Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Friday , 19 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Transport Centurile Capitalei: de la o șosea parțial modernizată la o autostradă la care lucrările au demarat în focuri de artificii
Transport

Centurile Capitalei: de la o șosea parțial modernizată la o autostradă la care lucrările au demarat în focuri de artificii

59

Bucureștiul este printre puținele capitale europene, care nu are nici la această oră o centură modernă. Mai puțin de jumătate din centura existentă are două benzi pe sens, iar lucrările la noul inel la profil de autostradă al Capitalei abia au început în focuri de artificii pe unul dintre cele șapte loturi, cel situat între Berceni și Bragadiru.

Sursa: Cristina Sbîrn

La 3 ani de la lansarea licitațiilor și la peste un an de la semnarea contractelor, turcii de la Alsim Alarko au pornit lucrările la lotul 2 al Autostrăzii de Centură Sud, deși deocamdată autorizație de construire nu au decât pe 1,7 kilometri din cei 16, câți are întreg lotul cu pricina. Momentul a fost marcat cu focuri de artificii. Șefii din Transporturi promit, însă, că foarte curând va fi emisă autorizația de construire și pentru restul tronsonului, mai ales că Executivul a aprobat deja banii pentru exproprierile necesare în ședința de guvern de săptămâna trecută.

„Peste circa o lună vom avea lotul 2 total în execuție și atunci numai pe acest lot ar trebui să fie undeva la 400-500 de muncitori, fiind o lucrare mare care are și un termen de finalizare strâns”

a declarat, pentru Buletin de București, Mariana Ioniță, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Finanțare va fi asigurată în principal din fonduri europene.

Autostrada de Centură Sud – lotul 2

  • Lungime: 16,3 km
  • Constructor: Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret A.Ş
  • Valoare contract: 750,8 milioane lei, fără TVA
  • Termen estimat de finalizare a lucrărilor: trim. IV 2022

Constructorul turc va realiza și lotul 1 al Autostrăzii de Centură Sud a Capitalei, care are o lungime de circa 17 km. Deocamdată se lucrează încă la proiectarea acestui segment de autostradă.

„Până la sfârșitul lunii septembrie vom primi proiectul tehnic. Estimăm că vom da ordinal de începere pentru cei 16,9 kilometri pe data de 5 octombrie”

a declarat recent ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

Autostrada de Centură Sud – lotul 1

  • Lungime: 16,9 km
  • Constructor: Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret A.ŞÎ
  • Valoare contract: 830,6 milioane lei, fără TVA
  • Termen estimat de finalizare a lucrărilor: trim. IV 2023

Mari probleme sunt, însă, pe lotul 3, unde grecii de la Aktor au fost penalizați de către CNAIR cu un million de lei deoarece au întârziat cu predarea proiectului tehnic. Ar fi trebuit să fie gata în mai și nu e finalizat nici acum. Din păcate, așa cum s-a văzut din alte proiecte realizate de acelați constructor, acesta nu este în stare să recupereze în etapa de construcție efectivă întârzierile din timpul etapei de proiectare. Prin urmare termenul de finalizare a acestui tronson de autostradă, finalului anului 2022, trebuie privit cu rezervă.

Autostrada de Centură Sud – lotul 3

  • Lungime: 18 km
  • Constructor: Aktor
  • Valoarea contractului: 853,4 milioane lei, fără TVA
  • Termen estimat de finalizare a lucrărilor: trim. IV 2022

Inelul de Nord este, însă, într-un stadiu și mai puțin avansat, Din cei peste 50 de kilometri cât are jumătatea nordică a A0, s-a semnat un singur contract, pentru un lot de 4,5 kilometri.

Autostrada de Centură Nord – lotul 4

  • Lungime: 4,47 km
  • Constructor: S.C. SA&PE Construct S.R.L. – S.C. Spedition UMB S.R.L. – S.C. Tehnostrade S.R.L. (firme controlate de omul de afaceri român Dorinel Umbrărescu)
  • Valoarea contractului: 312,63 milioane de lei, fără TVA.
  • Termen estimat de finalizare a lucrărilor: trim. IV 2022

Licitațiile pentru celelalte trei loturi, deși au fost scoase la licitație de mai bine de un an, nu sunt finalizate ca urmare a numeroaselor contestații depuse de drumarii interesați de câștigarea acestor proeicte.

„Dacă ne mai lasă unii cu contestaţiile, care, pur şi simplu, nu fac altceva decât să boicoteze ritmul de construcţie a infrastructurii de transport, vom semna până la sfârşitul anului toate contractele de proiectare şi execuţie pe cele 4 tronsoane de nord”

a punctat premierul Ludovic Orban, prezent și el la începerea lucrărilor de către turci la lotul dintre Berceni și Bragadiru.

Autostrada de Centură a Capitalei (A0) va avea circa 100 de kilometri. Investiția este estimată la peste un 1,2 miliarde euro, cu tot cu TVA.

Restanțele de pe actuala centură

Din cei 72 de kilometri câți are actuala centură, modernizați sunt în continuare doar 20, între DN7 și DN2. Din toamna lui 2017, șoferii circulă, însă, la două benzi pe sens și pe circa 8 kilometri din tronsonul dintre A1 (Autostrada București-Pitești) și DN7, unde lucrările au încremenit la un stadiu de 86%. Contractul cu asocierea condusă de Delta ACM a fost reziliat în iunie anul trecut.

CNAIR va finaliza lucrările rămase de executat după elaborarea expertizei tehnice. Procedura de achiziție pentru serviciile de elaborare expertiză tehnică a fost demarată și în acest moment, ofertele sunt în etapa de evaluare. Se estimează semnarea contractului în cursul lunii septembrie 2020. În funcție de rezultatul expertizei tehnice, CNAIR va lua hotărârea dacă lucrările rămase de executat și cele de remediere, dacă va fi cazul, vor fi realizate în regie proprie sau va fi lansată o nouă procedura de achiziție”, au transmis reprezentanții CNIAR la solicitarea Buletin de București.

Lucrările de lărgire a încă 11 kilometri din Centura de Nord a Capitalei, între DN 2 (drumul spre Urziceni) și Autostrada Soarelui s-au reluat abia în mai anul acesta, la 5 ani de la rezilierea anteriorului contract. Pe lângă lărgirea șoselei, italienii de la Tirrena Scavi trebuie ca până în august 2021 să reabiliteze două pasaje peste calea ferată, să construiască de la zero alte două pasaje și să realizeze și un sens giratoriu suspendat la intersecția cu drumul spre Cernica. Este greu de crezut că termenul de finalizare asumat va fi și respectat având în vedere faptul că până acum lucrările au avansat prea puțin. Peste 235 de milioane de lei (fără TVA) costă întregul proiect, iar finanțarea este asigurată din fonduri europene.

Poate cea mai mare restanță o reprezintă modernizarea centurii actuale pe partea de Sud. Acolo studiul Băncii Europene de Investiții (BEI) concluziona că este nevoie de dublarea centurii în partea de sud-vest între autostrada A1 și DN5 Buc-Giurgiu și de denivelarea intersecțiilor de pe sud-est de la Splaiul Unirii, DJ 301A (Glina) și DC13 (Leordeni). Nimic nu se mișcă pe acest proiect în ultimii ani și pare să fi scăpat din atenția CNAIR și a ministerului”, scrie, pe pagina sa de Facebook, deputatul USR, Cătălin Drulă, fost consilier pe probleme de infrastructură al lui Dacian Cioloș în guvernul tehnocrat din 2016.

Și actualul premier, liberalul Ludovic Orban, recunoaște că jumătatea sudică a centurii existente a Bucureștiului nu poate rămâne în stadiul în care este acum și că, pe lângă lucrările de reparații ale părții carosabile pentru a scăpa de gropile care le întind nervii șoferilor, trebuie demarate lucrări ample de modernizare.

Actuala centură, în zona de sud, va trebui lărgită la patru benzi, mai devreme sau mai târziu, pentru că nu se poate în arealul metropolitan al Bucureștiului să te duci pe o singură bandă. O astfel de lucrare va fi foarte scumpă – aș prefera să facem noi și după aia să fie o discuție între municipalitate și guvern dacă va fi transferată spre administrare municipalității Bucureștiului”, a declarat recent Ludovic Orban.

Lucrările la pasajele peste centură avansează greu

Pentru a fluidiza traficul pe centura Capitalei, cel mai circulat drum al țării, CNAIR a demarat în ultimii ani procedurile pentru realizarea mai multor pasaje și sensuri giratorii suspendate.

La Pasajul Domnești după aproape 3 ani de șantier (debut în ianuarie 2018) stadiul fizic este 6,66%. Un progres de ~2% pe an… Recent, au început lucrările și la pasajele Olteniței și Berceni, bineînțeles, tot cu întârziere: perioada contractuală de proiectare și obținere autorizații trebuia să fie 6 luni și a depășit un an. Rămâne de văzut dacă aceste proiecte vor respecta termenul contractual de 2 ani de execuție”, punctează deputatul USR.

Pasaj Mogoșoaia

  • Constructor: Strabag
  • Valoare contract: 32,26 milioane lei, fără TVA
  • Stadiul lucrărilor: 15%
  • Termen estimat pentru finalizarea lucrărilor: 2022

Pasaj Domnești

  • Constructor: STRACO GRUP SRL – SC COMNORD SRL – SPECIALIST CONSULTING SRL
  • Valoare contract: 91,55 milioane lei, fără TVA
  • Stadiul lucrărilor: 6,66%
  • Termen estimat pentru finalizarea lucrărilor: septembrie 2021

Amenajare nor rutier Berceni

  • Constructor: ASOCIEREA S.C. TRAMECO S.A. – VAHOSTAV -SK, A.S. – CONSTRUCTII ERBASU S.A. – GRAFIC TENDS S.R.L. S.C
  • Valoare contract: 146 milioane lei, fără TVA
  • Stadiul lucrărilor: 1,15%
  • Termen estimat pentru finalizarea lucrărilor: 2022

Amenajare nod rutier Oltenița

  • Constructor: ITINERA SPA
  • Valoare contract: 169,5 milioane lei, fără TVA
  • Stadiul lucrărilor: 0%
  • Termen estimat pentru finalizarea lucrărilor: 2022
scris de
Cristina Sbîrn

Reporter

pe același subiect

ArticoleȘtiriTransport

Meciul de fotbal dintre echipele FCSB și Rapid deviază trei linii STB

Liniile 86, 90 și 143 vor fi deviate, sâmbătă seara, pe 20...

ArticoleȘtiriTransport

STB | Trasee modificate în weekend, în zona Piața Unirii

STB anunță că troleibuzele liniei 97 și autobuzele liniilor: 100, 104, 116,...