Cetățenii care au loc de parcare în curte pentru mașina personală, în Sectorul 4, nu plătesc taxa de dezvoltare de 540 de lei pe an.
Aceasta este situația celor care locuiesc la curte și își pot parca mașina în interior. Pentru a fi scutiți de la plata taxei, aceștia au de făcut doi pași.
1. Să acceseze start.ps4.ro și să încarce documentele cerute la secțiunea Urbanism/amenajare incintă. Această acțiune necesită logarea în platformă. După finalizarea acestei proceduri, vor primi o adeverință de atestare a locului de parcare.
2. În aceeași platformă start.ps4.ro, accesează secțiunea scutire taxă, încarcă documentele, inclusiv adeverința de atestare menționată la punctul 1 și din acel moment, se stinge obligația achitării taxei.
Nici persoanele care locuiesc în ansambluri rezidențiale private, nu vor plăti taxa. Pentru a confirma acest lucru, asociațiile de proprietari au fost deja notificate să depună o singură cerere de scutire pentru toți membri proprietari ai locurilor de parcare.
De ce a introdus Primăria Sectorului 4 taxa
Taxa de 540 de lei pentru parcare este aplicată tuturor celor care au maşină dar nu au loc de parcare în Sectorul 4. Aceasta a fost adoptată prin vot de consilierii locali. Proiectul a primit 16 voturi pentru, 9 împotrivă şi 1 abţinere şi devine astfel hotărâre de Consiliu Local. Taxa a intra în vigoare de la 1 ianuarie 2025.
Primarul Daniel Băluță a argumentat necesitatea acestei taxe prin faptul că este nevoie de bani pentru crearea de noi locuri de parcare. În plus, spun iniţiatorii, este o metodă de a „lupta” cu aglomeraţia de pe străzi şi cu poluarea.
De altfel, taxa are un nume pompos: Taxa specială pentru dezvoltare urbană în Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti, pentru finanţarea serviciului de interes public local, în vederea creşterii numărului de parcări publice şi de reşedinţă, optimizarea mobilităţii urbane şi scăderea poluării.
Această taxă de 540 de lei îi vizează pe toţi cei care „nu deţin în proprietate sau în folosinţă un spaţiu având destinaţia de parcaj şi prevăzut ca atare în autorizaţiile de construire şi/sau documentaţiile de urbanism pentru fiecare autovehicul în parte”, după cum se arată în proiect.
CITEȘTE ȘI: Cum devii administrator de bloc în Sectorul 1. Condițiile decise de Primărie
Despre taxa de 540 de lei: prelungirea termenului de plată cu 3 luni
Ca urmare a reacțiilor de la cetățeni, primarul Daniel Băluță a anunțat că, deși hotărârea a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2025, termenul de plată a sumei de 540 de lei, pentru taxa de dezvoltare, a fost prelungit până la data de 30 iunie și nu până la 31 martie, așa cum se întâmplă pentru plata celorlalte taxe și impozitele.
„Prin urmare, nimănui nu îi va fi debitat contul automat până la acea dată, iar în acest timp, toate persoanele care vor dori informații suplimentare își vor putea lămuri situația punctual, cu sprijinul colegilor noștri.
Spre exemplu, în perioada de 6 luni pe care am menționat-o mai sus, toți cei care parchează în propriile curți vor face dovada alocării spațiului necesar unui loc de parcare printr-o documentație cadastrală sau prin actualizarea documentelor cadastrale aferente bunului imobil și astfel să nu mai fie nevoie de plata taxei.
Tot în acest timp, toate persoanele care dețin locuri de parcare în spații private, cum ar fi complexurile rezidențiale sau alte asemenea spații, vor putea să ne comunice, online, documentele în baza cărora nu li se va mai solicita achitarea sumei de 540 de lei”, a precizat Daniel Băluță.
CITEȘTE ȘI: Criză de medici la Spitalul Pantelimon. De ce au plecat medicii
Comments are closed.