Curtea de Conturi descinde pe „Circuitul Negoiță” și va verifica modul în care au fost cheltuiți banii în cazul lucrărilor de pe bulevardul Iuliu Hațieganu, în urma investigației Buletin de București „Circuitul Negoiță”.
Verificările vor avea loc în perioada mai-iunie 2025, în cadrul misiunii de audit a Camerei de Conturi București, se arată într-un răspuns transmis către reporterii Buletin de București.
Investigația „Circuitul Negoiță” arată cum artera, care a fost dată în folosință în septembrie 2023 și leagă pasajul Nicolae Grigorescu de strada Vitan-Bârzești, este în prezent plină de petice și surpată ori tasată pe alocuri. Lucrările de la Iuliu Hațieganu ascund un circuit elaborat de cheltuire a banului public fără acordul reprezentanților cetățenilor din Consiliul Local, printr-o suveică de companii controlate politic.
Investigația poate fi vizionată mai jos:
Curtea de Conturi descinde ala Primăria Sectorului 3
Camera de Conturi București urmează ca în perioada mai-iunie 2024 să desfășoare o misiune de audit la primăria condusă de Robert Negoiță. În cadrul acestei misiuni, reprezentanții instituției de control au transmis Buletin de București că vor verifica și modul în care au fost cheltuiți banii pentru lucrarea de la Iuliu Hațieganu.
„Prin urmare, aspectele semnalate care intră în sfera de competență a instituției noastre au fost reținute și vor fi avute în vedere de Camera de Conturi București cu ocazia misiunii de audit ce se va desfășura la Sectorul 3 al Municipiului București în perioada 19.05.2025 – 30.06.2025, conform programului de activitate”, susțin reprezentanții instituției, pentru Buletin de București.
Primarul Sectorului 3, atac la Buletin de București după investigația „Circuitul Negoiță”
În urmă cu o săptămână, pe 11 februarie, Robert Negoiţă a lansat un atac la adresa Buletin de București (BdB). Mai mult, faptele documentate şi prezentate de reporterii de investigație au fost considerate de primarul Negoiță doar „speculații”.
În finalul intervenției, susținută chiar pe bulevardul Iuliu Hațieganu – subiectul principal din materialul publicat săptămâna trecută, primarul se declara „mândru că am reușit să facem o lucrare de genul ăsta”, referindu-se la construcţia bulevardului.
„N-am cum să nu spun că am văzut așa într-o publicație de rea-credință că a cheltuit Primăria Sectorului 3 opt milioane de lei pentru acest bulevard. Păi, nu e mult, oameni buni. Este minuscul. Deci, cine în țara asta a mai reușit să facă un bulevard de 2 km cu opt milioane de lei.
Am văzut speculații că Negoiță care nu știu ce vrea să facă cu firmele primăriei. Ăsta nu e făcut de firmele primăriei. Ăsta e făcut de Primărie. Ce suveică? Ce aranjamente? Când noi aici am plătit materiale, utilaje și salarii.
În care utilaje, în proporție de 90% sunt utilajele noastre. N-am avut toate utilajele și am mai și închiriat ceva de la niște privați”, a mai spus primarul Robert Negoiță.
„Circuitul Negoiță”. Cum s-a surpat unul dintre cele mai noi bulevarde din Capitală
„Circuitul Negoiță”. Unul dintre cele mai noi bulevarde din București, care poartă numele medicului Iuliu Hațieganu, cel care a rămas în istorie pentru cercetările sale în domeniul tuberculozei, a fost gata în 60 de zile, aflăm de la autoritățile din Sectorul 3.
Artera, care a fost în dată în folosință în septembrie 2023 și leagă pasajul Nicolae Grigorescu de strada Vitan-Bârzești, este în prezent plină de petice și surpată ori tasată pe alocuri. În plus, ascunde un circuit elaborat de cheltuire a banului public fără acordul reprezentaților cetățenilor din Consiliul Local, printr-o suveică de companii controlate politic.
Buletin de Bucureşti a mai aflat că bulevardul construit în 60 de zile cu firmele Primăriei Sectorului 3 ascunde un circuit paralel prin care primarul Negoiță evită aprobarea Consiliului Local, dar și constructorii privați, pentru proiectele mari de infrastructură.
Astfel, edilul Sectorului 3 și-a construit un sistem paralel de cheltuire a bugetului local, iar milioane de lei sunt introduse în suveica companiilor conduse de oameni numiți, de cele mai multe ori, pe criterii politice.
CITEȘTE ȘI:
Comments are closed.