Concertul Moonlight Breakfast, care ar fi trebuit să aibă loc pe 24 decembrie, la West Side Christmas Market, se anulează din cauza condițiilor meteo.
Între 24 decembrie, ora 12.00 și 25 decembrie, ora 20.00, se anunță cod galben de ninsoare în București și în alte zone din România.
În intervalul menționat, vor fi intensificări ale vântului, ninsori viscolite, strat de zăpadă și polei în Muntenia, dar și în Dobrogea, Muntenia și sudul Banatului.
Concertul Moonlight Breakfast, din Ajunul Crăciunului, anulat
Având în vedere condițiile meteorologice nefavorabile, concertul Moonlight Breakfast nu va mai avea loc la West Side Christmas Market, după cum a anunțat Primăria Sectorului 6.
Concertele vor continua în următoarele seri, până pe 28 decembrie, potrivit programului anunțat de organizatorii târgului de Crăciun din parcul Drumul Taberei. Fiecare concert va începe de la ora 19.30, iar programul este următorul:
- Joi, 25 decembrie: Sorin Zlat Trio;
- Vineri, 26 decembrie: Irina Sârbu Band;
- Sâmbătă, 27 decembrie: Ovidiu Niculescu;
- Duminică, 28 decembrie: trupa Nuanțe.
În cazul în care mai apar schimbări privind programul evenimentelor de la West Side Christmas Market, acestea vor fi anunțate inclusiv pe pagina de Facebook a târgului.
Până când rămân deschise târgurile de Crăciun din București
Cele mai multe târguri de Crăciun din Capitală se vor închide la finalul lunii decembrie, însă unele dintre ele pot fi vizitate și în primele zile ale lunii ianuarie.
Târgurile de Crăciun organizate de Primăria Capitalei, respectiv cel din Piață Constituției, dar și Bucharest Opera Christmas Market și Bucharest Downtown Christmas Market, pot fi vizitate până pe 28 decembrie, ora 22.00.
De asemenea, si West Side Christmas Market va mai rămâne deschis până pe 28 decembrie, la fel si Poveste de Crăciun, târgul organizat la Opera Comică pentru Copii, doar în weekenduri.
În schimb, alte târguri de Crăciun vor funcționa până pe 4 ianuarie, printre care și Crăciunul Nordului, de la Romexpo. Winter Wonderland, târgul organizat de Primăria Sectorului 3, rămâne deschis până pe 7 ianuarie 2026.
Programul complet al târgurilor de Crăciun din București și data până la care vor mai fi deschise pot fi consultate AICI.