Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 13 April 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleFeaturedTransport

Circulaţia tramvaielor din Capitală, îngreunată aproape zilnic de diverse obstacole: de la probleme tehnice la parcare neregulamentară și accidente

46
Circulaţia tramvaielor din Capitală, îngreunată de diverse obstacole: de la probleme tehnice la parcare neregulamentară . Foto: Reclamații STB (RATB) București și Ilfov/Facebook
Circulaţia tramvaielor din Capitală, îngreunată de diverse obstacole: de la probleme tehnice la parcare neregulamentară . Foto: Reclamații STB (RATB) București și Ilfov/Facebook

Circulaţia tramvaielor din Capitală a fost afectată, în cursul zilei de miercuri, 10 aprilie, de multiple probleme: majoritatea de natură tehnică, precum defecţiuni la motor sau deraieri şi roţi pierdute pe traseu. De altfel, au existat sincope și în ceea ce privește circulația autobuzelor.

UPDATE 17:15: Autobuzele liniei 223 circulă deviat pe sensul spre Cartierul Rezidențial Splaiul Unirii, din cauza unui copac căzut pe carosabil. Incidentul a avut loc pe Splaiul Unirii, în zona Pod Mihai Bravu.

Foto: FB/ Dan Adriana Cristina 

UPDATE 17:00: Liniile 19, 27 şi 40 sunt blocate pe Bulevardul Theodor Pallady, în zona staţiei Bd. Theodor Pallady 45, pe sensul 1 Decembrie 1918, din cauza unui nou incident tehnic.

Autobuzele liniei 223 circulă deviat pe sensul spre Cartierul Rezidențial Splaiul Unirii, din cauza unui copac căzut pe carosabil pe Splaiul Unirii, în zona Pod Mihai Bravu.


Cel mai recent, trei linii de tramvai au fost blocate aproximativ 40 minute pe Șoseaua Giurgiului, în stația Piața Progresului, pe sensul spre C.F.R, Progresul. Mai precis, a fost afectată circulaţia tramvaielor 7,19 şi 25.

Incidentul a fost cauzat de o defecţiune tehnică la unul dintre motoarele tramvaiului, transmite operatorul de transport la solicitarea Buletin de Bucureşti.

Circulaţia tramvaielor, îngreunată de un tramvai care a intrat în refugiu

Cel mai grav incident de joi a avut loc de dimineaţă, în jurul orei 09:30, un tramvai a intrat în refugiul pentru călători, în urma deraierii.

Vagonul sărit de pe șine a rupt bucăți din peronul stației STB, din gardul de protecție şi a culcat la pământ un semn de circulație, scrie B365.

Incidentul a avut loc la intersecția dintre Calea Vitan și Bd. Octavian Goga, spre Pasajul Mărășești. Din fericire, nu au existat victime. Totuşi, circulaţia tramvaielor 11, 19 şi 23 a fost blocată vreme de două ore.

În plus, un tramvai care circula pe Strada Zeţari şi-a pierdut una din roţi pe traseu, conform sursei citate.

Linia 21 a fost blocată din cauza unui autoturism parcat neregulamentar. Chiar dacă blocajul a durat doar câteva minute, astfel de incidente sunt recurente în Capitală. Spre exemplu, peste 300 mașini au fost parcate pe șine anul trecut:

CITEȘTE ȘI: STB: „Nu mai blocați tramvaiele!” 334 de autoturisme au fost parcate pe linii în 2024

Şi linia de autobuz 102 a fost blocată pe Calea Vitan, în zona complexului comercial, din cauza unui copac căzut pe carosabil. Totuşi, problema a fost rezolvată în scurt timp.

În plus, au existat defecţiuni şi la sistemul electronic de afişaj al STB, astfel încât o parte din flota companiei a circulat cu numărul liniei în parbriz.

Tot astăzi, 10 aprilie, operatorul de transport a anunţat că intenţionează să suspende circulaţia tramvaielor pe Bulevardul Basarabia, din cauza stării avansate de degradare a căii de rulare, ce reprezintă un pericol pentru călători.

CITEŞTE ŞI: Circulaţia tramvaielor pe Bulevardul Basarabia, suspendată din cauza degradării. STB: Sunt peste 600 de rupturi de șină

Un tramvai a lovit 5 maşini, vatmanul a fugit

Miercuri, 9 aprilie, un tramvai a fost implicat într-un accident de circulaţie, produs la intersecţia dintre Calea 13 Septembrie şi strada Mihail Sebastian, din Sectorul 5 al Capitalei. Cinci maşini au fost avariate, iar un pasager a fost rănit, fiind transportat la spital, relatează Spotmedia.

Vatmanul a plecat de la locul accidentului fără încuviinţarea Poliţiei sau procurorului, însă a fost identificat la scurt timp.

CITEŞTE ŞI: Limita de viteză pe Calea Victoriei, redusă la 30 kilometri/oră

scris de

Andreea Tudor

Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.

pe același subiect

Semimaraton de dans contemporan, la final de aprilie, în Capitală. FOTO: CNDB
ArticoleCulturăȘtiri

Semimaraton de dans contemporan, la final de aprilie, în Capitală

Un semimaraton de dans contemporan va fi organizat de Centrul Național al...

Frequenza Festival va reuni la București artiști de talie internațională. FOTO: MNAR
ArticoleCulturăȘtiri

Artiști internaționali la Frequenza Festival

Artiști internaționali la Frequenza Festival. În perioada 22-25 mai 2025, Bucureștiul devine...