Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 24 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
SănătateȘtiri

Covid-19, Guvernul Orban: credite cu dobândă subvenționată până la 100% pentru IMM-urile afectate de coronavirus și 500 de milioane pentru ca Unifarm să cumpere echipamente medicale

104
Golden coins closeup - money savings concept

Guvernul dezbate, la această oră, ordonanța de guvern privind principalele măsuri pe care le are în vedere pentru susținerea economiei ca urmare a declarării stării de necesitate și a efectelor crizei declanșate de infectările cu Covid-19. 

Buletin de București vă prezintă principalele măsuri economice avute în vedere, așa cum apar ele în draftul de ordonanță de guvern: 

1. Acordarea unor IMM-uri a unuia sau mai multor credite pentru realizarea de investiții și/sau a unuia sau mai multor credite/linii de credit pentru capital de lucru, garantate de către stat, prin Ministerul Finanțelor Publice, în limita a 10 milioane de lei. Pentru unele, dobânda este subvenționată între 80 și 100% pentru IMM-urile cu condiția obținerii unui certificat care să ateste că activitatea lor a fost afectată de criza Covid-19. 

Mai exact: 

Pentru  creditele  garantate în  procent de 80%,  Ministerul Finanțelor  Publice subvenționează dobânzile aferente creditelor/liniilor de credit pentru finanțarea capitalului de lucru si a creditelor pentru investiții in procent de 50% din bugetul MFP in cadrul unei scheme de ajutor de stat /de minimis asociata acestui program.

2. Pentru  creditele  garantate în  procent de 90%,  Ministerul Finanțelor  Publice subvenționează dobânzile aferente creditelor/liniilor de credit pentru finanțarea capitalului de lucru si a creditelor pentru investiții in procent de 100% din bugetul MFP in cadrul unei scheme de ajutor de stat /de minimis asociata acestui program. Stabilirea perioadei în care se subvenționează dobânda pentru creditele garantate de  stat în cadrul Programului, respectiv perioada de acordare a subvenției dedobânda este până la data de 31 martie 2021 de la momentul acordării creditului.

Acordarea subvenției de dobândă se menține în anii 2021 -2022, începând cu luna aprilie 2021 doar în condițiile în care creșterea economică estimată de CNSP pentru acești ani se situează sub nivelul celei înregistrate în anul 2020. 

Guvernul susține că principalele avantaje ale Programului sunt:

  • Furnizarea  lichidității  necesare desfășurării  activității economice pe perioada de influență a COVID –19.
  • Acces  rapid la  Program prin  colaborarea cu  instituțiile de credit  ce finanțează în acest moment IMM – urile și derularea prin FNGCIMM, Fond de garantare destinat sprijinirii IMM-urilor
  • Menținerea locurilor de muncă și evitarea distrugerii capitalului  IMM- urilor, parte fundamentală a economiei românești
  • Amânarea cu trei luni a plății ratelor și dobânzilor la creditele contractate de autoritățile locale de la Ministerul de Finanțe, la cerere. Facilitatea este acordată doar unităților administrative care nu au restanțe. 
  • Finanțare de 575 de milioane de lei către Compania Națională UNIFARM SA pentru achiziția de urgențã de materiale și echipament sanitar.  În plus, Ministerul Finanțelor Publice va acorda un împrumut din venituri rezultate din privatizare în valoare de 1.150.000.000 RON, pe o perioadã de 6 luni, pentru  rambursarea împrumutului acordat de Eximbank și achiziția de materiale sanitare. 
  • Amânarea termenului de plată a impozitelor locale – impozit clădiri, impozit teren și impozit vehicule –  scadente la data de 30 martie 2020, pentru data de 30 iunie 2020.

Editor: Oana Despa

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.

lasă un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

pe același subiect

Vot cu urna mobilă, în mai multe spitale bucureștene. FOTO: Facebook
ArticoleȘtiri

Vot cu urna mobilă, în mai multe spitale bucureștene

În mai multe spitale bucureștene se va vota, cu urna mobilă, duminică,...

Măsuri de siguranță pentru alegerile prezidențiale. Ministerul de Interne scoate pe teren peste patru mii de cadre.FOTO: Arhiva
ArticoleȘtiri

Măsuri de siguranță pentru alegeri. Ministerul de Interne scoate pe teren peste patru mii de cadre

Peste patru mii de cadre ale Ministerului de Interne vor monitoriza alegerile...

Târg de Crăciun pe esplanada Operei Naţionale. FOTO: PS5
ArticoleȘtiri

Târg de Crăciun pe esplanada Operei Naţionale

Un alt târg de Crăciun va fi deschis în perioada 2 –...

Crăciunul vine mai devreme, la Art Safari. Expoziție de sărbători, până pe 15 decembrie.FOTO: Art Safari
ArticoleCulturăȘtiri

Crăciunul vine mai devreme, la Art Safari. Expoziție de sărbători, până pe 15 decembrie

La Art Safari, Crăciunul vine mai devreme, anul acesta. De pe 28...