Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 2 March 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentȘtiri

Un polițist din București este cercetat pentru că l-ar fi protejat pe Georgescu la mitingul din 1 martie

233
protejat pe Georgescu
A participat, acum este cercetat. Foto: INQUAM_Photos_Adriana_Neagoe

Un polițist din București este cercetat disciplinar pentru că a participat, ca civil, pe 1 martie, la mitingul organizat de AUR și POT și ar fi făcut parte din dispozivitul care l-ar fi protejat pe Călin Georgescu..

„În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că, la protestul organizat la data de 1 martie, a participat și un agent de poliție, în ținută civilă, încălcând astfel prevederile art. 45 lit. E, cu incidența art. 10 din Legea 360/2002, respectiv polițistului îi este interzis să participe la greve, precum și la mitinguri, demonstrații, procesiuni sau orice alte întruniri cu caracter politic”, se arată într-un comunicat al Direcției Generale de Poliției a Municipiului București (DGPMB) transmis, sâmbătă, Agerpres.

CITEȘTE ȘI: Cafeneaua BdB | Pete, tânărul care face experimente sociale în București: „Să fie ridicate toate mașinile parcate ilegal”

A refuzat controlul psihologic, dar l-ar fi protejat pe Georgescu

Poliția Capitalei verifică dacă se poate stabili existența/inexistența abaterii disciplinare prevăzute de art. 57 lit. K din Legea 360/2002 privind Statutul polițistului.

„Facem precizarea că anterior acestui eveniment, polițistul în cauză a refuzat să se supună evaluării psihologice, invocând diverse motive, conformându-se în cele din urmă și a refuzat să fie expertizat și din punct de vedere medico militar, context în care, în scop preventiv și în baza rezultatelor evaluării, i-a fost retras dreptul de a purta și folosi armamentul din dotare, nu i-a mai fost prelungită autorizația de acces la informații clasificate, fiind totodată pus la dispoziția Serviciului Logistic’, arată instituția.

Potrivit comunicatului, Poliția Capitalei se delimitează ferm de orice comportamente ilegale, care aduc atingere Statutului polițistului și, indiferent de calitatea persoanei care încalcă prevederile legale, se vor lua toate măsurile prevăzute de lege.

Adevărul susține că polițistul respectiv ar fi fost recrutat de Horațiu Potra pentru dispozitivul de protecție a lui Călin Georgescu și l-ar fi păzit pe candidat la mitingul din 1 martie.

CITEȘTE ȘI: VIDEO | Lotul din Autostrada de Centură care face legătura între A1 și A2 nu este gata pe 15 aprilie. Amânare de trei luni pe tronsonul de sud


Autor

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.

pe același subiect

BREAKING | Un zbor din Dubai ar putea pleca în această seară spre București
ArticoleMain

BREAKING | Un zbor din Dubai ar putea pleca în această seară spre București

Un zbor pe ruta Dubai – București este programat să plece spre...

Înscrieri online parcările de reședință Sector 1
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 1 | Înscrierile pentru parcările de reședință se pot face și online

Cetățenii din Sectorul 1 se pot înscrie online pentru parcările de reședință,...

Control mai rapid pe Aeroportul Otopeni, pe fluxul de sosiri non-Schengen. CNAB: S-au deschis două noi ghișee
ArticoleȘtiriTransport

Control mai rapid pe Aeroportul Otopeni, pe fluxul de sosiri non-Schengen. CNAB: S-au deschis două noi ghișee

Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a anunțat că a fost suplimentată capacitatea...