Se vor lndrepta care Sintesti, Vom vedea ce vor constata si la. Groapa de gunoi. Eco sud?
Posted by Marian Joiman on Thursday, 12 November 2020
Peste 100 de comisari ai Gărzii de Mediu, jandarmi și polițiștii au descins în această după amiază la Sintești, lăngă București. Autoritățile au informații că acolo ar funcționa o topitorie ilegală dar și că sunt arse permanent deșeuri.
Descinderi la Sintești: sunt vizați cei care ard ilegal deșeuri
Posted by Ministerul Mediului – România on Thursday, 12 November 2020
„În spatele nostru sunt munți de deșeuri plastice, din construcții, sute sau poate mii de astfel de deșeuri abandonate, care dacă sunt incendiate, nu fac altceva decât să pună sănătatea populației în pericol. Știm cu toții că avem o problemă reală de poluare a aerului în București, și pe lângă poluarea pe care o avem de la trafic, și încălzirea rezidențială pe timpul iernii, suplimentar, din pricina arderilor ilegale care se întâmplă aici și în alte localități, bucureștenii sunt obligați să suporte aceste consecințe.”, a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechete.
Acțiunea autorităților vine după ce, în ultima perioadă, în București au fost depășite limitele de poluare de cîteva ori, în timpul nopții.
Vom reveni
Sursa FOTO Facebook Marian Joiman