Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 12 February 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentFeatured

De ce a fost amendată Termoenergetica. Raport parțial al comisariatelor pentru Protecția Consumatorului

18
amendată Termoenergetica
De ce a fost amendată Termoenergetica. Colaj Pexels/BdB

Termoenergetica a primit o amendă de 124.000 de euro de la Autoritatea pentru Protecția Consumatorului, la scurt timp după ce la conducerea acestei din urmă instituții a venit Cristian Popescu Piedone. Un raport parțial arată care au fost motivele pentru care ANPC a considerat că trebuie amendată Termoenergetica.

ANPC a transmis că au fost verificate 31 de puncte termice, dar şi 86 de unităţi locative arondate acestora, alese aleatoriu. Au fost constatate încălcări ale legislaţiei în vigoare, transmite ANPC, după cum urmează:

  • diferenţe semnificative de temperatură privind agentul termic de încălzire, generate de poziţionarea imobilului faţă de punctul termic
  • temperatura agentului termic de încălzire verificat a fost sub parametrii contractaţi
  • s-a constatat că aparate de măsurare din unităţile locative verificate din punct de vedere metrologic de către Termoenergetica Bucureşti SA în urmă cu 10 zile nu au fost înlocuite cu alte aparate de măsurare, calcularea valorilor fiind tip pauşal.

CITEȘTE ȘI: Termoenergetica, amendată cu 124.000 de euro de ANPC-ul condus de Cristian Popescu Piedone

De ce a fost amendată Termoenergetica. Rapoartele comisariatelor

Comisariatele pentru Protecția Consumatorului (CPC) din sectoarele 1, 2, 3, 4 și 5, au cerut Termoenergetica contractele încheiate cu asociațiile de proprietari din raza mai multor puncte termice, diagramele de reglaj și puncte de vedere ale companiei „cu privire la modalitatea respectării temperaturii energiei termice si apei calde  livrate către consumatorul final”.

De asemenea, inspectorii au efectuat controale aleatorii în apartamente, unde au verificat „temperatura de intrare apă caldă menajeră și temperatura agent termic la punctul termic, la punctul de intrare în bloc cât și la consumatorul final”, potrivit datelor obținute de Buletin de București.

„În urma controlului operativ efectuat la operatorul economic Compania Municipală Termoenergetica București, la punctul de lucru/punct termic Titan, Aleea Bădenii 10-12-Bdul Basarabia nr 240:

Blocuri verificate: My4, My5, My12,  My 11.

S-a verificat temperatura de intrare apa caldă menajeră și temperatura agent termic la punctul termic, la punctul de intrare în bloc, cât și la consumatorul final.

La blocul My11, agent termic: 43,6 de grade tur secundar/retur 39,97 grd; temperatura de ieșire ACM 50,8 grd, temperatura CET intrare în PT 84,4 de grade.

În apartamentul verificat, agentul termic avea o temperatura de 49,5 de grade, apa caldă 47,9 de grade.

La blocul My5, B-dul Basarabia nr 238, remperatura apa caldă menajeră 47,2 de grade, agent termic tur secundar 45,33 grd/retur 38,98 grd.

Bloc My12, Aleea Textiliștilor nr 7, temperatura apa caldă 51,76 grd, temperatura agent termic 43,38 grd tur/retur 39,12 grd

În apartamentul verificat, agentul termic este 42,9 de grade”, se arată în raportul parțial al CPC Sector 3.

CITEȘTE ȘI: Primarul Sectorului 3, atac la Buletin de București după investigația „Circuitul Negoiță”: „O publicație de rea-credință. (…) Doar cine nu a făcut nimic în viață nu poate să înțeleagă!”

„Profesionistul nu a putut explica lipsa aparatelor de măsurare a agentului termic”

Comisariatul pentru Protecția Consumatorului Sector 2 a transmis că, din analiza preliminară a documentelor puse la dispoziție de Termoenergetica, inspectorii ar fi constatat că societatea de termoficare nu respectă valorile de furnizare a agentului termic, nu respectă digramele de reglaj pentru iarna 2024-2025, „unde îi sunt indicate temperaturile de furnizare a agentului termic la valori ale temperaturii medii exterioare de -5 grade, așa cum au fost înregistrate în data de 10.02.2025, ora 09:00 , când ar fi trebuit să furnizeze agent termic la o valoare de 54,5 grade Celsius, în toate punctele termice constatându-se valori sub această temperatură”.

„Totodată, profesionistul nu a putut explica lipsa aparatelor de măsurare a agentului termic de la punctul de livrare (Asociația de proprietari Bloc 402. din șoseaua Pantelimon 20), procedural acesta având obligația de a le înlocui cu alte aparate verificate metrologic.

Totodată, operatorul economic a prezentat buletinele de verificare metrologice cu valabilitate de 4 ani, acestea fiind în termen, cât și certificatele de etalonare, precum și mentenanțele anuale și revizii periodice ale echipamentelor din punctele termice.

Documentele de control pe cele 5 puncte termice se vor încheia în cursul zile de 12.02.2025, după prezentarea tuturor documentelor, vor fi aplicate sancțiuni în conformitate cu prevederile art 7 lit.c alin 3 din OG21/1992, cât și masuri de remediere a celor constatate în conformitate cu prevederile art 15 (4) din același act normativ”, arată CPC Sector 2.

Inspectorii au cerut Termoenergetica să remedieze problemele, respectiv asigurarea agentului termic la temperaturile prevăzute în contracte și în digramele de reglaj, în maxim 72 de ore.

„Totodată în conformitate cu prevederile din draftul de contract pus la dispoziție și în funcție de contractele încheiate cu asociațiile de proprietari verificate pe care operatorul economic trebuie să le prezinte (conform cu originalul), în documentele de control se vor face mențiuni că operatorul economic «are obligația să plătească daune provocate utilizatorilor din culpa sa, dacă nu respectă parametrii de calitate prevăzuți în contracte și în actele normative în vigoare, pentru energia termică furnizată”, mai arată inspectorii pentru Protecția Consumatorilor de la Sectorul 2.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului menționează că toate documentele de control se vor încheia miercuri, 12 februarie, urmând să se anunțe noi dovezi pentru care a fost amendată Termoenergetica.

CITEȘTE ȘI: Control ANPC la Termoenergetica. Fostul contracandidat al lui Nicuşor Dan, Piedone, conduce ofensiva

scris de

Răzvan Chiruță

Răzvan Chiruță este redactor-șef adjunct din iulie 2024. A fost redactor-șef al PRESShub între 2022 și iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al Newsweek România, din 2018 până în 2021, și al cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

pe același subiect

vagoanele modernizate
ArticoleȘtiriTransport

Locomotivele și vagoanele modernizate pentru CFR Călători, prezentate la gara Băneasa | FOTO+VIDEO

Primele două locomotive și vagoanele modernizate pentru CFR Călători, prin finanțare din...

Circulația tramvaielor de pe liniile 10 și 11
ArticoleȘtiriTransport

Circulația tramvaielor pe liniile 10 și 11, întreruptă din cauza unui accident

Circulația tramvaielor pe liniile 10 și 11 a fost întreruptă miercuri dimineață,...

Spitalul Căi Ferate nr. 2, transferat către Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”
ArticoleMainSănătate

Spitalul CF2, transferat la Universitatea de Medicină și Farmacie

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat marți semnarea protocolului de predare a...