Consiliul Local al Sectorului 1 urmează să supună la vot, pe 30 aprilie, proiectul de buget al CET Grivița SA, companie publică responsabilă de administrarea termocentralei omonime și aflată în subordinea administrației locale.
Documentul, consultat de Buletin de București, propune alocări substanțiale pentru remunerația conducerii – director general și membri ai Consiliului de Administrație – prin contracte de mandat și fonduri pentru bonusuri, în contextul în care compania estimează pierderi semnificative.
Potrivit proiectului consultat de Buletin de București, la CET Grivița sunt prevăzute sume importante pentru remunerarea conducerii executive și administrative. Contractul de mandat implică o remunerație fixă, la care se adaugă posibilitatea acordării unor bonusuri de performanță semnificative.
Totodată, membrii Consiliului de Administrație vor beneficia de indemnizații lunare consistente, stabilite prin hotărârea acționarului majoritar – Consiliul Local Sector 1.
De asemenea, bugetul prevede resurse pentru acordarea unor prime anuale, sporuri pentru condiții de muncă și alte beneficii salariale care ar putea să sporească substanțial costurile totale cu managementul societății.
Astfel, potrivit proiectului de buget care va fi votat de consilierii de la Sectorul 1, cei trei membri ai Consiliului de Administrație și directorul general ar urma să încaseze indemnizații totale de aproape 680.000 de lei/an, ceea ce înseamnă un cost lunar brut în jur de 14.000 de lei pe lună pentru fiecare membru, indiferent de rezultatele economice sau de performanța reală a companiei.
CET Grivița, peste 3,7 milioane de lei pentru prime și sporuri
Interesant e că proiecțiile bugetare pentru anii următori aproape ca se dublează în 2026, în contextul în care propunerea pentru anul în curs poate suferi modificări în urma rectificărilor de buget care au loc de regulă spre finalul anului.

Pe lângă aceste sume, bugetul propus consilierilor locali include la capitalul „Cheltuieli cu salarii” și alocări suplimentare de peste 3,7 milioane de lei pentru prime și sporuri. Practic, doar pentru plăți extra-salariale, bugetul CET Grivița rezervă aproape 750.000 de euro.

Deficit bugetar anticipat pentru 2025
Situația financiară generală a CET Grivița, așa cum reiese din proiectul de buget, indică dificultăți economice. Pentru 2025, sunt estimate venituri totale de peste 51,3 milioane de lei și cheltuieli totale de aproape 77 de milioane de lei.
Această discrepanță majoră conduce la o pierdere netă estimată de aproape 26 de milioane de lei (aproximativ 5,2 milioane de euro) pentru anul în curs.
„Schema” de la CET Grivița
În 2024, Buletin de București scria că o ședință extraordinară, convocată pe 1 martie la prima oră de consilierii locali PSD-PNL din Sectorul 1, ascundea o schemă obscură de protecție a unor sinecuri inventate înainte de campania din 2019.
Foștii angajați ai unei societăți prin care s-au drenat bani către televiziuni de casă pentru promovarea unei machete de spital și în cazul căreia Curtea de Conturi a stabilit un prejudiciu de aproape 4,5 milioane de euro, ar fi urmat să fie trecuți în curtea CET Grivița, termocentrala administrată Primăria Sectorului 1.
Comments are closed.