Mai mulți cetățeni au sesizat Buletin de București faptul că, la începutul anului, au fost tăiați mai mulți arbori din Parcul Bazilescu, iar alții au fost toaletați.
„Săptămâna trecută am constatat că au măcelărit peste 20 de copaci maturi, sănătoși, pe care i-au tăiat definitiv de la firul ierbii, în timp ce alții i-au toaletat cu drujba, de i-au lăsat fără coroană.
Și mă duce cu gândul la I.O.R. pentru că parcul nu mai pare o pădure, se văd cioturile ce până mai ieri erau copaci maturi, perfect sănătoși”, ne-a scris, pe 24 martie, o bucureșteancă îngrijorată, în contextul în care mutilarea parcurilor din București a devenit frecventă.
Primăria Sectorului 1: Au fost toaletați 26 de arbori din Parcul Bazilescu
Buletin de București a întrebat Primăria Sectorului despre amenajările făcute în Parcul Bazilescu în luna martie și care sunt planurile instituției pentru acest loc.
„Au fost aplicate lucrări de toaletare și de întreținere a coronamentului vegetației dendrologice pentru 26 de exemplare de arbori. Această operațiune a fost realizată în perioada 10 – 12.03.2025, în conformitate cu avizul de specialitate nr. DM 22 / 198134 / 17.01.2025, emis de către Primăria Municipiului București – Direcția de Mediu, Serviciul Avize și Acorduri.
Lucrările de toaletare avizate au fost executate prin respectarea prevederilor din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, cu modificările și completările ulterioare, și în baza Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 304/2009 privind aprobarea normelor de protecție a spațiilor verzi pe teritoriul Municipiului București.
Arborii asupra cărora s-a intervenit se aflau în perioada de repaus vegetativ pentru a nu fi afectat echilibrul biologic al acestora, luându-se măsuri de prevenire a accidentelor sau deteriorării construcțiilor din jur”, a răspuns Primăria Sectorului 1.
Instituția a menționat că execuția lucrărilor s-a efectuat cu personal specializat și sub îndrumarea inginerilor din domeniul horticulturii/arboriculturii/peisagisticii, care „s-au asigurat de protecția arborilor, bunurilor și a persoanelor în zona de execuție a lucrărilor, precum și de respectarea prevederilor avizului și a tehnologiei de execuție a tăierilor.”
„Totodată, lucrările s-au efectuat și în prezența reprezentanților Primăriei Municipiului București – Direcția de Mediu, a grupurilor de inițiativă civică (Grupul Civic Parc Bazilescu) și a organizațiilor neguvernamentale”, a precizat Primăria Sectorului 1.
Au fost plantați 50 de pomi
Primăria Sectorului 1 afirmă că lucrările de toaletare au fost necesare pentru prevenirea unor evenimente neplăcute și a pericolelor iminente, precum cel din data de 25 mai 2024, când „un exemplar de Fraxinus sp. (Frasin) a avut o ruptură de șarpantă, accidentând o persoană, care a decedat ulterior”.
„Totodată, în perioada 10 – 12.03.2025 au fost realizate și lucrări de extragere a rădăcinilor (cioatelor și buturugilor) arborilor tăiați în anii anteriori, în urma avizelor sau în contextul urgențelor generate de prăbușiri în urma condițiilor meteo nefavorabile.
Precizăm, de asemenea, faptul că Direcția de Utilități Publice, Salubrizare și Protecția Mediului Sector 1, prin intermediul operatorului economic responsabil de întreținerea zonei, a plantat, în perioada 17-21.03.2025, 50 de arbori din Parcul Bazilescu.
Dintre aceștia, 40 sunt exemplare de Tilia sp. (Tei) și 10 de Fraxinus sp. (Frasin), pentru îmbogățirea diversității peisagistice din parc. Exemplarele au fost amplasate în zonele unde era necesară completarea vegetației dendrologice existente”, a menționat Primăria Sectorului 1, pentru Buletin de București.
CITEȘTE ȘI: Tăierile din Parcul IOR | Locuitorii acuză că au început decopertările în zona retrocedată
Ce planuri are Primăria Sectorului 1 cu Parcul Bazilescu
Instituția a menționat că are în vedere realizarea unui DALI (Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție) pentru amenajarea acestuia, în vederea regenerării sale peisagistice.
„Totodată, vor mai fi realizate lucrări specifice de întreținere spații verzi (vidanjat coșuri, măturat alei, cosit, greblat, tuns gard viu, tăiat lăstari /drajoni etc.).
Acestea vor fi executate periodic, conform frecvenței stabilite prin contractul de prestări servicii și a necesității din teren, pentru îmbunătățirea calității vieții locuitorilor și promovarea unui mediu urban sustenabil”, se mai arată în răspuns.