Compania turcă Gulemark a depus o contestație privind atribuirea contractului de realizare a prelungirii magistralei M4 spre Gara Progresul, atribuit asocierii Erbașu – Concelex – BogArt, scrie Club Feroviar.
Contestația poate fi consultată AICI și a fost depusă la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC). Reprezentanții Gulemark susțin că ar fi fost înșelați de către asocierea Erbașu, pentru care urma să fi fost terț-susținător și subcontractant.
Avocații companiei din Turcia susțin că, fără sprijinul Gulemark, asocierea câștigătoare nu ar fi îndeplinit condițiile de calificare – experiență similară.
Acuzațiile aduse de compania turcă Gulemark pentru asociația Erbașu
Erbașu și Gulemark (firma care a pierdut disputa pentru lotul 1) au fost de acord ca Gulemark să nu depună ofertă, dar să devină subcontractor pe un procentaj semnificativ din lucrări. Turcii ar fi semnat „în alb” înțelegerea, susținând că procentajul care le revenea din lucrări nu era cunoscut, depinzând de valoarea finală totală a lucrării, care trebuia să rămână secretă.
După semnarea documentului, Erbașu a diminuat considerabil valoarea procentuală, fără acordul turcilor. Documentul a fost depus, apoi, la contractor.
„Mecanismul prin care Asocierea Erbasu a depus în procedură un document cu conținut fals.. La data de 23.08.2024, părțile au semnat Acordul de subcontractare nr. 7761 – anexa 2. La momentul semnării efective a documentului de către Gulermak, rubrica privind procentul din contract nu era completată. Asocierea Erbaşu a justificat solicitarea de a le fi transmis Acordul semnat însă fără inserarea procentului aferent prețului anterior agreat prin faptul că urmează să finalizeze calculele pentru a determina cât reprezintă suma de lin valoarea totală a ofertei, exprimată procentual. (…)
„Cum a procedat Asocierea Erbaşu după semnarea documentului de către Gulermak. A comunicat Gulermak forma documentului cu procentul completat abia mult după depunerea ofertei şi după parcurgerea etapei de evaluare tehnică, respectiv imediat ulterior solicitării documentelor justificative DUAE printr-o solicitare de clarificări, deci post factum.
Procentul de nu corespunde prețului convenit prin aplicat acestei valori. Acordul de pre-ofertare. Conform Formularului de ofertă nr. 4 din 18.10.2024, valoarea totală a ofertei este de 4.383.033.884,22 lei. Astfel, procentul de (…) reprezintă o sumă semnificativ mai mică decât (…) Cu alte cuvinte, Asocierea Erbasu a luat un document semnat de Gulermak, l-a completat unilateral cu un procent mult diminuat față de înțelegerea reală, şi l-a depus în procedura de atribuire ca parte a ofertei, prezentându-l autorității contractante ca reflectând acordul părţilor”, au mai precizat avocații companiei. ”, explică avocații companiei Gulemark.
Semnarea contractului de Primăria Sectorului 4
Primăria Sectorului 4 a semnat contractul la doar câteva zile după comunicarea rezultatului procedurii, fără a mai aștepta termenul de 10 zile calendaristice în care oferta câștigătoare poate fi contestată. În mod normal, contestațiile pot fi depuse doar de către participanții la procedură.
Potrivit Club Feroviar, disputa nu este cu Primăria, ci mai degrabă între competitori, și s-ar putea transforma într-un proces civil.
Compania Gulemark solicită anularea raportului procedurii și reluarea evaluării, cu reintegrarea sa ca subcontractant/terț-susținător, iar în subsidiar anularea întregii proceduri.
Citește materialul integral pe ClubFeroviar.ro.
Date despre lucrările de extindere a Magistralei M4
Extinderea Magistralei M4 spre Progresul presupune realizarea unei linii de 11 kilometri, care va traversa Sectoarele 1, 4 și 5 și va ajunge până în comuna Jilava.
Proiectarea ar urma să dureze cel mult 10 luni, iar investiția totală se ridică la aproximativ 3,5 miliarde de euro, fonduri europene atrase de echipa administrației locale din Sectorul 4.
Potrivit estimărilor, noua magistrală va aduce 58,6 milioane de călătorii suplimentare în fiecare an.