Revolta stârnită după decizia CCR de anulare a candidaturii la președinție a Dianei Șoșoacă nu are legătură cu acest personaj toxic, care în mod evident ar trebui să dispară din viața politică pentru a nu diviza și mai mult societatea românească.
Furia opiniei publice care încă mai crede într-o Românie democratică, cu un stat de drept funcțional, în cadrul UE și a NATO, este determinată de pericolul și mai mare pe care îl reprezintă pentru democrație modul arbitrar prin care a fost eliminat din cursa electorală un candidat, indiferent de numele său.
Dacă ar fi să gândim din nou în logica „răul cel mai mare vs. răul cel mai mic”, cu care ne-am obișnuit, din păcate, în preajma alegerilor, putem afirma că, în mod paradoxal, astăzi răul mai mare vine dinspre decizia CCR și mai puțin dinspre Diana Șoșoacă.
Dintr-un motiv cât se poate de simplu: deocamdată, lidera SOS nu are puterea dată de stat pentru a-și impune ideile războinice. Este antisemită, militează pentru scoaterea României din UE și NATO, mai nou declamă mesaje legionare, însă totul este momentan la nivel verbal.
Șansele Dianei Șoșoacă să fie aleasă președinte al României erau aproape nule.
Ar fi obținut, probabil, un scor bun, dar doar atât. Românii au dovedit, în ultimii 34 de ani, că simt totuși pericolul unui derapaj extremist și l-au sancționat la vot.
Iar dacă adunăm în procente, partea populației care are o mentalitate radicală este constantă, în jurul a 20-25%. Desigur, este mult, dar faptul că este constant rămâne controlabil.
Pe de altă parte, Curtea Constituțională a României are puterea și are toate instrumentele pentru a afecta democrația, statul de drept și libertățile cetățenilor.
Nu mai este o chestiune de opinie, ci de fapte. De-a lungul ultimilor ani, CCR a acționat mai degrabă ca o unealtă a politicienilor de la București care au dorit să ducă țara înspre autoritarism, domnia infractorilor și a imbecililor.
Dincolo de această putere discreționară pe care o are, se mai remarcă un aspect care poate părea superficial la prima vedere, dar care este relevant în decizia CCR privind-o pe Diana Șoșoacă: au votat pentru anularea candidaturii ei exact acei „judecători” care sunt și cei mai controversați.
- Marian Enache, un fesenist al cărui dosar de la Securitate a dispărut în condiții neclare („domnul Enache Marian figurează cu dosar F.R. (fond rețea) 7259/Vaslui, dar dosarul nu s-a păstrat în arhivă”, spunea CNSAS în 2009),
- Bogdan Licu, fost procuror general adjunct cu multe umbre, care a renunțat la titlul de doctor când a fost dezvăluit ca plagiator,
- Cristian Deliorga, fost judecător la Curtea de Apel Constanța, și Gheorghe Stan, fost șef al Secției Speciale, un magistrat mai degrabă servil cu puterea, implicat în câteva scandaluri.
- Plus Attila Varga, de la UDMR-ul oricând gata să se facă preș în fața cui deține guvernarea.
Oameni fără probitatea morală pentru a interzice unei persoane să candideze.
În plus, nu este prima dată când CCR se manifestă atât ca instanță de judecată, cât și ca un parlament de 9 oameni, depășindu-și cu mult atribuțiile legale.
În cazul Șoșoacă, argumentele invocate în motivarea deciziei CCR ar fi trebuit să fie stabilite mai degrabă de o instanță clasică, într-un proces în care persoana acuzată să aibă drept de apărare.
În plus, CCR a invocat elemente care nici nu apar în Constituție sau în legea electorală, legiferând, astfel, de capul său, fără să mai existe controlul specific unui traseu legislativ clasic (2 camere, comisii, vot în plen, promulgare și sesizare la CCR).
Practic, legea lor este o sentință pe care nimeni nu o mai poate opri sau nuanța pe drumul său până la efect.
Din cauza acestor două laturi, decizia CCR în cazul Șoșoacă este extrem de periculoasă pentru România, pentru că întărește arbitrariul a 9 persoane asupra vieții politice, într-un mod discreționar și care nu poate fi contestat.
Spun întărește și nu introduce, pentru că nu este prima dată când CCR decide după cum este interesul său, răsturnând propriile decizii, ignorând hotărârile anterioare luate tot de curte și invocând argumente inventate, care contrazic pe cele inventate tura anterioară.
Practic, e complet lipsită de predictibilitate, ceea ce într-o guvernare iliberală ajută la eliminarea celor incomozi puterii.
Democrația are acest „defect” originar: garantând tuturor libertatea de exprimare și de acțiune, permite creșterea, pe terenul său, și a semințelor dictatoriale.
De multe ori în istoria recentă a lumii, dictatorii s-au dezvoltat politic beneficiind de avantajele unui sistem deschis și au pus mâna pe putere prin vot.
Hitler și, într-o oarecare măsură, Putin sunt cele mai la îndemână exemple.
În ciuda acestui fapt, voi prefera întotdeauna o democrație în care și personaje distructive ca Șoșoacă să se poată manifesta, sperând că există anticorpii naturali în societate pentru oprirea la timp a ascensiunii unor astfel de indivizi, prin vot sau prin instrumente legale care să respecte inclusiv drepturile lor, în locul unui sistem represiv, care să decidă în locul meu, după criterii inventate, pe cine am voie să aleg.
Ca să fiu și mai clar, nu militez aici pentru o libertate absolută, căci în mod evident libertatea mea se oprește acolo unde începe libertatea ta, sunt pentru sancționarea derapajelor de exprimare sau de poziționare (promovarea mișcării legionare sau antisemitismul trebuie pedepsite aspru), dar vreau ca aceste sancțiuni să fie decise într-un cadru în care chiar și potențialii dictatori și criminali să aibă dreptul să se apere.
CITEȘTE ȘI Investigație Recorder: Proiectul Nordis, o țeapă imobiliară a unui dezvoltator cu conexiuni la cel mai înalt nivel
