Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Primărie, Știri

Sector 5 | Primul sistem de cutii poștale inteligente va fi implementat de săptămâna viitoare

Sector 5 | Primul sistem de cutii poștale inteligente va fi implementat de săptămâna viitoare
Primul sistem de cutii poștale inteligente va fi implementat de săptămâna viitoare. FOTO: Facebook/PS5

Primăria Sectorului 5 implementează primul sistem de cutii poștale inteligente pentru a face mai ușoară interacțiunea cetățenilor cu administrația publică locală.

Sistemul se numește EConBox. Acesta va permite depunerea documentelor, fără a mai sta la cozi, la ghișee.

Autoritatea locala informează că sunt deja instalate patru astfel de EConBox-uri: unul este amplasat chiar la intrarea principală în sediul Primăriei Sectorului 5, iar celelalte trei se află în Piața Rahova și la sediile DITL din 13 Septembrie și Sebastian.

Cele patru EConBox-uri vor putea fi folosite începând de luni, 18 noiembrie. Accesul la aceste cutii poștale inteligente se face la fel ca în cazul easybox-urilor.

Trebuie accesat un link, cu toti pașii necesari apoi se va primi un e-mail de confirmare, care va conține un cod PIN și un cod QR. Mai multe detalii AICI.

CITEȘTE ȘI: Hackerii care au scos la vânzare baza de date a Primăriei Sector 5 au folosit în anunț datele unor oameni cheie din instituție

Primăria Sectorului 5 continuă acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuințelor

Locuitorii Sectorului 5 care depun cererea și declarația pe propria răspundere, până la data de 20 noiembrie, vor beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinței, pentru toată perioada sezonului rece, cuprinsă între 1 noiembrie 2024- 31 martie 2025.

Dosarele se pot depune la sediul DGASPC Sector 5 – Serviciul Acordare Beneficii Sociale, după următorul program de lucru cu publicul:

Luni: 09:00 – 12:00;

Marți: 09:00 – 12:00;

Miercuri: 13:00 – 16:00;

Joi: 13:00 – 16:00.

Vineri: nu se lucrează cu publicul.

Beneficiarii ajutorului pentru încălzirea locuinței sunt:

  • familiile care au un venit net mediu lunar de până la 1.386 lei pe membru de familie și folosesc pentru încălzirea locuinței energie termică, gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi – cetățeni români, precum și cetățeni străini ori apatrizi cu domiciliul sau, după caz, reședința în România, stabilită în condițiile legislației române;
  • persoanele singure care au un venit lunar de până la 2.053 lei și care folosesc pentru încălzirea locuinței energie termică, gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi, precum și cetățeni străini ori apatrizi cu domiciliul sau, după caz, reședința în România, stabilită în condițiile legislației române.

Ajutoarele pentru încălzirea locuinței sunt stabilite în funcție de sistemul de încălzire utilizat și se acordă numai pentru un singur sistem de încălzire, cel principal.

CITEȘTE ȘI: Cât durează să dai afară un director din primărie. Exemplul de la Sectorul 2

Autor

  • Diana Matei

    Redactor Buletin de București și prezentator de știri radio. A intrat în presa vorbită în anul 2000. A trecut pe la microfonul știrilor Antena Bucureștilor, Național FM, Smart FM și Realitatea FM. Tot la microfon a stat și în culisele montajului de la știrile Digi24. De nouă ani scrie și prezintă știri la București FM. Acum trei ani a venit în presa scrisă, în redacția BdB. Născută la Brăila, consideră că Bucureștiul este casa ei și o casă trebuie îngrijită și aparată.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.