707 cazuri noi de COVID-19, depistate azi, 19 mai
Grupul de Comunicare Strategică a raportat, miercuri, 707 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 21.321 de teste RT-PCR (12.294 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.027 la cerere) și 10.253 de teste rapide antigenice.
Rata de incidență în județul Ilfov este de 0,96 cazuri de infectare la 1.000 de locuitori, cu 26 de cazuri noi de COVID-19. Marți, rata de infectare în acest județ a fost de 0,99 cazuri la mia de locuitori.
Rata de incidență în municipiul București este de 0,84 cazuri de infectare la mia de locuitori, cu 112 cazuri noi de COVID-19. Marți s-a raportat o rată de infectare de 0,89 cazuri la 1.000 de locuitori.
54 de oameni au murit în ultimele 24 de ore: 30 de bărbați și 24 de femei.
În spitalele din întreaga țară, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 4.416. Dintre acestea, 718 sunt internate la ATI.
Grafice via graphs.ro