Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Saturday , 11 May 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Știri Contractul pentru Lotul 1 Nord din „Autostrada Bucureștiului” va fi semnat, după 4 ani
Știri

Contractul pentru Lotul 1 Nord din „Autostrada Bucureștiului” va fi semnat, după 4 ani

530

La patru ani de la lansarea licitației, și la doi de când asociația Pizzarotti – Retter a câștigat contractul, acesta va fi semnat. CNAIR este obligat să semneze contractul, în timp ce asociația de firme câștigătoare a zis că de data aceasta va semna, după ce firmele au refuzat în trecut semnarea, acuzând CNAIR de „șantaj”.

Segmentul de Nord al Autostrăzii București este împărțit în patru loturi. Pentru primul dintre acestea, zona A1-Corbeanca,unde, în februarie 2022,  stadiul fizic al lucrărilor era de 0%

Valoarea contractului pentru Lotul 1 Nord A0 este de aproximativ 800 de milioane de lei, finanțată din fonduri europene, iar termenul de finalizare al lucrărilor este de 34 luni de la semnarea contractului, după cum urmează: 12 luni proiectare și 22 luni execuția lucrărilor. Acesta este ultimul lot din Coridorul de Transport Pan-european nr.4 care nu avea un contract semnat pentru realizarea sa.

„Autostrada Bucureștiului” era preconizată să fie terminată între 2023 și 2024, potrivit planurilor ministeriale. Cu un preț mediu per kilometru de 9,6 milioane de euro, loturile au fost împărțite în două segmente: A0 Nord și A0 Sud.

Reprezentanții Asociației ProInfrastructură, pricipalul ONG care se ocupă cu monitorizarea proiectelor de infrastructură, susțineau încă de la începutul anului că acest lucru este imposibil, nu numai pentru Lotul 1 Nord, unde semnatrea contractului a fost întârziată trei ani, ci și pentru celelalte, unde constructorii s-au lovit de probleme atât fizice, pe teren, cât și birocratice.

Contractul prevede și executarea și a două pasaje supraterane:

  • Pasaj peste CF101 București – Pitești DN7, cu o lungime de 733 m
  • Pasaj peste râul Colentina, CF 300 București – Ploiești și CF Mogoșoaia – Buftea, cu o lungime de 650 m

Contextul pe scurt al unei licitații foarte lungi

Licitația pentru proiectarea lotului 1 al Autostrăzii A0 București Nord a fost lansată în iunie 2019. De atunci până în mai 2023, contractul nu a putut fi semnat din cauza „războiului de contestații” care urma fiecărei decizii. 

În luna mai 2022, CNSC a respins definitiv ultima contestația formulată de Intrakat, societatea grecească, și a decis că contractul pentru primul lot al Autostrăzii București (Nord) poate fi semnat cu italienii de la Pizzarotti – Retter.  

În iunie, când CNAIR a chemat câștigătorul licitației să semneze contractul, a condiționat semnarea de un nou act adițional (numit „acord privind condiția rezolutorie”), care ar invalida contractul în situația în care Curtea de Apel va invalida decizia CNSC privind raportul procedurii. Asociația Pizzarotti – Retter acuză Compania de Drumuri că îi condiționează semnarea contractului de un act nelegal, și refuză semnarea lui, conform Economedia. Guido Retter, CEO al RETTER Projectmanagement, chiar a acuzat atunci CNAIR de „șantaj”. 

În momentul acesta, CNAIR este obligată a treia oară, de către CNSC, să semneze contractul. În primele două dăți instituția a decis că dorește să aștepte decizia Curții de Apel București. 

Sursă fotografie: Irinel Ionel Scriosteanu, Facebook

lasă un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

pe același subiect

ArticoleȘtiri

Copiii învaţă să facă ursuleţi gumaţi în ateliere de chimie organizate la Muzeul Antipa. Lista tuturor activităţilor

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” organizează ateliere prin care copiii...

ArticolePrimărieȘtiri

Zilele Sectorului 3, sărbătorite în Parcul Titan, în weekend

Primăria Sectorului 3 organizează, în weekend-ul 11-12 mai, în Parcul Titan, „Zilele...

ArticoleȘtiri

Meciul FCSB-CFR Cluj restricționează traficul în zona Arenei Naționale

Traficul rutier va fi restricționat pe 11 mai în zona Stadionului “Arena...

ArticolePrimărieȘtiriTransport

GALERIE FOTO | Au fost montate primele scări rulante noi de la Universitate

Continuă epopeea scărilor rulante de la Universitate – noaptea trecută au fost...