Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 2 December 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPolitic

Ciolacu, în contextul posibilei retrageri a lui Cîrstoiu din cursa pentru PMB: „Gabriela Firea n-a avut nicio treabă cu azilele groazei. A fost un atac clocit și organizat”

513
Inquam Photos / George Călin

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat în cadrul unui discurs în județul Argeș că scandalul privind azilele din Ilfov în care bătrâni și persoane cu dizabilități erau exploataţi şi neglijaţi a fost unul „clocit” şi „organizat” și că s-ar fi dovedit deja acest lucru. Ciolacu a spus că „adevărul a ieşit la iveală: Gabriela Firea nu a avut nicio treabă cu azilele groazei”, fără să aducă mai multe argumente. Declarațiile vin în contextul în care Coaliția PSD-PNL urmează să discute posibila retragere a medicului Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru PMB.

Președintele PSD a mai spus că “trebuie să ținem unii la alții” dar și „că toți colegii, care au fost și își doresc sa intre în echipa Partidului Social Democrat, dar numai cu aceea care aduc o plus valoare echipei deja formate”, ar fi bine-veniți.

Fiecare dintre noi am avut niște păreri și am crezut că e mai bine să facem altfel. Fiecare dintre noi avem supărări si aspirații personale, dar cel mai important e ca atunci când se apropie un an electoral, cum este anul aceste 2024, întreaga echipa sa fim iarăși la Partidul Social Democrat. Voi face in continuare acest lucru cu toți colegii, care au fost si care isi doresc sa intre in echipa partidului social democrat, dar numai cu aceea care aduc o plus valoare echipei deja format”, a spus Ciolacu la o întâlnire organizată de PSD Argeș, potrivit G4media.ro, care citează news.ro

Marcel Ciolacu a făcut referire la demisiile Gabrielei Firea și ale lui Marius Budăi ca urmare a dezvăluirilor Buletin de București și Centrului de Investigații Media și a adăugat că „nenorocirile respective erau ştiute din februarie. Ştiţi foarte bine la ce mă refer: la azilele groazei. Din februarie, până am ajuns eu prim-ministru, când în acel moment era şi doamna Gabriela Firea ministru, s-a clocit şi s-a organizat tot acel atac. Astăzi, după nici un an de zile, adevărul a ieşit la iveală: Gabriela Firea nu a avut nicio treabă cu azilele groazei. Marius Budăi nu a avut nicio treabă cu azilele groazei. Trebuie să învăţăm, fiindcă suntem oameni politici, trebuie să înţelegem că politica nu este balet, trebuie în schimb să ţinem unii la alţii”, le-a transmis Marcel Colacu sâmbătă, social-democraţilor din Argeş.

Mâna invizibilă a Gabrielei Firea

Declarațiile au fost făcute după ce medicul Cătălin Cîrstoiu a anunțat vineri seară că nu se retrage din cursa pentru Primăria Generală, adăugând că mandatul său este, în continuare, pe masa Coaliției. Acesta a convocat o conferință de presă vine după ce liderii Coaliției PSD-PNL i-au cerut să lămurească acuzațiile apărute în presa centrală potrivit cărora s-a aflat în incompatibilitate.

Eu am vrut să fac o administrație publică în București mizând pe un sprijin politic stabil în CGMB. Nu am vrut niciodată să fac o administrație politică în Capitală. Mandatul meu pe care mi l-a oferit Coaliția, a fost și este pe masa Coaliției[…]Doamna Firea are o influență foarte mare în filiala PSD București“, a punctat acesta.

Declarațiile au fost făcute în fața Spitalului Universitar, al cărui manager este medicul Cătălin Cîrstoiu.

Discuțiile privind alegerea unui nou candidat PSD-PNL pentru Primpăria Capitalei au avut loc după ce o investigaţie Hotnews în două episoade (AICI şi AICI) a aratăt că actualul candidat al Coaliției, Cătălin Cîrstoiu, s-a aflat vreme de mai mulţi ani în situaţie de incompatibilitate. Deși era managerul Spitalului Universitar, Cîrstoiu oferea consultaţii şi la clinica privată deţinută, în acte, de soţia sa.

Preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, a declarat joi că situaţia candidatului susţinut de PSD şi PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, ar urma să fie discutată într-o întâlnire a coaliţiei, în acest sfârşit de săptămână sau luni dimineaţa.

Gabriela Firea a negat informaţiile conform cărora echipele de campanie nu ar mai dori să strângă semnături pentru Cătălin Cîrstoiu, potrivit agerpres.ro

CITEȘTE ȘI

scris de

Cătălin Doscaș

Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. Ulterior, a lucrat în redacţii de radio ca reporter, redactor şi prezentator (StudentFM, NaţionalFM, Radio Total, Smart FM) unde a acoperit domeniille politic, economic, social şi externe. Ulterior a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experienţa în jurnalismul on-line a dobândit-o la portalul B365.ro unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La RealitateaTV a fost, pe rând, reporter la secţia Social, reporter special la emisiunea de reportaje şi anchete „Reporterii Realităţii” dar şi editor al jurnalelor de ştiri. Ulterior a făcut parte din secţia de Investigaţii de la Digi24 şi a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017 ca reporter special în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. În prezent, are 37 de ani şi este reporter și redactor-șef Buletin de București.

pe același subiect

Becali, parlamentar AUR de București, prima declarație controversată
ArticoleFeaturedPolitic

VIDEO | Becali, parlamentar AUR de București: „Eu nu negociez cu femeile”

Nou parlamentar AUR de București, George Becali, a făcut mai multe declarații...

Bucureștenii au boicotat alegerile parlamentare. Foto: Inquam Photos / Virgil SIMONESCU
ArticoleMainPolitic

Bucureștenii au boicotat alegerile parlamentare 2024. Abia pe locul 22 ca prezență la vot. Ilfov, pe locul 4

Bucureștenii au boicotat alegerile parlamentare 2024. Deși pe liste sunt înscrise cel...

Certificatul RAR Auto-Pass, obligatoriu la vânzarea unui autovehicul
ArticoleDiverseȘtiri

Certificatul RAR Auto-Pass, obligatoriu la vânzarea unui autovehicul, de la 1 decembrie

Registrul Auto Român (RAR) emite, începând din 1 decembrie, certificatul RAR Auto-Pass,...

Reportaj în Penitenciarul Rahova. Foto: Penitenciarul Rahova
ArticoleMainReportaj

Reportaj în Penitenciarul Rahova | Cum arată ziua votului într-un loc unde nu a ajuns TikTok

În spatele gratiilor, departe de TikTok și agitația din ultima săptămână, dreptul...