Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 9 June 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentȘtiri

Cu viteză de autostradă pe Splaiul Unirii. Şofer de 20 de ani, prins „în zbor”, în noaptea de sâmbătă spre duminică

8
130 km/h pe Splaiul Unirii. FOTO: arhivă
130 km/h pe Splaiul Unirii. FOTO: arhivă

Un şofer a fost surprins de radar cu viteza de 130 de km/h, pe Splaiul Unirii, în noaptea de 7 spre 8 iunie, anunţă Poliţia Rutieră. Razia Poliţiei Capitalei face parte dintr-o acţiune organizată care s-a desfăşurat în perioada 2-8 iunie şi care a avut ca bilanţ 565 de amenzi şi 45 de permise reţinute.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Rutiere a municipiului Bucureşti, cele 45 de permise au fost reţinute astfel:

  • 43 pentru depășirea vitezei cu peste 50 km/h;
  • 2 pentru depășirea vitezei cu peste 70 km/h.

Campionul vitezei a fost un tânăr de 20 de ani, care a condus cu 130 de kilometri pe oră, pe Splaiul Unirii, în noaptea de sâmbătă spre duminică (7/8 iunie).

Şoferul a fost sancționat cu amendă în valoare de 1822,5 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 zile.

În plus, un alt tânăr în vârstă de 24 de ani a condus un autovehicul pe Calea Victoriei, sector de drum limitat la 30 km/h și a fost înregistrat de aparatul radar cu viteza de 83 km/h. Și în acest caz conducătorul autovehiculului a fost sancționat cu amendă în valoare de 1822,5 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 zile.

Tot sâmbătă, un bărbat în vârstă de 56 de ani a condus un autovehicul pe o stradă din sectorul 3 și a fost înregistrat de aparatul radar cu viteza de 123 km/h, pe un sector de drum unde limita este de 50 km/h iar un alt bărbat în vârstă de 29 de ani a condus un autovehicul pe o stradă din sectorul 3 și a fost înregistrat de aparatul radar cu viteza de 92 km/h.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că autovehiculul emana noxe peste limita legal admisă și producea zgomot excesiv, atât în deplasare, cât și în staționare, fapt ce a creat un disconfort fonic pentru ceilalți participanți la trafic.

În urma testării preliminare cu aparatura din dotare, conducătorul auto a fost condus la I.N.M.L., în vederea prelevării de probe biologice, urmând a fi dispuse măsuri în funcție de rezultatele buletinului de analiză toxicologică.

Conducătorul autovehiculului a fost sancționat cu amendă în valoare totală de 2632,5 lei, 6 puncte de penalizare, iar ca măsuri tehnico-administrative s-a dispus retragerea permisului de conducere și reținerea certificatului de înmatriculare.

CITEŞTE ŞI: Fântânile arteziene de la Unirii nu vor funcționa în perioada refacerii planșeului Dâmboviţei

scris de

Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.