Premierul Ludovic Orban a anunțat, joi dimineață, adoptarea unei o ordonanțe de urgență de modificare a Codului Penal, prin care se înăspresc pedepselor pentru cei care comit fals în declarații și nu nerespectarea carantina, fără a da, însă, detalii. Totodată, premierul a precizat că devine infracțiune și omiterea de date sau informațiile în contextul anchetei epidemiologice.
„Am decis majorarea pedepseleor pentru falsul în declarații privitor la epidemia de coronavirus. În situația în care cetățenii care revin dintr-o țară, unde există un număr de cazuri, trebuie să completeze o declarație și în cazul în care comit un fals și nu spun adevărul din ce țară vin, din ce localitate vin, astfel încât autoritățile să poate să ia decizia corectă, fie trebuie să intre în carantină, fie trebuie să intre în izolare la domiciliu, vor suferi consecințele legii. Ei comit infracțiune”, a precizat premierul Ludovic Orban.
De asemenea, potrivit acestuia „cine nu respectă carantina, măsurile dispuse de autorități, trebuie să știe că li se va întocmi dosar penal. Nu putem accepta ca cetășenii responsabili să nu respecte aceste decizii, să umble liberi și să îmbolnavească alți cetățenii”.
Asta în condițiile în care „se constată de la începutul lunii martie 2020 și până în prezent un număr tot mai mare de persoane, față de care s-au dispus măsura de carantină instituționalizată sau, după caz, măsura de izolare la domiciliu, nu respectă aceste măsuri”, se arată în Nota de fundamentare care însoțește actul normativ adoptat de Guvern.
”Din datele comunicate până în prezent, rezultă faptul că dacă la începutul lunii martie, unitățile de parchet aveau în lucru 8 cauze referitoare la infracțiunea prevăzută de art. 352 Cod penal, după două săptămâni, 27 de unități de parchet aveau în lucru 58 de dosare penale, fiecare dosar având un număr de suspecți cuprins între unu și 12, numărul potențialelor victime fiind deja de 87 de persoane”, se mai precizează în documentul citat.
Prin urmare, „apreciem că majorarea limitelor de pedeapsă pentru astfel de fapte este menită să aducă sancțiunii caracterul disuasiv, dar și preventiv corespunzător”, scrie în Nota de fundamentare.
Buletin de București a scris despre fostul comandant adjunct al Poliției Capitalei, bărbatul de la care, oficial, au fost infectate cel puțin 30 de persoane.
Actul normativ vine și cu o definiție mai clară a carantinei: restricția activităților și separarea de alte persoane, în spații special amenajate, a persoanelor bolnave sau care sunt suspecte, într-o manieră care să prevină posibila răspândire a infecției sau contaminării.
Prevederile OUG cu privire la nerespectarea carantinei:
Articolul 352 din Codul Penal se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) Nerespectarea măsurilor de carantină sau de spitalizare dispuse pentru prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă fapta a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.
(3) Transmiterea, prin orice mijloace, a unei boli infectocontagioase de către o persoană care știe că suferă de această boală se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Dacă fapta prevăzută în alin. (2) este săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
(5) Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(6) Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(7) Dacă prin fapta prevăzută în alin. (3) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor 3 persoane, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(8) Dacă prin fapta prevăzută în alin. (4) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(9) Tentativa la infracțiunea prevăzută în alin. (3) se pedepsește.
Prevederile OUG cu privire la omisiunea declarării unor informații:
Omisiunea persoanei de a divulga cadrelor medicale sau altor persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unități în care acestea își desfășoară activitatea a unor informații esențiale cu privire la posibilitatea de a fi intrat în contact cu o persoană infectată cu o boală infectocontagioasă se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Prevederile OUG cu privire la falsul în declarații care modifică articolul 326 din Codul Penal:
(1) Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește la producerea acelei consecințe, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Fapta prevăzută la alin.(1), săvârșită pentru a ascunde existența unui risc privind infectarea cu o boală infectocontagioasă, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
sursa foto: pagina de Facebook a Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor