Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Wednesday , 27 March 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Covid-19 Cum a profitat Poliția Sector 1 de pandemie și a atribuit direct contracte de 1,2 milioane de euro. Episodul 1: Țeapa de jumătate de milion de euro din spatele livrării de măști gratuite
Covid-19SănătateȘtiri

Cum a profitat Poliția Sector 1 de pandemie și a atribuit direct contracte de 1,2 milioane de euro. Episodul 1: Țeapa de jumătate de milion de euro din spatele livrării de măști gratuite

75

17 martie 2020, la două zile de la declararea stării de urgență, Poliția Locală profită din plin de prevederile decretului prin care se dă liber la achizițiile directe, fără plafon de 30 de mii de euro. Poliția cumpără măști, mâncare sau periuțe de dinți prin contracte fără licitație directă pe care nu ar fi putut să le atribuie astfel înainte de pandemie. Unele dintre ele, sunt la limita încadrării în decretul prezidențial.

Astăzi, vă prezentăm cum a ajuns Poliția Sectorului 1 să distribuie gratuit cetățenilor din sector măști de protecție achiziționate în urmă cu două luni, la mijlocul lui martie. Măștile au fost cumpărate la suprapreț , 5.12 lei, de la Mediplus, o firmă deținută de un offshore cipriot cu legături cu oameni de afaceri din România. Contractul pentru cele 500.000 de măști depășește jumătate de milion de EURO. Pe eticheta măștilor distribuite apare însă altă firmă. Primarul Dan Tudorache și șeful Poliției Sectorului 1 se contrazic: unul zice că măștile au fost deja împărțite în martie, celălalt spune că ele se distribuie acum bucureștenilor.

Dacă îți place ce facem și vrei să ne susții,
te rugăm să contribui la campania noastră de crowdfunding

Pe 17 martie, în plină pandemie, Poliția Sectorului 1 cumpăra 500.000 de măști medicale de protecție de la firma Mediplus Solutions pentru 2.5 milioane de lei (peste 500.000 de euro). În vremuri normale, achiziția ar fi fost declarată ilegală, pentru că a fost depășit pragul de 30.000 de euro, valoare până la care autoritățile publice pot face achiziții fără licitație. Dar, prin primul Decret prezidențial privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, Guvernul a scos limita pentru achizițiile de materiale de combatere a Covid-19. Banii au plecat din conturile statului în mai puțin de jumătate de oră. Poliția a plătit 5,2 lei pentru fiecare mască pe care acum, când prețul unei este în jur de 2 lei, le distribuie gratuit locuitorilor din sectorul 1. 

Poliția Locală Sector 1 are 297 de angajați care lucrează în ture, după cum arată Regulamentul de Organizare și Funcționare. Pe 17 martie, conducerea instituției cumpăra 500.000 de măști, prin achiziție publică directă, fără licitație. Un calcul simplu arată că, dacă fiecare angajat ar fi folosit o mască pe zi, ar fi ajuns 1683 de zile, adică 4 ani și jumătate.  

Conform platformei e-licitație.ro, atribuirea contractului a avut loc foarte rapid, în doar jumătate de oră. Anunțul de licitație a fost lansat pe 17.03.2020 la ora 12:08, iar la 12.28 Mediplus Solutions făcea oferta de 5.12 lei/mască, ofertă care era acceptată nouă minute mai târziu. 

Conform anunțului publicat pe SICAP, “se achizitionează un număr maxim de 500.000 buc măști, cantitate estimată pentru un număr de 30 de zile.MASCA CHIRURGICALA CU 3 STRATURI SI 3 PLIURI Material: Strat exterior exterior Alb – 25 g / 35 g / 40 g Polipropilenă Acoperire interioară Verde deschis / Roz / Albastru – 16g-25 Polipropilenă Filtru mijloc Alb alb – Filtru topit – 20 g / 25 g Culoare: alb, verde, albastru, galben sau roz”. 

Livrările urmau să se facă succesiv în termen de maxim 4 zile de la data primirii solicitărilor (solicitări ce pot fi făcute inclusiv telefonic de către reprezentantul desemnat al autorității contractante), iar prima comandă urma să aibă loc cel mai devreme pe 25 martie.  

Exact în aceeași zi, pe 17 martie, am identificat pe platforma de licitație un preț mult mai scăzut pentru același tip de mască comercializat însă de altă firmă– 2.1 lei. O cutie de 50 de măști era vândută de Marota Medical SRL la prețul de 105 lei. 15 instituții publice au achiziționat măști la 2.1 lei de la Marota Medical pe 17 și 18 martie, printre care Tribunalul Satu Mare, Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj, Apa termic transport Sighișoara SA, Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare. 


Contract încheiat cu Marota Medical – SICAP

Cine este firma

Mediplus Solutions a apărut în 2014, însă cu un alt nume și cu total altă activitate. Pe atunci denumită Edudistance, societatea se ocupa de învățământ în domeniul cultural și era administrată de Gheocov Clara Clementina și deținută de două societăți – Graffiti Black și Graffiti Red- ambele ale lui Cristian Burci. În 2016, Clara Gheocov și Cristian Burci au fost reținuți de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) într-un dosar privind devalizarea societății Romvag Caracal alături de încă patru persoane.

Conform Digi24, Cristian Burci este cel care ar fi condus rețeaua care a provocat Romvag un prejudiciu de 8 milioane de euro. El împreună cu Gheocov și asociații săi mutau bani din conturile Romvag în conturile acționarului majoritar în Luxemburg. Burci este patronul Adevărul Holding și Prima TV. Ultimele date publice arată că dosarul ar fi încă în cercetare judecătorească.

„GHEOCOV CLARA CLEMENTINA, pentru săvârşirea infracţiunilor de aderarea la un grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, spălare de bani, evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

BURCI CRISTIAN IONEL, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, instigare la delapidare cu consecinţe deosebit de grave, instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, spălare de bani, instigare la spălare de bani şi instigare la evaziune fiscală.”

DIICOT

Un an după înființare firma și-a schimbat numele din Edudistance în Mediplus Solutions, Gheocov a renunțat la funcția de administrator și a fost înlocuită de Alexandru Ionuț Costache. Tot atunci Mediplus Solutions a devenit proprietatea unui offshore cipriot înființat cu doar câteva luni înainte și administrat atunci de Clara Gheocov– Folendell Holdings Limited.

Ulterior, la finalul lui martie 2020, într-un drept la replică pentru presă apărut în urma unui articol publicat de G4Media, Mediplus Solutions a negat că ar avea vreo legătură, directă sau indirectă, cu Cristian Burci. 

Ce s-a întâmplat cu măștile

Două luni mai târziu și deja ieșiți din stare de urgență, cetățenii din Sectorul 1 primesc măști gratuite din partea Poliției. Conform pozelor postate pe Facebook, acestea ar avea ca sursă de proveniență firma Evatech Electronics din Fundeni. Patronul acesteia a declarat pentru Buletin de București că nu a vândut măști firmei Mediplus Solutions și nici Poliției Locale Sector 1. 

https://www.facebook.com/mihaelaelena.ivan/posts/1972382966225819

Evatech Electronics, o societate a cărei activitate principală este comerțul aparatelor electrice precum biciclete, trotinete și hoverboard-uri a fost înființată în decembrie 2016 în satul Fundeni din Comuna Dobroești de Andrei Claudia Adina, care avea 24 de ani la momentul respectiv. Evatech a profitat de cererea crescută de echipamente de protecție cauzată de pandemie și pe 3 aprilie și-a extins obiectul de activitate – comerț cu ridicata al produselor farmaceutice și al articolelor medicale.

Ce zic autoritățile

Primarul Daniel Tudorache e sigur că măștile distribuite acum nu au nicio legătură cu achiziția din martie. 

Reporter Buletin de București: Am câteva întrebări în legătură cu niște achiziții făcute de Poliția Sectorului 1. În primul rând au cumpărat 500.000 de măști de protecție. Puteți să-mi spuneți cine urmează să beneficieze de ele?

Primar Sector 1 Dan Tudorache.: Populația Sectorului 1.

R: Au fost cumpărate în martie.

D.T: Nu, nu, alea au fost folosite deja. Credeam că mai recent au fost cumpărate. Nu, nu, nu, alea au fost folosite pentru … s-au dat la ambulanță, la spitale, au procesele verbale, puteți să le vedeți la Poliția Locală. Noi am avut și voluntari, au dat și la voluntari, deci au dat la toate unitățile din subordinea Primăriei. Procesele verbale sunt la ei, dacă le solicitați în scris vă trimit toate documentele.

R: Am văzut că există niște măști distribuite acum de Poliția Locală cetățenilor din Sectorul 1.

D.T: Alea ziceam, pentru populație.

R: Nu am identificat contractul încheiat de poliție. A fost încheiat prin altă instituție?

D.T.: Nu, nu, prin Poliție. Puteți să le solicitați lor.

R: În regulă. Pe platforma de licitație nu apare niciun alt contract în afară de

D.T: Dar puteți să le solicitați Poliția Locală Sector 1 și vă pun la dispoziție toate.

Șeful Poliției locale îl contrazice. 

R: Ați cumpărat 500.000 de măști de protecție în martie și v-am sunat să vă întreb dacă sunt cele care se distribuie acum cetățenilor din Sectorul 1?

Ionuț Deaconu: Da.

R: Da. Și de ce se distribuie abia acum și nu s-au distribuit atunci?

I.D: În martie au venit foarte târziu. Cred. Nu mai știu exact. Acum am putut și noi că ne-am mai relaxat un pic că nu aveam cu cine să le distribuim.

R: Măștile au fost cumpărate de la firma Mediplus însă pe eticheta lor apare altă firmă.

I.D: Dacă vă uitați bine și erați atentă și la pachetele alea tot Mediplus apărea. Dacă e același contract înseamnă că ăla e terminat. Nu s-a mai luat. Dacă erați atentă de la început v-am spus ce-i cu pachetele. Mediplusul. 

R: Deci dumneavoastră spuneți că pe etichetă apare Mediplus?

I.D: Păi nu știu acuma că nu mai știu câte măști am luat în perioada aia martie, aprilie, nu mai știu de câte măști vorbim, ce lot și ce astea. Dar dacă e cu Mediplus, contractul ăla de spuneți că l-ați văzut dumneavoastră pe .. ăla l-am încheiat.

R: Prețul pe mască am văzut că a fost 5.12 lei care este totuși un preț mai mare față de altele identificate pe e-licitație. 

I.D.: Știți ce rugăminte am eu la dumneavoastră? Ia uitați dumneavoastră în februarie martie vedeți cât a ajuns o mască.

R: Chiar m-am uitat exact pe 17 martie și am găsit măști la jumătate.

I.D: Și să aducă. Că așa eu am făcut mai multe contracte dar nu mi le-a adus și le-am încheiat. Problema era că în perioada aia nu găseam măști. Și gândiți-vă că noi am avut nouă centre de carantină. 

R: Deci pentru că nu găseați [n.r. ați cumpărat la suprapreț] … 

I.D.: Exact. 

R: Și ați mai încheiat un contract pentru măști FFP2. Acelea unde au ajuns?

I.D.: La oamenii mei în carantină. 

R: Deci la angajații dumneavoastră.

I.D: Da, cei strict pe carantină. 

Va urma

Sursă cover foto: Facebook Dan Tudorache

scris de
Bianca Albu

Reporter

pe același subiect

ArticoleCulturăȘtiri

Ziua Mondială a Teatrului, sărbătorită în Capitală

Ziua Mondială a Teatrului este marcată astăzi, la București, prin evenimente speciale....

ArticoleEducațieMediuȘtiri

“Săptămâna Verde” în Parcul Natural Văcărești

O nouă ediție a programului “Săptămâna Verde” a început în Parcul Natural...