Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Friday , 19 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Știri Cum au fost jefuiți bucureștenii de 7 milioane de euro. Compania Municipală Managementul Transportului București, de la înființare și până în prezent, a funcționat doar din împrumuturi
Știri

Cum au fost jefuiți bucureștenii de 7 milioane de euro. Compania Municipală Managementul Transportului București, de la înființare și până în prezent, a funcționat doar din împrumuturi

83

În aprilie 2017, ia naștere din inițiativa Gabrielei Firea, edil al Capitalei la acea vreme, și cu votul consilierilor generali, Compania Municipală Managementul Transportului București. 4 ani și 3 luni mai târziu, același CGMB decide desființarea și lichidarea companiei, care lasă o gaură în buzunarul bucureștenilor de aproximativ 7 milioane de euro.

Obiectul principal de activitate al Companiei, neclar

Cu câteva luni înainte de înființarea propriu-zisă a companiei, mai exact în februarie 2017, CGMB aprobă o Hotărâre cadru de înființare a unei societăți comerciale pe acțiuni cu obiect principal de activitate – dispecerizarea activității de transport local de persoane.

HCGMB 84/2017

În decizia de înființare, din aprilie 2017, obiectul de activitate principal al viitoarei Companii Municipale Managementul Transportului devine Activități de telecomunicații prin rețele fără cablu, cu alte câteva secundare legate de transporturi.

HCGMB 132/2017

În 2017, compania nu a avut activitate iar din rapoartele de activitate depuse în 2018 și 2019 de Consiliul de Administrație al CMMTB reiese că a implementat 4 proiecte, aceleași timp de 2 ani. Proiectul de mobilitate urbană electrică BE-Car, Proiectul mobilitate biciclete Bike Sharing București, Proiectul Monitorizarea transportului în punctele de acces în aria mun. București și Proiectul municipal de descongestionare a transportului din mun. București. Nici vorbă de dispecerizare.

Raport CA 2018

Raport CA 2019

Hotărârea de CGMB prin care s-a decis, săptămâna aceasta, dizolvarea companiei, a avut atașată un Raport de specialitate, care a analizat performanțele economice ale acesteia. În acest raport se menționează că proiectele implementate în îndeplinirea obiectului de activitate au avut un rol nesemnificativ și nerelevant pentru realizarea obiectului de activitate. Adică cele proiectele care figurează în Raportele de activitate și despre care am amintit mai sus.

sursa Raport de specialitate

Câți bani s-au cheltuit pentru nimic

Dezastrul financiar de la Compania Municipală Managementul Transportului reiese clar din cifrele care apar în rapoartele anuale ale Consiliului de Administrație și în bilanțurile depuse la Ministerul de Finanțe.

Compania a trăit practic, timp de 4 ani, aproape exclusiv din cele 16,5 milioane de lei care au plecat din visteria generală a Capitalei către Compania Municipală Managementul Transportului în contul capitalului subscris. Mai mult, banii bucureștenilor au susținut o afacere care a produs pierderi totale de 14,6 milioane de lei dar unde salariile cu care erau răsplătiți salariații și membrii conducerii erau generoase. S-au plătit chiar și ore suplimentare. Și nu sunt doar pierderi, bilanțul contabil la 31.12.2020 arată că datoriile companiei se ridică la 3,3 milioane de lei.

Sintetic, datele arată cam așa:

2017

Compania nu a avut activitate economică

2018

  • Capital subscris – 16.520.000 lei
  • Cifra de afaceri – 0
  • Cheltuieli salariale – 1.650.612 lei
  • Pierdere – 1.757.892 lei
  • Datorii – 312.770 lei
  • Număr salariați – 77
  • Venitul mediu – 6.150 lei

2019

  • Cifra de afaceri – 714.814 lei
  • Cheltuieli salariale – 4.102.000 lei
  • Pierdere – 7.052.745 lei
  • Datorii – 2.093.285 lei
  • Număr salariați – 86
  • Venitul mediu – 8.398 lei

2020

  • Cifra de afaceri – 1.843.299 lei
  • Cheltuieli salariale – 4.069.320 lei
  • Pierdere – 5.782.136 lei
  • Datorii – 3.325.629 lei
  • Număr salariați – 55
  • Venitul mediu – 6.166 lei

Cheltuielile salariale în 2019, de 13,4 ori mai mari decât veniturile încasate tot anul

În raportul comisiei de specialitate, despre activitatea companiei, sunt scoase la iveală și alte date financiare, care nu sunt publice în rapoartele financiare. De ex. cheltuielile cu orele suplimentare, achizițiile directe.

  • În anul 2019, societatea a achiziționat prin cumpărare directă din catalogul SEAP, 13 autoturisme electrice BMW I3 în valoare totală de 2.586.000 de lei, pe care le-a introdus în aplicația de închiriere, iar veniturile obținute au fost mult sub pragul de rentabilitate;
  • În 2019 cheltuielile companiei cu salariile au fost de 4.102.000 lei, la care se adaugă ore suplimentare în valoare de 5.481.000 lei, în condițiile în care societatea a avut venituri de doar 714.000 lei;
  • Cumulând cheltuielile cu salariile și cele pentru orele suplimentare, rezultă un cost de 9.583.000 de lei cheltuiți cu angajații (mai puțin organele de conducere), de 13,4 ori mai mare decât veniturile încasate de societate la nivelul întregului an.
  • Tot la nivelul anului 2019, deși societatea a avut o cifră de afaceri de 714.000 lei, a avut doar cheltuieli aferente contractelor de mandate și a altor organe de conducere și control în valoare de 1.379.000 de lei, deci aproape dublu față de veniturile încasate de societate.
  • În anul 2019, societatea a înregistrat cheltuieli cu chiriile în cuantum de 972.432 de lei, deci cu aproximativ 30% mai mult decât cifra de afaceri ce avea un nivel de 714.000 lei. – sursa Raportul comisiei de specialitate din Primăria Generală

Concluzia raportului cade sec. Societatea a trăit doar din împrumuturi, și poate intra oricând în insolvență.

Având în vedere faptul că societatea, de la înființare și până în prezent a funcționat doar din împrumuturi, veniturile din exploatare nu au reușit să acopere cheltuielile societății, precum și faptul că societatea a înregistrat în cei trei ani și jumătate doar pierderi financiare, se deduce faptul că aceasta se află în dificultate economică. În lipsa acordării unor împrumuturi de către asociații societății, ea poate intra oricând în stare de insolvență”, se mai arată în Raportul de specialitate al proiectului de hotărâre.

Oamenii doamnei Firea

Cine sunt oamenii care au girat acest dezastru financiar? Primul Consiliul de Administrație, numit imediat după înființarea companiei, era format din: Gheorghe Iulian, Olimpiu Adrian Tulpan, Simion Iulian Liviu, Bargău Marian Aurelian, Andrei Aurelian, Mihaela Popa, Bologa Irina.

În 2018, componența CA se modifică, după demisia unor membri și rămâne aceeași până în 2020.

Sursa Raportul CA pe 2018

Sursa Raportul CA pe anul 2019

Să-i luam pe rând.

Irina Bologa

Absolventă de Inginerie și de SNSPA, Irina Bologa are un CV întins pe multe pagini în care descrie multitudine de specializări în administrație dobândite de-a lungul anilor, dar și experiența profesională. A lucrat doar în Primăria București, angajată în 1992 ca inspector de Specialitate la Direcția de Protocol. Din 1998 și până în 2015 a fost șef de serviciu, perioadă în care a fost și cercetată într-un dosar în care fostul director al Bibliotecii Metropolitane a fost acuzat de abuz în serviciu. Procurorii au decis neînceperea urmăririi penale în cazul său.

Din 2018 și până la începutul acestui an, Irina Bologa a fost președinte al CA al Companiei Municipale Managementul Transportului București dar și-a păstrat și funcția sa în primărie și, mai multm este angajată și la o firmă privată.

Conform declarației de avere, veniturile sale au fost, în 2020, de 202.000 lei. Și, deși a lucrat doar la stat în acea perioadă, a reușit ca între 2003 și 2016 să achiziționeze 3 terenuri intravilane, 2 case și un apartament și 2 mașini.

Conform declarației de interese, Irina Bologa e membră a Uniunii Ziariștilor Profeșioniști și vicepreședinte la Asociația Unicirc&Variete București.

Iulian Gheorghe

De profesie economist, a lucrat în privat până în 2013, când este numit director al Autorității Metropolitane de Transport București, instituție din subordinea primăriei. În 2016 a fost ales consilier local PSD la Sectorul 6, dar și-a dat demisia după doar 2 luni.

Conform declarației sale de avere, Iulian Gheorghe este acum director in Primăria Sector 6 și a fost membru in CA al CMMTB până la începutul anului. Iar veniturile sale anuale, sunt de invidiat – 198.240 de lei în 2020.

Pe langa multele funcții deținute la stat, Iulian Gheorghe găsește timp și pentru antreprenoriat. Este acționar la 5 firme și administrator totodată la 3 dintre ele.

ALEXANDRA CORINA DUMITRESCU

Absolventă de Filologie la Spiru Haret, cu un master in Integrare Europeană, Alexandra Corina Dumitrescu și-a început cariera la STS, ca expert, angajată la un an după absolvirea facultății. În 2009 ajunge direct director Investiții în primăria Capitalei, iar în 2017 se mută, tot director, la Direcția Urmărire Proiecte. Din 2018 intră în Consiliul de Administrație al CMMTB.

Alexandra Corina Dumitrescu a avut în 2020, conform declarației de avere, venituri din bani publici de 208.000 de lei. Are în proprietate un apartament, o casă și o casă de vacanță și un teren agricol, toate achiziționate între 2016-2018. Pe numele său figurează și 3 mașini și un cont în bancă de peste 400.000 de lei.

În plus față de funcțiile deținute în instituțiile publice, Alexandru Corina Dumitrescu este acționar și în două societăți private, una cu pierderi în ultimii ani, iar de la cealaltă a primit dividende de 7000 de lei.

LIGIA ADRIANA DUȚAN

Ligia Adriana Duțan este pensionar MAPN, fost ofițer SRI și STS, actualmente avocat. A absolvit Dreptul la Univeristatea Ecologică. Are diverse specializări la cursuri postuniversitare la Academia de Poliție, Insitutul Diplomatic și Facultatea de Psihologie.

La ieșirea din SPP, în 2016, s-a angajat consilier la o firmă din Cehia, ce implementează un proiect în Iordania și are, în paralel, un cabinet privat de avocatură. În CA-ul CMMTB a ajuns în 2018.

Conform singurei declarații de avere care este publică, aferentă anului 2018, Ligia Adriana Duțan are, pe lângă indemnizația de la companie, pensie MAPN, în valoare de 74.000 de lei anual.

PAUL BOGDAN DOBRIN

Economist de profesie, și expert în achiziții publice, Paul Bogdan Dobrin a fost președintele Agenției Naționale pentru Achiziții Publice. Din 2020 este angajat al Primăriei Sector 4, ca director executiv, la fel ca și soția sa. Și
Paul Bogdan Dobrin e un om înstărit, are un apartament, o casă de vacanță și două terenuri intravilane. Venitul său a fost , în 2020, de peste 220.000 de lei.

MIHAELA POPA

Mihaela Popa este singurul specialist care are legătură cu obiectul de activitate al companiei. Profesor univ. dr. ing în cadrul Departamentuli Transport, trafic și logistică, din cadrul Facultății de Transporturi, Univeristatea Politehnică București. Conform CV-ului său, Mihaela Popa este specialistă în managementul Transportului.

PAUL POPOVICI – fost director general

Nu am găsit public CV-ul lui Paul Popovici, cel care a fost director general al companiei în 2018. Din declarația sa de avere, aferentă anului 2018, reiese că Popovici este pensionar MAPN. Conform declarației de interese, Paul Popovici era, în 2018, membru ALDE.

ȘTEFAN VIRGIL – fost director general

Absolvent de Politehnică și ISE, Ștefan Virgil are, conform CV-ului, o experiență bogată în management. În momentul numirii sale la conducerea CMMTB, era și director de proiect la Mednet Marketing Research Center. Pentru activitatea sa de manager al companiei a încasat 167.340 de lei/an.

Noul CA, numit provizoriu

Pe 8 aprilie, întregul CA al Companiei Municipale Managementul Transportului București a fost schimbat, și numiți în funcții provizorii.

Actualul președinte al CA al CMMTB, Alexandru Tiberiu Anghelina e absolvent de Spiru Haret, a fost agent de pază, iar ultimul său job a fost de șef formație pază și ordine.

sursa www.cmmtrs.ro

Și Elena Alexandra Tănăsescu e fost candidat la alegerile locale de anul trecut, din partea USR la Sector 3. Este inginer, specialist în Transporturi.

Ion Octavian Ivașcu este manager de proiect informatice și fost asistent al Clotildei Armand, pe vremea când era europarlamentar.

Tiberiu Voicu Alexandru este director tehnic la o firmă de construcții. Nu a depus nici declarație de avere și nici de interese.

Albert-Laurentiu Hiohi este manager la o companie privată feroviară și membru în CA al societății Teltrans SA. A candidat pe listele PNL pentru un loc în Consiliul General al municipiului București, în septembrie 2020.

Iuliana-Cristina GRIGORESCU a fost consilier local PNL la Sectorul 1 și a candidat pentru un post de deputat la alegerile de anul trecut. Absolventă de Științe Politice are, conform declarației de avere, surse de venit de la 3 instituții publice: SC ADP 4, Ministerul Transportului și CJ Ilfov.

Cezar Cobianu este membru USR si a candidat la alegerile de anul trecut pe listele pentru Senat. Este consultant în informatică la SC Informatică Feroviară SA București.

Florin Sergiu Bunea, actualul director general al companiei este absolvent de Politehnică, secția de Tansporturi și a lucrat consultant, pentru o firmă germană.

Compania Municipală Managementul Transportului va fi lichidată

În ședința de CG de pe 29 iunie, 33 de consilieri generali au votat pentru dizolvarea și lichidarea companiei. Conform hotărârii adoptate, Consiliul de Administrație al companiei are termen de maxim 45 de zile să se fie convocată Adunarea Generală a Acționarilor, care va avea un unic punct pe ordinea de zi, dizolvarea societății.

Același Consiliu de Administrație are sarcina de a selecta lichidatorii care vor duce la îndeplinire decizia de dizolvare. Planurile elaborate de acestea vor fi prezentate CGMB pentru aprobare.

sursa foto cover Facebook STB

pe același subiect

ArticoleȘtiriTransport

STB | Trasee modificate în weekend, în zona Piața Unirii

STB anunță că troleibuzele liniei 97 și autobuzele liniilor: 100, 104, 116,...

ArticoleȘtiri

Politiștii Capitalei fac pecheziiții la Constanța, după un „jaf ratat” din Sectorul 3

UPDATE: Cei doi bărbați au fost arestați pentru 30 de zile. Polițiștii...

ArticoleȘtiriTermoficare

TERMOFICARE | „Conducte de provizorat”, pe Bulevardul Mihai Bravu

Încă un șantier pentru reabilitarea sistemului de termoficare a fost deschis, anunță...

ArticoleȘtiri

Ziua mondială a circului, sărbătorită pe Aeroportul Otopeni

De ziua mondială a circului, vineri, 19 aprilie, va avea loc un...