Deținuții vor munci la autostrăzi și drumuri expres, după ce Compania Națională de Investiții Rutiere a inițiat un parteneriat cu Administrația Națională a Penitenciarelor.
Astfel, persoanele private de libertate, în regim semi-deschis, vor putea să lucreze pe viitoarele șantiere de autostrăzi și drumuri expres. Este vorba exclusiv despre deținuții care își doresc să lucreze pe șantiere, activitate care, după eliberare, o pot continua, reintegrați și calificați, ca angajați ai constructorilor.
,,A fost o discuție cu Administrația Penitenciarelor, pentru a include deținuți în proiectele de drumuri. Drumul Expres Bacău-Piatra Neamț a fost primul proiect în care am inclus această posibilitate, urmând ca antreprenorul care își asumă să folosească forța de muncă a celor din penitenciare să primească și un punctaj.
Știam că au mai fost șantiere unde s-au folosit deținuți, unul dintre acestea fiind modernizarea DN 29 D Botoșani-Ștefănești, și așa ajutăm la reintegrarea în societate a acestora. De asemenea, știm că este și un deficit de forță de muncă pe șantiere.
Însă, nu peste tot este posibil să ne asigure forța de muncă Administrația Penitenciarelor, dar pentru Drumul Expres Bacău-Piatra Neamț este primul proiect de la care am primit răspuns pozitiv din partea Administrației Penitenciarelor”, a declarat directorul general CNIR, Gabriel Budescu, într-un interviu pentru B 1 TV.
Deținuții vor munci la autostrăzi
Gabriel Budescu a explicat că mai rămâne ca parteneriatul să fie validat de Agenția Națională pentru Achiziții Publice.
„Personalul de la Administrația Penitenciarelor va răspunde de transportul pe șantier și pază. Vor primi zile de libertate, li se scade din pedeapsă și vor primi și bani. Nu-i obligă nimeni, vor veni doar cei care vor, iar după eliberare pot fi angajați de constructori dacă fac treabă. Este vorba doar de deținuții în regim semi-deschis”, a precizat directorul general CNIR.
La licitația pentru Drumul Expres Bacău-Piatra Neamț, CNIR a inclus în criteriile de atribuire punctaj de 6 % pentru creșterea incluziunii sociale.
„A fost prevăzută acordarea punctajului suplimentar de 3 % pentru constructorul care angajează persoane fără loc de muncă din județele Bacău și Neamț, studiul de fezabilitate estimând a fi necesare, în total, 1800 de locuri de muncă pe perioada execuției lucrărilor. De asemenea, alte trei procente (din totalul de 6 % pentru creșterea incluziunii sociale) vor fi acordate antreprenorului care încadrează și califică la locul de muncă persoane private de libertate”, mai arată compania.
Contractul de peste 6 miliarde lei pentru proiectarea și execuția Drumului Expres Bacău -Piatra Neamț a fost publicat luni, 23 decembrie 2024 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene urmând să fie vizibil și în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Termenul pentru depunerea ofertelor este 18 februarie 2025.
CITEȘTE ȘI: De ce nu va mai fi deschis un tronson de pe autostrada care leagă București de Moldova, deși este 99% gata