Centrul acvatic din Parcul Pantelimon îi va costa pe locuitorii Sectorului 3 cu aproape 27 de milioane de lei mai mult. Noile devize ale lucrărilor au fost votate în ședința ordinară de consiliu local de joi. Totuși, acestea au fost aprobate cu un amendament al unui consilier local: un expert independent va verifica motivele pentru care valoarea lucrărilor a crescut cu 23%, în condițiile în care în urmă cu o lună, constructorul preciza că acestea ar fi urmat să crească doar cu 10 milioane de lei.
În data de 27 septembrie 2018 a fost aprobat proiectul privind modernizarea și reabilitarea Parcului Pantelimon. La acea vreme, valoarea totală era de 115.821.007,26 lei inclusiv TVA.
Proiectul prevede amenajarea unui parc de agrement ce va include un centru acvatic, cu suprafață de 3.998 mp.
În proiectul de hotărâre prezentat joi consilierilor locali se precizează că, în prezent, valoarea totală a lucrărilor de intervenție se ridică la 142.593.289,78 lei, inclusiv TVA.
Construcțiile și montajul se ridică la suma de 110.909.344,59 lei, iar durata de realizare a investiției este de nouă luni.
Centrul acvatic ar urma să aibă o capacitate de până la 5.000 de persoane.
„Societatea AS3 – Administrare Străzi Sector SRL solicită majorarea valorii indicatorilor tehnico-economici aferenți proiectului `Modernizare și reabilitare Parc Pantelimon`, din următoarele motive:
- pe parcursul execuției lucrărilor, urmare solicitărilor Primăriei Sectorului 3, în calitate de beneficiar, au fost incluse în proiect lucrări suplimentare în scopul creșterii gradului de atractivitate a acestuia.
- pentru a definitiva lucrările de construcții și a echipa clădirea în vederea exploatării conforme, constructorul consideră necesară suplimentarea contractului cu următoarele produse/servicii care nu sunt cuprinse în devizul general aprobat:
- mobilier (vestiare, cabine schimb, bănci, scaune etc);
- plante decorative;
- lucrări de amenajare interioară (tencuieli decorative etc);
- lucrări de amenajare fațadă ornamentală;
- lucrări la instalațiile pentru curenți slabi (video, Payment etc).
Ca urmare a soluțiilor complexelor necesar a fi implementate pentru creșterea gradului de atractivitate a proiectului și pentru a oferi servicii de calitate clienților noului centru acvatic, este necesar a se actualiza indicatorii tehnico-economici la valoarea totală de 142.593.389,78 lei inclusiv TVA”, se arată în referatul de aprobare al proiectului.
”În urmă cu o lună, când am vorbit cu firma ce se ocupă de proiect, ni s-a spus că depășirea devizului inițial va fi de 10 milioane de lei. Suntem surprinși să vedem că acum depășirea e de aproape 30 de milioane de lei, cu 23% față de planul precedent. Propun următorul amendament: ca orice actualizare a indicatorilor tehnico-economici care depășește cinci milioane de lei să fie supusă unei analize a unui expert independent, care va prezenta mai apoi un raport. Vrem să știm ce s-a întâmplat de s-a ajuns la suma de 30 de milioane în plus”, a precizat consilierul local USR Plus Mihaela Văcaru.
Amendamentul acesteia a trecut cu 23 de voturi „pentru”, iar proiectul de hotărâre a trecut cu 27 de voturi ”pentru”, un vot împotrivă și o abținere.