Mobilității, între 16-22 septembrie
Săptămâna Europeană a Mobilității este campania de sensibilizare a populației în ceea ce privește mobilitatea urbană durabilă, propusă de Comisia Europeană. Prin aceasta se urmărește promovarea schimbărilor comportamentale în favoarea mobilității active, a transportului public și a altor soluții de transport curate și inteligente.
Campania se desfășoară în perioada 16-22 septembrie, în fiecare an, culminând cu „Ziua fără autoturisme”, eveniment organizat în orașe din toată lumea, în data de 22 septembrie.
Autoritățile locale sunt încurajate, ca în această săptămână, să încerce să folosească măsuri inovatoare de planificare a transportului public, să promoveze utilizarea noilor infrastructuri și tehnologii, măsurând atât calitatea aerului, cât și opinia publicului în ceea ce privește soluțiile noi propuse.
CITEȘTE ȘI: ASPA | Târg de adopții căței, la o cafenea din București. Continuă campania de sterilizări gratuite
Pentru a sprijini inițiativa mobilității urbane, Comisia Europeană a elaborat Planul de Acțiune în domeniul mobilității, care își propune două obiective strategice:
1. Până în anul 2050 – Eliminarea treptată, din mediul urban, a autoturismelor care folosesc carburanții convenționali;
2. Până în anul 2030 – Tranziția spre o logistică cu zero emisii în marile centre urbane.
Tema din acest an a Săptămânii europene a Mobilității este Combină și deplasează-te. Să folosim spațiul public împreună. Spațiul public comun aduce multe beneficii societății, precum mai multă siguranță rutieră, mai puțină poluare fonică și atmosferică și o mai bună calitate a vieții.
CITEȘTE ȘI: Sector 6 | Terenuri noi de sport, cu acces gratuit pentru cetățeni, în afara orelor