Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 24 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPrimărie

CGMB | Încă un împrumut de 30 de milioane de euro. O parte din bani, cheltuiți pentru transportul în comun

427
A fost radiată prima companie municipală din cele peste 20 înființate de administrația Firea

În următoarea ședință de consiliu de joi, 29 februarie, Consiliul General al Municipiului București va supune la vot atât modificările obiectivelor de investiții care vor fi finanțate din împrumutul de 150.000.000 lei pe care Primăria Capitalei l-a făcut deja, cât și contractarea unui nou împrumut de aceeași valoare, în vederea achiziționării a noi mijloace de transport public „mai puțin poluante”.

În legătură cu împrumutul deja existent – un împrumut contractat de la UniCredit Bank SA, contractul de credit MB nr. 662/21.09.2023 (UniCredit GRIM/94238/CSC din data de 21.09.2023) – suma de 150.000.000 lei rămâne nemodificată, în schimb, potrivit referatului de aprobare, se modifică lista obiectivelor de investiții finanțate. 

Investițiile sunt 19 la număr și includ lucrări precum cele de la Pasajul Doamna Ghica, la sistemul de termoficare, refacerea patinoarului Flamaropol și altele. 

Cei mai mulți bani vor fi investiți în modernizarea magistralelor de termoficare aparținând SACET București – 36.100.000 lei. Următoarea sumă, descrescător, este reprezentată de două investiții de 20.000.000 lei fiecare: reabilitarea sistemului de termoficare a Municipiului București (șapte obiective însumând o lungime de traseu de 31,621 km) și lucrările din Prelungirea Ghencea – Domnești, supralărgirea bulevardului Ghencea și terminalul de tramvai 41: în total, 40.000.000 lei. 

Alte 150.000.000 lei pentru transport public 

Proiectul de Hotărâre supus la vot prevede aprobarea contractării și/sau garantării unei/unor finanțări rambursabile interne în valoare totală de până la 150.000.000 lei. Primarul general al Municipiului București este cel împuternicit să negocieze și să semneze, în numele Capitalei, termenii și condițiile finanțării. 

Banii sunt destinați achiziției de mijloace de transport mai puțin poluante necesare îmbunătățirii transportului public de călători în Municipiul București.

Sursă: Captură de ecran proiect de hotărâre

Potrivit raportului comun de specialitate, Municipiul București are în derulare contractul de finanțare nerambursabilă nr. 39/N/GES/28.12.2018 încheiat cu Administrația Fondului pentru Mediu, conform căruia beneficiază de o finanțare nerambursabilă în sumă de până la 340.000.000 lei, reprezentând max. 80% din valoarea cheltuielilor eligibile, pentru realizarea proiectului amintit anterior, care vizează achiziționarea unui număr de 100 troleibuze și achiziționarea unui număr 130 autobuze electric hibride.

CITEȘTE ȘI:

pe același subiect

ArticoleFeaturedPolitic

Cum votezi la referendumul local când ai viză de flotant. Probleme la o secție din Sectorul 5

Poți vota la referendumul local când ai viză de flotant, la secția...

Maneaua lui Gheboasă pentru PNL trebuie scoasă de pe Youtube
ArticoleEvenimentMain

Maneaua lui Gheboasă pentru PNL trebuie scoasă de pe Youtube. Decizia BEC Sector 1

Maneaua lui Gheboasă pentru PNL, a doua pe care un manelist controversat...

Rețele Electrice Muntenia întrerupe curentul electric în București, Ilfov și Giurgiu. Care sunt zonele afectate. FOTO: reteleelectrice.ro
ArticoleDiverseȘtiri

Rețele Electrice Muntenia întrerupe curentul electric în zone din București, Ilfov și Giurgiu. Care sunt zonele afectate

Rețele Electrice Muntenia întrerupe curentul electric în perioada 25 noiembrie – 1 decembrie,...