Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 24 May 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticolePrimărieȘtiri

Intervenții majore la cimitirul Pro Patria. Proiect de 3 milioane de lei pentru refacerea gardului

246
Intervenții majore la cimitirul Pro Patria. Proiectul, de refacerea a gardului, în valoare de 3 milioane de lei, se discută în CGMB, pe 27 martie. FOTO: Proiect CGMB
Intervenții majore la cimitirul Pro Patria. Proiectul, de refacerea a gardului, în valoare de 3 milioane de lei, se discută în CGMB, pe 27 martie. FOTO: Proiect CGMB

Consilierii generali vor discuta, în ședința din 27, martie proiectul de renovare a gardului pentru cimitirul Pro Patria. Valoarea lucrărilor alese se ridică la 2,919,229.60, cu TVA, adică aproximativ 580 de mii de euro.

Finanțarea obiectivului de investiții se va efectua din bugetul propriu al Municipiului București, prin Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane București.

Lucrările vor avea loc din cauza stării avansate de degradare a cimitirului Pro Patria.

Împrejmuirea Cimitirului Pro Patria are o lungime totală de 750 m și are două segmente:

  • tronsonul 1 se desfășoară pe o lungime de aproximativ 600 m lungime și o înălțime de 1,5 m;
  • tronsonul 2 se desfășoară pe o lungime de aproximativ 150 m lungime și o înălțime de 2,0 m.

Conform proiectului ales, se vor face următoarele lucrări:

  • demontarea panourilor de gard;
  • săpături la baza gardului;
  • turnarea fundației și a stâlpilor;
  • zidirea împrejmuirii;
  • tencuirea și vopsirea panourilor de gard;
  • placarea cu cărămidă a stâlpilor;
  • realizarea portalului principal și secundar.

CITEȘTE ȘI: Detașamentul de Pompieri Vitan a fost mutat. Clădirea va fi demolată și reconstruită

Cimitirul Pro Patria, construit în Primul Război Mondial

Cimitirul Pro Patria se afla în București, pe Șoseaua Olteni nr. 9 bis, lângă cimitirul Bellu și a fost înființat în timpul ocupației germane, din Primul Război Mondial. Intrarea în cimitir se face printr-un portal de cărămidă refractară, de culoare roșie, de la care pornește o aleea largă, ce are pe fiecare latura câte două rânduri de cruci. La capătul aleii urmează câmpul de morminte, cu cruci perfect aliniate.

La inaugurare, mormintele erau grupate pe națiuni și confesiuni: germani, austro-ungari, bulgari, turci și români. Ulterior, unii militari au fost reînhumați în alte cimitire. Astfel, în toamna anului 1928 de aici au fost exhumați 178 eroi români și au fost transferați la Sanctuarul Eroilor din Primul Război Mondial, care se afla în incinta Cimitirului Militar Ghencea.

Acesta a fost construit la câțiva ani de la terminarea războiului, din inițiativă și cu sprijinul „Așezământului Regina Maria pentru Cultul Eroilor”.

Înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, în Cimitirul de onoare Pro Patria se aflau ingropați 1304 germani, 300 de austro-ungari, 162 de bulgari, 18 ruși, 8 unguri, șase români, un italian, un sârb și 38 de militari necunoscuți.

Ulterior, au fost înhumate și victime ale celui de-al Doilea Război Mondial. În prezent, în cimitir sunt înhumați 3855 militari germani: 2.292 din Primul Război Mondial și 1.563 din Al Doilea Război Mondial.

CITEȘTE ȘI: Cartea electronică de identitate va fi disponibilă și în București din aprilie. Ce avantaje are

Autor

pe același subiect

Chestionar pentru Herăstrău. Bucureștenii sunt întrebați cum vor să arate parcul, după restaurare. Foto: Arhivă
ArticoleMainMediu

Chestionar pentru Herăstrău. Bucureștenii sunt întrebați cum vor să arate parcul, după restaurare

Primăria Capitalei a lansat, în parteneriat cu Fundația Comunitară București, un chestionar...

Palatul Parlamentului va fi iluminat în albastru, în Săptămâna siguranței rutiere. FOTO: Palatul Parlamentului
ArticoleȘtiri

Palatul Parlamentului va fi iluminat în albastru, în Săptămâna siguranței rutiere

Fațada principală a Palatului Parlamentului va fi iluminată în albastru sâmbătă și...

Al doilea incendiu la CET Vest, în decurs de o lună. Pompierii intervin cu opt autospeciale de stingere
ArticoleEvenimentMain

VIDEO | Al doilea incendiu la CET Vest, în decurs de o lună. Pompierii intervin cu opt autospeciale de stingere

Update: Transformatorul afectat, pus în funcțiune după incendiul din aprilie. CET VEST...