Curtea Constituțională a amânat astăzi, pentru a treia oară, o decizie în cazul majorității calificate în cazul unui consiliu local cu 15 membrii. Judecătorii constituționali trebuie, de fapt, să răspundă la întrebarea dacă 2/3 din 15 fac 10, sau 9.99 cum susține primarul de la Mogoșoaia, Paul Precup. Următorul termen înaintat de judecători este 31 ianuarie 2023.
Aleșii opoziției din Consiliul Local Mogoșoaia și proprietarii afectați de proiectul primarului Paul Precup de reconfigurare teritorială a comunei au contestat, în instanță, toate hotărârile privind înființarea Sectorului Zero și cele de demarare a procedurilor de expropriere. Unul dintre motivele de contestație este modul în care au trecut aceste hotărâri de Consiliul Local, și anume cu doar 10 voturi, atât cat are coaliția PNL și PMP din Mogoșoaia.
Fiind vorba de decizii privind proprietatea, Codul Administrativ prevede ca modalitate de aprobare a lor majoritatea calificată. Și de aici au început discuțiile.
Pe 18 ianuarie 2022, la Mogoșoaia, s-a rescris matematica
Întruniți în ședință de urgență, pe 18 ianuarie 2022, consilierii locali din Mogoșoaia au aprobat noi reguli după care se fac calculele matematice. În fapt, au modificat o decizie pe care tot ei o luaseră imediat după alegeri, Regulamentul de Organizare și Funcționare a CL Mogoșoaia, și în care scria negru pe alb că majoritatea calificată este 11, având în vedere că sunt 15 aleși în consiliu. Doar că toate deciziile luate până atunci privind sectorul Zero primiseră doar câte 10 voturi. Și decât să încerce sã ia un vot de la opoziție, a părut mai simplu să modifice matematica.
Primarul Paul Precup, a ieșit la tablă și le-a demonstrat cu creta pe tablă cum se fac calculele de fapt.
Primarul din Mogoșoaia, Paul Precup, 18 ianuarie 2022.
” Vorbim de o matematică în care trebuie să respectăm regulile matematice. Dacă ne amintim, din matematică, 2/3 ori 15. O luăm pe regula matematică, da? Cum se fac operațiile în matematică, în ce ordine de fac? Așa scrie în lege, se înmulțește fracția, cu numărul de consilieri. Așa scrie în lege.
Fracția este 2/3, în matematică, puteți căuta repede pe Google, în matematică, ordinea operațiilor este de la stânga la dreapta.
Prima operație care se face, este 2/3. Adică 0.66.
A doua operație este ori 15. Care îți dă, GHICI, 9,99.
ÎN LUMEA REALĂ.“
Și consilierii au fost convinși de demonstrație și au aprobat. Două treimi din 15 fac, la Mogoșoaia, 9,99.
Teorema Precup: două treimi din 15 fac 9.99. 10 consilieri locali din Mogoșoaia au fost de acord
De la Ploiești la CCR
Între multele dosare deschise în instanță de anulare a deciziilor luate de Consiliul Local Mogoșoaia, unul a ajuns la Ploiești. Mai exact, vorbim de un dosar deschis de unul dintre proprietarii de terenuri care vor fi expropriați pentru a face loc Sectorului Zero.
Pe 19 septembrie instanța a decis suspendarea hotărârilor de înființare a Sectorului Zero, iar judecata continuă, pe fond, pentru anularea lor.
În paralel, judecătorul a cerut CCR să lămurească modul în care se interpretează litera dd. din Codul Administrativ în cazul în care numărul de consilieri e divizibil cu 3, problemă care există la Mogoșoaia. Majoritatea calificată este chiar 2/3 din numărul de aleși sau 2/3+1.
Curtea Constituțională a stabilit că va răspunde dilemei matematice mai întâi pe 25 octombrie. Apoi pronunțarea s-a amânat pe 23 noiembrie, iar noul termen pentru lămurirea dilemei matematice și administrative este acum 14 decembrie.
Citiți si