CUTREMURE: Episodul 1: Lecția pe care nu am învățat-o

Episodul 1: 4 martie 1977 – un cutremur din care nu am învățat nimic. Următorul seism ne va găsi la fel de nepregătiți.

56 de secunde de trepidații ale solului au provocat, pe 4 martie 1977, o tragedie în urma căruia au murit 1.578 de oameni, cei mai mulți în București, și alți peste 11.300 au fost răniți. La mai bine de patru decenii, specialiștii și societatea civilă atrag atenția că un nou cutremur, de magnitudinea celui din 1977, ne găsește la fel de nepregătiți și cu mii de clădiri vulnerabile neconsolidate. Scenariile întocmite de specialiști estimează că un cutremur puternic ar produce doar în Capitală între 3.000 și 6.500 de morți și între 8.000 și 16.000 de răniți. Profesori universitari, șefi ai unor institute de cercetare, ingineri, arhitecți spun că, în societatea românească, riscul seismic este subestimat și că ne lipsesc în continuare date cruciale despre clădirile în care locuim, muncim, învățăm sau ne tratăm, despre rețelele de gaze, apă și canalizare care ne trec pe sub străzi și ne ajung în case, despre podurile și pasajele pe care ne trec mașinile și mijloacele de transport în comun. Lipsa de informații și neconștientizarea riscului seismic ne vor păstra în această stare de vulnerabilitate, iar atunci când un nou cutremur va lovi, cu greu ne vom reveni. 

33 de blocuri s-au prăbușit în Capitală la cutremurul de pe 4 martie 1977, care a avut 7,4 grade pe scara Magnitudine moment, Mw, după standardul internațional actual. Multe dintre ele fuseseră slăbite și de cutremurul din 1940. La nivelul întregii țării, peste 177 de mii de locuințe au fost distruse sau serios afectate. Avariate au fost și mii de grădinițe, școli, universități, sute de spitale și policlinici, dar și fabrici, muzee și teatre, potrivit unei centralizări pe care o regăsim într-un raport din 2016 publicat pe site-ul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Estimările de la acea vreme vorbesc de pagube de peste 2 miliarde de dolari.

1977 a fost momentul în care România a aflat cât de grave pot fi urmările unui cutremur devastator.

„Și în ‘77 nu a fost un cutremur foarte mare, față de ceea ce poate produce zona Vrancea”, spune rectorul Universității Tehnice de Construcții din București, prof. dr. ing. Radu Văcăreanu. Șeful Institutului Național pentru Fizica Pământului, dr. ing. Constantin Ionescu, îl completează: „zona seismică Vrancea generează cutremure odată la 30 de ani sau mai mult, cutremure catastrofale, care afectează o arie foarte mare. Cutremurele care pot să producă pagube sunt cele peste 7-7,2 grade, iar zona Vrancea poate să producă cutremure cu magnitudinea maximă de 7,8”. Alți specialiști spun chiar că Vrancea poate cauza cutremure de 8-8,1 grade pe scara Mw.

Posibilitatea producerii unui cutremur major în următorii 30-40 de ani este o certitudine statistică. Nu o spunem noi. Stă scris negru pe alb într-un raport întocmit în cadrul proiectului „Evaluarea riscurilor de dezastre la nivel naţional (RO-RISK)” derulat de IGSU în perioada 2016-2018 cu bani europeni. Cât de pregătiți suntem în cazul unui cutremur similar cu cel din 1977 sau cu cel din 1940, care a avut o magnitudine de 7,7 grade?

Scenariu de cutremur: 6.500 de morți și 16.000 de răniți 

„Eu mă aștept ca pierderile (inclusiv de vieți omenești n.r) să fie cel puțin ca în ‘77 sau mai mari, în primul rând pentru că ne prinde cu un fond construit afectat de cutremurele din ‘40 și ‘77 și neconsolidat. Cutremurul din martie 1977 a încheiat ce a început cel din 1940, așa cum și cel următor poate să încheie ce a început cel din ‘77. Avarierea este cumulativă. Percepția asta generală, că, dacă imobilul a rezistat în ’77, este bun, este greșită”, spune rectorul UTCB.

Un studiu realizat în 1992 de cercetătorii de la Universitatea Cambridge, din Marea Britanie, arată în cazul unui cutremur prăbușirea clădirilor cauzează 75% din victime.

Potrivit unui scenariu întocmit de specialiștii de la Institutului Național de Cercetare Dezvoltare în Construcții, Urbanism și Dezvoltare Teritorială Durabilă (URBAN INCERC), circa o mie de clădiri din Capitală s-ar prăbuși, iar alte 22 de mii ar suferi avarii medii sau majore în cazul unui cutremur puternic. Vorbim aici de imobile construite înainte de 1977. Potrivit aceluiași scenariu, în toate aceste clădiri vulnerabile,  s-ar afla circa 450.000 de oameni, dacă seismul s-ar produce noaptea, iar 95.000 ar fi considerați a fi captivi, adică „s-ar afla la etajele superioare, iar mișcarea seismică, tipul, materialul, vulnerabilitatea și starea tehnică a clădirii nu ar face posibilă și nici recomandabilă plecarea lor într-un loc mai sigur pe durata seismului”, scriu specialiștii de la INCERC. 

6.500 de persoane și-ar pierde viața și alte 16.000 ar fi rănite. „Cutremurul de scenariu pe timp de zi (ora 13.00) a condus la efecte asupra locatarilor reduse la 54% față de cele care corespund cutremurului pe timp de noapte”, scrie în documentul INCERC.

Acesta nu este singurul scenariu imaginat de oamenii de știință și specialiștii, care încearcă să atragă atenția asupra problemei consolidărilor în capitala europeană cea mai vulnerabilă din punct de vedere seismic. 

Marile necunoscute 

Cât de vulnerabil este de fapt, Bucureștiul, în fața unul seism ca cel din ’77 este greu de spus, deoarece extrem de multe clădiri nu au fost niciodată expertizate. 

Potrivit datelor Primăriei, până acum în Capitală au fost expertizate și consolidate cu fonduri publice și private 96 de clădiri, în condițiil în care lista Primăriei de clădiri șubrede este mare. 349 de imobile sunt încadrate în clasa 1 de risc seismic. Acestea au obligația de a purta bulină roșie de avertizare. Nu toate o și poartă. Eforturile de consolidare ale Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS) spre aceste clădiri se îndreaptă. Alte 368 de clădiri din Capitală au fost încadrate la clasa II de risc seismic.

„Deși nu au bulină pe ele și lumea nu vorbește despre ele, multe dintre aceste clădiri încadrate în clasa a II-a de risc seismic sunt calculate ca fiind inutilizabile după cutremurul de proiectare, adică au o probabilitate mare de avarii structurale”, spune inginerul Matei Sumbasacu, cel care a și pus bazele unui ONG, Re:Rise, pentru că vrea să pună umărul la reducerea riscului seismic.

Lista Primăriei mai include și 123 de imobile încadrate în clasele III și IV de risc seismic, dar și 1.557 de clădiri care au fost expertizate la începutul anilor ’90 după alte criterii, de urgență a reabilitării, și care, atunci când normativele după care se făcea evaluarea s-au schimbat, au fost uitate, deși la ele ar fi trebuit să se intervină în 2, 5 sau 10 ani de la expertizare.

„Într-o categorie de urgență (U1, U2, U3) putea să intre orice clădire care putea să reziste la maximum 35% din cutremurul de proiectare de atunci. Conform noului cod de expertizare orice clădire care rezistă la mai puțin de 35% din cutremurul de proiectare de astăzi, care a crescut, intră în clasa 1 de risc seismic. Astfel, după calcul toate categoriile de urgență intră la clasa 1 risc seismic. Avem aproape 1.500 de clădiri care au fost declarate vulnerabile acum 25 de ani și care așteaptă pe niște liste să fie din nou declarate vulnerabile. Trebuie să vorbim de aceste clădiri. Să nu ne mai facem că nu există”, spune Matei Sumbasacu. Reprezentanții Primăriei spun că le au și pe acestea în vedere.

Într-o prezentare din 2017, Emil‑Sever Georgescu, cercetător științific la URBAN INCERC, spune că un program intens de consolidări ar trebui să includă toate clădirile de locuit cu risc ridicat, adică atât pe cele încadrate în clasele de risc seismic, cât și pe cele încadrate în categoriile de urgență. În total ar fi vorba de circa 2.500 de imobile doar în Capitală.

Numărul clădirilor vulnerabile poate fi, însă, cu mult mai mare, spun specialiștii, care atrag atenția că România nu deține date clare despre istoricul clădirilor și nici despre modificările făcute asupra structurii imobilelor de proprietarii, care și-au dorit bucătării open-space sau holuri mai mari. 

„Nu avem un inventar al clădirilor: în ce an a fost a fost construită, din ce material a fost construită structura de rezistență, care este tipul structurii de rezistență și regimul de înălțime. Sunt informații minimale pe baza cărora eu pot să decid cam cât de vulnerabilă este o clădire în raport cu altele. Nouă ne lipsesc aceste informații”, a declarat profesorul Văcăreanu.

În plus, atrage atenția acesta, Bucureștiul a rămas cu multe clădiri vulnerabilizate de cutremurul din 1977, asupra cărora nu s-a intervenit atunci pentru consolidare și nici nu au fost expertizate de atunci și până în prezent.

„Nu înseamnă că, o clădire care nu a fost niciodată expertizată, și, deci nu se află pe lista aceea, nu este vulnerabilă. E ca și cum nu mă duc la doctor și trag concluzia că sunt sănătos”, a adăugat acesta.

Matei Sumbasacu vine și atrage și el atenția asupra blocurilor înalte ridicate în perioada 1963-1977, care, spune el, nu au fost proiectate astfel încât să reziste la tipul de seisme pe care Vrancea le produce, adică seisme de medie adâncime. „Cutremurul nu le-a dărâmat, dar le-a afectat. Asta nu înseamnă că sunt pregătite să mai facă față unui cutremur mare. Nimeni nu vorbește despre ele. Ne concentrăm pe cele vechi, care sunt mai vizibil vulnerabile”, spune acesta cu îngrijorare.

Despre vulnerabilitățile blocurilor construite în anii ’60 vorbește și rectorul UTCB.

„În București pe bulevardele mari, pe Mihai Bravu, pe Calea Plevnei, pe Dinicu Golescu, există clădiri unde la parter sunt spații comerciale și începând cu etajul 1 sunt spații rezidențiale. Ca să pot să am spațiile acestea comerciale la parter înseamnă că acolo trebuie să am un sistem open-space, care nu poate să conviețuiască cu pereții de beton armat și atunci sunt niște stâlpi de beton armat. Când mergem spre etaje apar pereții de beton armat. Asta înseamnă, așa foarte plastic, că acolo avem uriași pe picioare de lut”, spune acesta. 

Este vorba despre ceea ce inginerii numesc „structuri cu parter flexibil”. 3 dintre clădirile care au căzut la cutremurul din ‘77 erau astfel de blocuri, dar atunci nu au produs victime. 

„Clădirile acestea în care parterul este mai slab decât etajele s-au dovedit extrem de vulnerabile la cutremur. Sunt câteva sute de blocuri în București cu acest sistem structural. Din fericire ele pot fi consolidate mult mai ușor decât cele 349 încadrate în clasa de risc seismic I, care se află pe lista Primăriei. Soluția de consolidare va fi predominat pe parter”, a precizat acesta.

O cultură deficitară legată de proprietate

Raluca Munteanu este arhitect și deplânge faptul că românii mai au, încă, impresia total greșită că responsabilitățile care rezultă din calitatea de proprietar se limitează la pereții interiori și se opresc la ușa de intrare în apartament. „Spun că ce e dincolo nu e al meu și nu mă interesează. Și asta este foarte greu de schimbat. Proprietarii își renovează apartamentele, dar nu se gândesc că sunt parte dintr-un întreg și că dacă întregul e fragil și ei au de suferit”, spune aceasta.

Iar acest lucru se vede și din faptul că, din nefericire, nu toate asociațiile de proprietari din clădirile mai vechi de 50 de ani fac acea expertiză tehnică a imobilului cerută de lege pentru a se asigura că se poate locui acolo în siguranță în continuare.

„O expertiză a structurii se face odată la 50 de ani. Se constată ce lucrări s-au făcut. Trebuie înregistrate toate modificările din clădire: dacă am mai dat jos vreun perete, dacă am mai adăugat ceva. În plus, materialul îmbătrânește. Nu există material care să nu-și schimbe calitățile în timp. Și toate astea trebuie analizate. Se fac calcule și la final ai rezultatul: clădirea e mai slabă ca atunci când a fost dată în folosință și are nevoie de niște îmbunătățiri sau dimpotrivă nu are nevoie de îmbunătățiri și este ok pentru încă 50 de ani. (…) Trebuie făcută de asociațiile de proprietari, dar asociațiile de proprietari își dau cu stângul în dreptul. Stau și se ceartă pe diverse, dar de chestiunile care au ca scop asociația – adică părțile comune: structura, fațada, casa scării – nu se ocupă”, a declarat acesta.

Dacă aceste expertize s-ar face, am ceva ceva mai multe date despre care este situația reală a blocurilor din Capitală.

Nici legislația și nici autoritățile nu ne ajută să ne facem o idee mai clară asupra gradului de vulnerabilitate al Bucureștiului în fața unui cutremur sau să monitorizăm cel puțin mai bine ceea ce este deja construit.

„În standardul de construcție există o recomandare: clădirile cu peste 11 etaje și o suprafață de peste 7.000 de metri pătrați să aibă sisteme de urmărire în timp a clădirii folosind instrumente seismice. Nu știu câte din aceste clădiri au asta, pentru că legea nu este bine făcută. Spune că e opțional și toți investitorii, prima oară când vor să reducă din costuri, scot ce este opțional. Iar dacă chiar vrei să faci asta, la Ministerul Dezvoltării nu este reglementat foarte bine ce echipamente trebuie folosite”, spune  directorul general al INFP, dr. Ing, Constantin Ionescu.

Potrivit acestuia, datele colectate de aceste echipamente ar trebui împărtășite de proprietarul clădirii nu doar cu Inspectoratul de Stat în Construcții, ci și cu institutele de cercetare din domeniu și cu mediul academic, pentru a se vedea comportamentul acestor clădiri la seism, proces care poate duce la îmbunătățirea normelor de proiectare și construcție.

În plus, realizarea unei hărți de microzonare seismică ne poate ajuta să știm mai bine cum să construim în anumite zone.

„La nivel decizional ar trebui să se ia hotărârea să se facă hărți de microzonare pentru orașele dens populate și de care arhitecții care dau autorizații la primării să țină cont”, este de părere șeful INFP.

Un astfel de studiu presupune inclusiv foraje făcute în sol.

„Un studiu de microzonare este rezultatul unor acțiuni de ani de zile, doi-trei ani. Când japonezii au făcut pentru Yokohama costurile au fost undeva la 200 de milioane de dolari”, a precizat și rectorul UTCB.

Vulnerabilitatea Bucureștiului nu se oprește la clădirile rezidențiale

Profesorul Văcărescu atrage atenția că atunci când vorbim despre riscul seismic al Bucureștiului nu trebuie să pierdem din vedere clădiri precum școlile, spitalele, policlinicile, clădirile publice etc., și nici rețelele de alimentare cu apă, cu energie electrică, cu gaze, toate instalațiile industriale (coșuri de fum, tunuri de răcire etc), podurile și pasajele etc. „Toate aceste sunt elemente expuse la risc despre care ar trebui să știm niște caracteristici relevante ca să putem să le punem pe categorii, unele mai vulnerabile, altele mai puțin vulnerabile”, a precizat acesta. Din păcate, însă, ne lipsesc o mulțime de astfel de informații.

Potrivit Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, din 2018 încoace, au fost actualizate expertizele pentru 22 dintre cele 24 de poduri și pentru 7 dintre cele 13 pasaje pe care le administrează Primăria Capitalei, prin Administrația Străzilor. În urma expertizelor s-a descoperit că 6 poduri (Străulești, Operă, Timpuri Noi, Eroilor, Ciurel, Insulă) și 3 pasaje (Grant, Unirii, Fundeni) aveau o stare tehnică nesatisfăcătoare. Lucrările pentru punerea în siguranță și consolidarea podului Străulești s-au finalizat, la fel și cele pentru modernizarea podului Mihai Bravu. La podul Grant lucrările au început în aprilie 2019 și până acum a fost finalizat sensul Turda-Crângași. Etapa a doua va începe în curând, spun cei de la AMCCRS. Urmează să intre în consolidare și pasajul Fundeni

AMCCRS a expertizat anul trecut și 3 policlinici, din care 2 (Titan și Iancului) au fost încadrate în clasa de risc seismic 1, iar cea din Vitan în clasa de risc seismic II. Alte 14 policlinici sunt în curs de expertizare.

O altă necunoscută: cât de vulnerabile ne sunt spitalele

Cât de vulnerabile sunt cu adevărat spitalele, care vor trebui imediat cu cutremur să îngrijească zeci de mii de răniți, este o altă necunoscută. 

„Obligația legală pentru expertizarea unităților sanitare/spitalelor privind rezistența seismică, revine proprietarilor (în speță, Ministerului Sănătății, Administrației Publice Locale, instituțiilor care au în patrimoniul imobiliar astfel de unități)”, ne-au transmis cei de la Departamentul pentru Situații de Urgență. Nici Ministerul Sănătății și nici Primăria Capitalei nu ne-au răspuns, însă, la întrebări. 

Departamentul pentru Situații de Urgență și-ar dori ca până la 1 ianuarie 2021 să înceapă expertize tehnice asupra clădirilor în care funcționează toate spitalele, policlinicile și dispensarele din țară. Au scris asta într-o adresă din noiembrie anul trecut prin care propuneau mai multe amendamente la un proiect de modificare și completare a Ordonanței de Guvern nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente, 

„Până la data de 1 ianuarie 2021 conducătorii instituţiilor publice vor dispune începerea expertizării tehnice, realizată de către experţi tehnici atestaţi pentru cerinţa fundamentală rezistenţă mecanică şi stabilitate, în vederea încadrării acestora în clasă de risc seismic şi a fundamentării măsurilor de intervenţie, asupra construcţiilor cu destinaţia de spital, policlinică sau dispensar policlinic care se află în patrimoniul instituţiilor publice respective şi care au fost construite înainte de anul 1978. În cazul existenţei unor astfel de expertize, numai clădirile expertizate după data de 1 ianuarie 2010 sunt exceptate de la reexpertizare. Expertizele tehnice în vederea încadrării acestora în clasă de risc seismic şi a fundamentării măsurilor de intervenţie vor fi finalizate până la data de 1 iunie 2024” – așa suna propunerea DSU. 

O concluzie amară

Lipsa de informații și lipsa de educație cu privire la riscul seismic sunt principalele vulnerabilități ale României și ale Bucureștiului în fața unui seism devastator. Toți cei cu care am vorbit spun că autoritățile trebuie să-i ajute pe cetățeni să conștientizeze riscul seismic, să-i determină să facă pași spre consolidarea clădirilor vulnerabile și să le explice clar ce au de făcut în caz de cutremur.

„De ce sunt japonezii mult mai educați și mai informați? Pentru că la ei seismele sunt mai dese și memoria de la un cutremur la altul este vie, este prezentă. Nu au timp să uite. Din ‘77 și până acum a trecut atâta timp. Oameni se gândesc: lasă că nu o să se întâmple de două ori pe parcursul vieții mele. Faptul că memoria colectivă este foarte scurtă este și asta o problemă. De aceea cetățenii sunt mai relaxați, iar aici este responsabilitatea autorităților să țină această memorie și conștiință trează. De aceea trebuie educați oamenii permanent. Informare și educare în primul rând. Celelalte sunt lucruri care se reglează prin diferite politici publice și acestea pot fi impulsionate de cetățeni, dacă sunt suficient de conștienți”, a conchis Raluca Munteanu.

Citește și al doilea episod din seria despre cutremur: consolidarea cu frâna trasă în capitala europeană cea mai vulnerabilă la cutremur

Autor: Cristina Sbîrn
Editor: Oana Despa