Cozi lungi s-au format pe dealul Patriarhiei din București, unde credincioșii așteaptă să se închine la moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur, aduse de la mănăstirea Vatoped de la Muntele Athos, scrie G4Media.
Credincioșii așteaptă în coadă chiar și până la 5 ore.
Meteorologii ANM au atenționat că, duminică, Capitala se află sub cod galben de caniculă, temperaturile ajungând până la 36 de grade celsius.
Din fericire, rândul este format la umbră, dealul fiind acoperit cu copaci.
Un act de mare însemnătate
Patriarhul Daniel a subliniat că aducerea acestor sfinte moaște la București, spre a fi cinstite alături de moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie, este „un act de mare însemnătate spirituală”.
„Această minunată întâmplare ne arată că lucrarea Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur în explicarea Cuvântului lui Dumnezeu nu era numai rod al studiului și al înțelepciunii omenești, ci mai ales al unei inspirații sfinte directe”, a explicat Preafericitul Daniel, potrivit Basilica.ro
Patriarhul a declarat că aducerea acestor sfinte moaște la București, spre a fi cinstite alături de moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, este un act de mare însemnătate spirituală.
„Așa cum în secolul al V-lea Sfântul Proclu a adus moaștele Sfântului Ierarh Ioan de la Comana la Constantinopol pentru împăcarea și binecuvântarea Capitalei imperiale, tot astfel și astăzi aceste sfinte moaște vin să aducă binecuvântare asupra Capitalei noastre și asupra întregii țări”.
Moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur vor rămâne la București până miercuri, 16 iulie.
Cine a fost Sfântul Ioan Gură de Aur
Ioan Gură de Aur, cunoscut și ca Ioan Hrisostom sau Ioan Crisostom, a trăit între circa 347 și 407. A fost arhiepiscop de Constantinopol, una din cele mai importante figuri ale patrologiei creștine, considerat sfânt deopotrivă în Biserica Răsăriteană și în Biserica Apuseană, care îl venerează cu titlul de doctor al Bisericii.
Sfântul Ioan Gură de Aur s-a născut la Antiohia. S-a călugărit, în anul 368. A trăit într-o peșteră lângă Antiohia. A fost botezat târziu, probabil în jurul anului 372, de episcopul Meletie al Antiohiei. În scurtă vreme a fost făcut citeț. Sf. Ioan Gură de Aur a început să practice ascetismul acasă.
A fost botezat la vârsta de 20 de ani și a studiat filosofia, sub îndrumarea lui Andragatiu, iar retorica cu Libaniu.
În 374, după moartea mamei sale, Antusa, s-a retras în munții Antiohiei, unde a dus patru ani o viață severă sub conducerea unui ascet, iar după aceea, s-a retras doi ani într-o peșteră.
În 380, s-a întors în localitatea Antiohia, iar, în 381, Meletie l-a hirotonit diacon. Timp de 10 ani, înaintea diaconatului, el a fost preocupat de problema monahismului și a fecioriei, cărora le-a consacrat mici tratate. Tratatul său, intitulat „Despre preoție”, scris în cei șase ani de diaconat, este o capodoperă a literaturii patristice în care Sfântul Ioan Hrisostom scoate în evidență sublimitatea Tainei Preoției.
La moartea arhiepiscopului Nectarie al Constantinopolului, în anul 397, Sf. Ioan a fost numit arhiepiscop al Constantinopolului, prin influența lui Eutropiu, ministru atotputernic pe lângă slabul împărat Arcadie.
A predicat și a scris un număr impresionant de comentarii la Sfânta Scriptură. A dezvoltat o operă misionară și filantropică impresionantă, rămânând pentru generațiile următoare un model de slujitor al lui Hristos.