Coailiția aflată la guvernare nu reușește să se înțeleagă cu privire la data când vor avea loc alegerile pentru București, deși termenul legal pentru organizarea acestora a trecut de o lună. PSD este cel care amână luarea unei decizii, potrivit primarului Sectorului 6, care a transmis că situația i se pare inacceptabilă.
„Înțeleg că mâine nu avem o întâlnire a partidelor din Coaliție, (pe surse, nu oficial) așa cum am agreat săptămâna trecută.
În această situație, cel mai probabil, sub amenințarea directă a ruperii Coaliției de către PSD, alegerile pentru București vor fi amânate pentru primavară. Asta dacă PSD va mai dori să mai avem un primar ales, cu legitimitatea populației, în Capitala României.
Mi se pare inacceptabilă această urzeală, această întreagă șaradă bine regizată, care a indus ideea că organizarea de alegeri într-o democrație este ceva negociabil, ceva decis politic”, a scris duminică primarul Sectorului 6.
Alegerile pentru București: „Nu este despre intenția mea de a candida sau nu la Primăria Municipiului București”
Ciprian Ciucu insistă că într-o democrație alegerile trebuie să fie predictibile, nu organizate doar când îi convine unuia sau altuia.
„Legea este clară: în X zile de la vacantare, trebuie organizate alegeri. Adică de ce să mai respectăm legea cu alegerile din patru în patru ani, dacă pe această nu o respectăm?
Nu spun acum acest lucru pentru că mă interesează să fiu eu primar general. Nu este despre asta. Nu vânez în general funcții (deși despre cele alese nu poate fi vorba despre vânătoare de funcții) și nu este despre intenția mea de a candida sau nu la Primăria Municipiului București. Și nu o să vorbesc acum nici despre legitimitatea unei astfel de candidaturi. Nu am început nicio campanie.
Spun ceea ce spun pentru că trebuie spus și trebuie să rămână măcar aceste cuvinte spuse. Pentru mine a trecut vremea alegerilor pragmatice, am cam demonstrat ce pot și cine sunt. Acum a venit vremea alegerilor principiale, simbolice, am de reconfirmat că am rămas cel care am fost dintotdeauna”, a afirmat primarul Sectorului 6.
Politicianul PNL afirmă că alegerile trebuie organizate cât mai repede pentru că Bucureștiul și România au nevoie în acestă perioadă de un primar LEGITIM, de un simbol al democrației liberale!
„Mai ales în aceste vremuri tulburi, în care mulți primari ai capitalelor europene și ai marilor orașe rămân redute ale democrației liberale și ale pluripartitismului (arestați sau nu de președinți autoritari sau populiști).
Alegerile care nu vor mai exista de la București nu sunt despre mine, nu sunt despre vreun alt candidat mai mult sau mai puțin merituos sau legitim, sunt despre bucureșteni și despre români”, a afirmat Ciprian Ciucu.