Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 10 October 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleFeaturedTransport

Centura Capitalei la 4 benzi între Autostrada Soarelui și E85. Când ar putea fi reluate lucrările

25
Centura Capitalei la 4 benzi între Autostrada Soarelui și E85. Foto: FB/ Ionel Scrioșteanu (Arhiva)
Centura Capitalei la 4 benzi între Autostrada Soarelui și E85. Foto: FB/ Ionel Scrioșteanu (Arhiva)

Cel de-al treilea contract pentru centura Capitalei la 4 benzi, între Autostrada Soarelui și E85 (DN2), poate fi semnat. Lucrările începute cu mai bine de un deceniu în urmă ar putea fi reluate „maximum în primăvara anului viitor”, anunță Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

În ultimii 12 ani, șantierul pentru lărgirea tronsonului de 11 kilometri a ajuns abia la 20%, în contextul în care contractul a fost reziliat de două ori.

Anunțul oficialului de la Transporturi vine după ce Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a decis respingerea contestațiilor formulate în cadrul licitației pentru continuarea lucrărilor.

Astfel, putem solicita câștigătorului documentele necesare pentru demararea procedurii de semnare a contractului.

Ionel Scrioșteanu, FB

Proiectul, în lungime de aproximativ 11 km, prevede lărgirea la 4 benzi de circulație și construcția a trei pasaje: peste calea ferată București-Constanța (124 m), peste DJ301 (București-Cernica, 400 m), și peste calea ferată București-Oltenița (105 m).

Centura Capitalei la 4 benzi. „Urgentăm”

Câştigătorul licitaţiei este asocierea MARISTAR COM SRL (lider) – HYDROSTROY AD – PATSTROY VDH EAD.

Urgentăm semnarea acestui contract, astfel încât să putem demara continuarea lucrărilor pe acest sector al Centurii București, maximum în primăvara anului viitor.

Ionel Scrioșteanu, FB

Durata contractului este de doi ani, dintre care șase luni pentru proiectare și restul pentru execuție. Costurile ajung la circa 451 milioane lei, fără TVA. Lucrările vor fi finanțate din fonduri europene nerambursabile, prin intermediul Programului Transport 2021-2027.

Două contracte eșuate

Acesta ar fi cel de-al treilea contract încheiat de autorități pentru modernizarea tronsonului de 11 kilometri al Centurii București, dintre A2 și E85.

Contractul anterior cu firma italiană Tirrena Scavi a fost reziliat în decembrie 2022, din cauza lipsei de mobilizare a constructorului, care avea un progres fizic în șantier de doar 20,76%.

Acesta a fost cel de-al doilea contract reziliat de compania de drumuri pentru acest segment din Centura Capitalei.

Pentru porţiunea care ar fi trebuit să completeze Centura de Nord şi care ar fi trebuit să faciliteze traficul rutier între autostrăzile Ploieşti-Bucureşti şi Bucureşti-Constanţa.

Lucrările au fost atribuite în august 2012 asocierii SC Tehnologica Radion SRL, Consitrans SRL şi Pro Cons XXI SRL. În februarie 2015, contractul de peste 40 de milioane de euro (40,2 mil. euro) a fost reziliat.

Pentru cele şapte procente din lucrare, cât au reuşit constructorii să facă în patru ani, statul a plătit aproape cinci milioane de euro.

După mai bine de doi ani, în august 2017, Compania Națională de Drumuri a anunțat încheierea unei noi proceduri de achiziţie publică după ce 12 oferte au fost depuse pentru un contract anunțat de aproape 74 de milioane de euro, adică aproape dublu faţă de cel semnat în 2012.

Contractul reziliat în decembrie  2022 cu Tirrena Scavi fusese semnat pentru aproximativ 48 de milioane de euro iar lucrările ar trebuit să fie gata în 15 luni.

CITEȘTE ȘI: Tronsonul de coşmar al Centurii Capitalei dintre E85 şi A2 va fi lărgit, după 12 ani şi două rezilieri. Lucrările costă 107 milioane de euro

scris de

Andreea Tudor

Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.

pe același subiect

Sfârșit de săptămână cu soare și ploi. FOTO: Arhiva
ArticoleȘtiri

METEO | Sfârșit de săptămână cu soare și ploi, în Capitală

Meteorologii anunță un sfârșit de săptămână cu soare și ploi, în Capitală....

Actori „falși" la Teatrul Bulandra.
ArticoleEvenimentMain

Actori „falși” la Teatrul Bulandra. Prejudiciul se ridică la peste 800.000 de euro

Actori „falși” la Teatrul Bulandra. Polițiștii efectuează joi percheziții la domiciliul a...

Dosar penal în afacerea Nordis. FOTO: Captura Nordis/Facebook
ArticoleEvenimentȘtiri

G4Media | Dosar penal în afacerea Nordis. Acuzatiile: grup infracțional organizat și delapidare

Procurorii DIICOT au deschis un dosar penal în afacerea Nordis, pentru constituirea...