Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 8 March 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEducațieMain

Clase din 32 de şcoli închise şi luni, în Capitală. Acolo au fost organizate secții de votare

504
Activități extrașcolare, în noul an. Proiectul „Academia copiilor” așteaptă votul consilierilor locali.
Activități extrașcolare, în noul an. Proiectul „Academia copiilor” așteaptă votul consilierilor locali. Foto: Arhiva

34 de școli din București vor avea cursurile suspendate, luni, în sălile de clasă în care sunt organizate secții de votare. Informația a fost dată de Elena Ștefan, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București, ISMB, potrivit Agerpres.

De asemenea, în 252 de unități de învățământ preuniversitar din Capitală, consiliile de administrație au decis ca luni să se modifice durata orelor de curs și a pauzelor.

Alegerile locale au loc pe 9 iunie. Tot atunci se vor alege și reprezentanții în Parlamentul European, în număr de 33.

Aproape 19.000 de secții vor fi deschise în țară și peste 900 în străinătate. Cetățenii cu drept de vot sunt în număr de 18.978.908, cu tot cu cei care împlinesc 18 ani în ziua alegerilor.

Cetățenii trebuie să aleagă primarii, pe președinții de consilii locale și președinții de consilii județene. De asemenea, vor fi aleși și consilierii locali și județeni, Sunt aproape 207.000 de candidați pentru aceste posturi.

CITEȘTE ȘI:

Autor

pe același subiect

domnul Ciucu
ArticoleEditorialMain

EDITORIAL | Ar fi bine ca domnul Ciucu să învețe mai mult de la domnul Băsescu decât de la domnul Piedone

Sâmbătă, primarul Capitalei a ieșit „pe teren” în centrul orașului. Conform anunțului...

TPBI modificări pe mai multe linii reînfințarea liniei 5
ArticoleȘtiriTransport

Modificări pe mai multe linii STB de luni, după reînființarea liniei 5 de tramvai

Mai multe linii vor fi reorganizate începând de luni, 9 martie, ca...

PMB linia 5 de tramvai redeschisă
ArticolePrimărieȘtiriTransport

Primăria Capitalei explică de ce linia 5 de tramvai circulă doar până în Pantelimon

Primăria Municipiului București a explicat de ce linia 5 de tramvai, deschisă...