Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiri

Vot cu urna mobilă, în mai multe spitale bucureștene

4
Vot cu urna mobilă, în mai multe spitale bucureștene. FOTO: Facebook
Vot cu urna mobilă, în mai multe spitale bucureștene. FOTO: Facebook

În mai multe spitale bucureștene se va vota, cu urna mobilă, duminică, 24 noiembrie. Reprezentanții acestora au declarat că au fost mai multe cerereri, pentru un astfel de vot, potrivit AGERPRES.

Se va vota cu urna mobilă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, la Spitalul “Bagdasar Arseni”, la Spitalul Universitar Militar Central, la Institutul Clinic Fundeni.

Managerul Institutului „Matei Balş”, Adrian Marinescu, a confirmat că s-au înregistrat cereri de vot cu urna mobilă.

Dacă mă uit la experienţa anilor trecuţi, cam jumătate dintre pacienţii internaţi – asta înseamnă un număr care presupune măcar 150 – sunt oameni care votează, indiferent că sunt unii care votează la Preşedinţie şi alţii care sunt din Bucureşti pentru referendum. Oamenii votează, urna mobilă va veni de la primăria de sector în funcţie de centralizarea solicitărilor care se va face mâine

Managerul Institutului Clinic Fundeni, Anca Coliţă, a spus că şi în unitatea medicală pe care o conduce se va vota cu urna mobilă.

De asemenea, la Spitalul Universitar Militar Central se va vota duminică cu urna mobilă, după cum a confirmat comandantul instituţiei medicale, Florentina Ioniţă Radu.

La spitalul „Bagdasar Arseni” 170 de pacienți au cerut urna mobilă, potrivit purtătorului de cuvânt, Florin Bica.

De asemenea, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti au fost înregistrate 180 solicitări pentru votul la alegerile prezidenţiale şi 64 pentru referendum. Şi la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti s-a solicitat urna mobilă, pentru alegerile de duminică.

CITEȘTE ȘI: Referendum Bucureşti | Ce cred primarii de sector despre iniţiativa lui Nicuşor Dan (II)

Votul cu urna mobilă

Procedura de vot, cu urna mobilă, a fost decisă de Biroul Electoral central. Potrivit deciziei, cetățenii care din cauza unei boli sau a unei invalidități nu se pot prezenta fizic într-o secție de votare, pentru a-și exercita dreptul la vot la alegerile prezidențiale 2024 și alegerile parlamentare 2024 pot cere urna mobilă.

Solicitarea pentru urna mobilă trebuie făcută în ziua dinaintea votării, adică în 23 noiembrie, în cazul primului tur al scrutinului, la secția de votare unde persoana respectivă este arondată.

Cererea privind solicitarea urnei mobile trebuie să conțină:

  • data când a fost înaintată cererea;
  • semnătura alegătorului care solicită urna mobilă;
  • numele și prenumele alegătorului;
  • codul numeric personal și seria și numărul actului de identitate al alegătorului;
  • domiciliul alegătorului care nu se poare deplasa la secția de votare;
  • adresa la care se solicită prezența urnei mobile;
  • numărul de telefon al alegătorului care solicită urna mobilă (neobligatoriu). 

Pe lângă cerere, trebuie depuse și acte care să dovedească boala, starea de sănătate ori de invaliditate. De asemenea, li se va adăuga adeverința eliberată de medicul de familie al alegătorului.

CITEȘTE ȘI: Oamenii care au grijă ca votul să nu fie furat (II). „Prezența unui observator independent chiar poate descuraja”

pe același subiect

Devino observator la alegeri
ArticoleMainPolitic

Vrei ca votul tău să nu fie furat? Devino observator la alegeri

Observatorii din secțiile de votare reprezintă o garanție că votul se desfășoară...

Referendum București, întrebarea numărul 3: „Vrei, calule, ovăz?”
ArticoleEditorialMainPolitic

EDITORIAL | Referendum București, întrebarea numărul 3: „Vrei, calule, ovăz?”

„Sunteți de acord ca Primăria București să finanțeze și să implementeze un...