Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 27 May 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Cseke Attila: Spitalele Malaxa și Sfântul Ioan vor deveni unități exclusiv COVID

134

Ministrul Sănătății, Cseke Attila a declarat, astăzi, că numărul de paturi ATI în Capitală va crește în zilele următoare. Spitalele Malaxa și Sfântul Ioan vor deveni unități exclusiv COVID iar în alte spitale se vor operaționaliza paturi în plus pentru pacienții care au nevoie de oxigen. Ministrul a făcut declarații presei după ce a primit a treia doză de vaccin.


“Ieri am operaţionalizat unitatea mobilă ATI la Spitalul ‘Marius Nasta’ – opt paturi. Suntem în curs de operaţionalizare pentru 50 de paturi cu oxigen la Spitalul Colentina, 26 de paturi la Spitalul Cantacuzino şi 18 paturi la Spitalul Colţea, ceea ce se va întâmpla azi, mâine şi va degreva partea de sistem unde sunt necesare paturi cu oxigen. De asemenea, ieri am avut o discuţie şi săptămâna aceasta vom operaţionaliza două spitale care vor fi trecute pe spitalizare exclusiv COVID – este vorba despre Spitalul Malaxa, care are 100 de paturi, din care 9 paturi ATI şi 40 de paturi cu oxigen, respectiv Spitalul Sfântul Ioan, cu 200 de paturi, din care 15 ATI. La acest spital, mai mult ca sigur vom operaţionaliza o unitate mobilă ATI cu 8-10 paturi. În această săptămână, pe Bucureşti vom creşte numărul de paturi ATI la aceste două spitale, cu 34 de paturi numai pe ATI, la oxigen mai multe”, a declarat Cseke Attila, preluat de Agerpres.

La nivel național, pe 27 septembrie, erau 1311 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19 din care 1218 ocupate.
În București sunt avizate de DSP 271 de paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19. Ieri, în toată țara, mai erau libere 24 paturi ATI pentru pacienții bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, iar în București nu erau paturi libere.

pe același subiect

Ziua Copilului va fi sărbătorită la Depoul Dudești. FOTO: STB
ArticoleDiverseȘtiri

Ziua Copilului sărbătorită în tramvai. 1 iunie la Depoul Dudești

Ziua Copilului va fi sărbătorită în tramvai, la Depul Dudești. Pe 1...

„Brigada Ciclistă”: Prima rețea de bicicliști voluntari care vor acționa în caz de cutremur
ArticoleSănătateȘtiri

„Brigada Ciclistă”. Prima rețea de bicicliști voluntari care vor acționa în caz de cutremur

Asociația pentru Reducerea Riscului Seismic (Re:Rise) a lansat „Brigada Ciclistă”, primul proiect...

Investiții în două școli din Cartierul Giulești. Autoritatea locală lucrează cu Ministerul Educației. FOTO: PS6
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 6 | Investiții în două școli din Cartierul Giulești

Primăria Sector 6 lucrează cu Ministerul Educației, pentru modernizarea a două școli...