Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 18 May 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Cutremur puternic în Gorj, resimțit și în București. 5,7 grade Richter

251

Un cutremur cu magnitudinea de 5,7 s-a produs, în această după amiază, în județul Gorj. Cutremurul s-a simțit și în București și în mai multe orașe din țară.

În București, cutremurul s-a simțit în Grivița, Floreasca, Drumul Taberei, Militari, Popești Leordeni.

Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul s-a produs la 102km NV de Craiova, 120km SV de Sibiu, 146km V de Pitesti, 161km SE de Timisoara, 183km SE de Arad, 195km S de Cluj-Napoca, 204km E de Belgrade, 208km E de Zemun, 212km NE de Nis, 212km V de Brasov.

Cutremurul a fost înregistrat la o adâncime de 40 de kilometri.

Guvernul României a transmis printr-un comunicat de presă că prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut o discuție telefonică cu șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, în legătură cu cutremurul produs, astăzi, în regiunea Olteniei. Premierul a cerut organizarea de îndată a activităților necesare pentru gestionarea situației și pentru coordonarea acțiunilor de sprijin.

În urma consultărilor cu ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, la nivelul MAI, a fost activată o grupă operativă pentru monitorizarea sistemului de intervenție în situație de urgență, în cadrul centrului de coordonare din minister.

În orașul Târgu-Jiu din Gorj au căzut căzut cărămizi din clădirea primăriei, iar în orașul Tismana a căzut turla unei biserici.

Imagini amator – Primăria Târgu-Jiu
Imagini amator

Momente de panică și într-o frizerie din Târgu-Jiu.

Cutremurul s-a simțit și în orașul Târgu-Cărbunești din Gorj.

Imagini Andreea Gelatu
Supermarket Craiova, sursa Facebook, Meteoplus
Craiova. Sursă foto: Facebook, Meteoplus
Târgu-Jiu, imagini amator
Târgu-Jiu
Târgu-Jiu
Târgu-Jiu
Magazin – Târgu-Jiu

Cu o zi în urmă, tot în județul Gorj, s-a produs un cutremur de 5,2 grade, care a avut mai multe replici.

pe același subiect

incidente la urne
ArticoleEvenimentȘtiri

Turul 2 | 7 incidente la urne verificate de polițiștii din București. Un bărbat a fost bătut în secția de vot

Polițiștii din București verifică 7 incidente la urne, înregistrate în Capitală, potrivit...

Poliţia Capitalei verifică sesizări cu privire la buletine de vot deja ştampilate în Sector 1
ArticolePoliticȘtiri

Poliţia Capitalei verifică sesizări cu privire la buletine de vot deja ștampilate în Sector 1

Centrul de Comunicare al Municipiului București (CCMB) transmite precizări în urma apariției...

ALEGERI 2025 | Ai buletinul expirat? Cum votezi în ziua alegerilor. FOTO: euronews.ro
ArticolePoliticȘtiri

ALEGERI 2025 | Cum votezi dacă ai buletinul expirat

Pe 18 mai, românii sunt chemați din nou la urne, pentru cel...