Parcarea în București poate crea confuzie pentru mulți șoferi din cauza regulilor diferite din fiecare sector. De multe ori, conducătorii auto o plătesc în aplicația greșită, lucru care poate duce la sancțiuni. Buletin de București vă arată cum se plătește parcarea în București.
Locurile de parcare sunt administrate fie de Primăria Municipiului București, fie de primăriile de sector.
De regulă, locurile de parcare administrate de Primăria Municipiului București sunt marcate cu linii albastre. Acestea se află peste tot în Capitală, în special pe arterele principale și în centru și sunt administrate de Compania Municipală Parking București.
Pentru acestea, tariful este de 5 lei/oră și poate fi plătit prin aplicația Parking București, care se poate descărca de pe Google Play (AICI) sau App Store (AICI). De asemenea, se poate trimite un SMS la numărul 7576, cu datele parcării, precum codul zonei sau numărul mașinii. Zonele sunt semnalizate prin panouri albastre cu logoul PMB.
Parcările din Sectoarele 3, 4 și 6 sunt marcate cu linii albe și sunt administrate de primăriile de sector. Acestea funcționează cu tarif orar. De asemenea, pentru fiecare sector, este nevoie de o aplicație proprie.
Pentru a evita amenzile, șoferii trebuie să verifice nu doar culoarea liniei, ci și panoul informativ. În cazul în care parcarea aparține primăriei unui anumit sector, atunci se achită cu ajutorul aplicației destinate acelui sector.
Pentru locurile de parcare publice din Sectorul 1, plata se poate face prin aplicația „Parking București”, cu card/SMS, dar și prin SMS la numărul 7576.
Aplicația „Parking București” poate fi utilizată și pentru plata locurilor de parcare publice din Sectorul 2. O altă opțiune este trimiterea unui SMS la numărul 7576.
Cum se plătește parcarea în București, în sectoarele 3, 4 și 6
Sector 3
Parcarea în București, în Sectorul 3, poate fi plătită prin aplicația „Primăria Sectorului 3”, disponibilă pe Google Play (AICI) sau pe App Store (AICI).
De asemenea, cetățenii mai au la dispoziție și platforma parchezins3.primarie3.ro, unde pot achita locurile nenominale, achiziționa abonamente lunare/anuale sau scana coduri QR de pe indicatoare.
Persoanele care parchează pe locul cuiva, în Sectorul 3, au obligația de a elibera locul în 5 minute dacă sunt sunate, chiar dacă au achitat deja tariful orar.
Sector 4
Sectorul 4 are parcări cu panouri verzi/galbene și barieră sau automate proprii. Pentru acest sector, plata parcării se face prin intermediul aplicației „Primăria Sector 4”, disponibilă pe Google Play (AICI) și pe App Store (AICI).
O altă aplicație disponibilă este TPARK, atât pentru Android, cât și pentru iPhone.
Parcarea se poate plăti și prin SMS la numărul 7424, dar și direct cu cardul, la terminale, acolo unde acestea sunt disponibile.
Potrivit informațiilor oferite de Poliția Locală Sector 4, în aprilie 2025, tarifele pentru locurile de parcare publice stradale din Sectorul 4 sunt următoarele:
- zona verde – 1 leu/oră;
- zona galbenă și zona roșie – 4 lei/oră.
Pentru locurile de parcare publice cu barieră, tarifele sunt următoarele:
- Piscului – 1 leu/oră;
- Olteniței – 1 leu/oră;
- Pridvorului – 1 leu/oră;
- Nițu Vasile – 1 leu/oră;
- Bucovăț – 1 leu/oră;
- Parc Tudor Arghezi – 4 lei/oră;
- Piața Norilor – 4 lei/oră;
- Piața Progresul – 4 lei/oră;
- Tulnici – 4 lei/oră.
Locuri de parcare de tip Park&Ride:
- Timpuri Noi;
- IMGB 1-5;
- IMGB 6-8;
- Metrou Tudor Arghezi.
Tarif între orele 23:00 – 5:00 – 5 lei/oră;
Tarif între orele 05:00 și 23:00 – 5 lei/interval.
Sector 6
În Sectorul 6, în zone precum bulevardul Iuliu Maniu, există locuri de parcare cu plată orară, gestionate de primăria de sector, iar verificarea se face cu mașini dotate cu camere video.
Aici, plata se face prin aplicația „eSector6” sau prin codul QR de pe panourile de sector. Aplicația se poate descărca de AICI, pentru utilizatorii de telefoane cu Android, sau de AICI, pentru utilizatorii de iPhone.
Totodată, pentru plata parcărilor din Sectorul 6 se poate folosi și aplicația AmParcat.ro, care poate fi descărcată de AICI (Android) sau de AICI (iPhone).
O altă variantă pentru plata parcărilor publice este prin SMS la numărul 7576. În acest caz, se pune S6 în fața duratei și a numărului de înmatriculare. De exemplu, pentru o oră, SMS-ul trimis ar trebui să fie cu textul S6 1 B001ABC, potrivit Poliției Locale Sector 6.