Peste 3000 de copii ucraineni au găsit un loc de joacă sau de învățătură în centre deschise de stat sau de fundații în București. Sunt în toate colțurile orașului și cele mai mult din întreaga țară. În Capitală sunt și cei mai mulți dintre ucraineni. I-au atras tocmai mirajul orașului mare, faptul că pot avea acces la marile asociții și fundații care să îi ajute, dar și la centre unde copiii pot primi masă caldă și îngrijire.
Ca să funcționeze cu eficiență, ele au avut nevoie de ajutor din partea ucrainenilor din București care, fie voluntar, fie angajat au devenit parte dintr-un program de integrare a copiilor. Prezența lor este esențială ca cei mici să audă limba pe care o înțeleg și cu care sunt familiarizați. Așa, copiii fugiți din calea războiului simt mai ușor adaptarea la o altă țară.
În Dorobanți, în spate la fostul restaurant Perla, 16-20 de copii cu vârste între 2 și 6 ani vin în fiecare zi în centru. Primesc mâncare, se joacă și dorm la prânz. Unii abia învață să vorbească, alții se pregătesc deja de școală.Toți trebuie ajutați. Dacă cei mici prind româna mai ușor, pentru cei mari e mai greu, așa că e nevoie de cineva care să le vorbească limba.
Raisa este omul pe care se pot baza. Copiii se lipesc de femeie de fiecare dată când dau de greu sau când cineva din afară le strică echilibrul prin vreo vizită. Pe uniii dintre copii, războiul i-a marcat profund. Recunoaște chiar femeia. Unii sunt sensibili și, de exemplu, în primele luni de după venirea lor Raisa a fost educatoare în Kiev înainte să ajungă în România. La București a venit la niște prieteni de-ai băieților ei. Oamenii care s-au oferit să le asigure, ei și membrilor familiei, un loc sigur și grija necesară unui om fugit din calea războiului. Raisa are doi băieți care au rămas acasă. Unul dintre ei este actor. Femeia a venit la București cu nurorile și cu nepoții și mai întâi a încercat să găsească un loc unde aceștia să își găsească prieteni de joacă și socializare.
Prima dată a mers într-un centru din sectorul doi care era mai aproape de casă. S-a oferit întâi să facă voluntariat, apoi a aflat de centrul din Dorobanți unde erau nevoie fix pe competențele ei, de educator obișnuit cu copiii mici. A ajuns în centrul din Dorobanți în primăvara lui 2022. Nici acum nu știe română, dar tot omul lor de bază rămâne. Mai ales că este o diferență majoră de mentalități, așa cum au explicat pentru Buletin de București o parte dintre angajații centrului.
Relația cu refugiatele a fost foarte dificilă la început. Femeila erau atât de speriate de noua țară încât sunau acasă la familia rămasă în Ucraina să ceară acordul pentru a își lăsa copiii în centre. Unii soți cereau chiar apeluri video pentru a se asigura chiar ei că cei mici vor fi crescuți într-un mediu normal. Femeile spuneau că trebuie să facă asta pentru că Motivau că nu au nicio autoritate în fața celor mici și că, la ei, cutuma este ca tatăl să decidă asupra viitorului copilului, indiferent unde este acesta.
În timp, lucrurile s-au mai schimbat, femeile au prins mai mult curaj și au căpătat încredere atât în angajații români ai centrului. Acum, lucrurile s-au mai așezat. O parte dintre mamele care și-au adus copiii în centru și-au găsit de lucru. Cine nu lucra în companii mari și poate face treabă de la distanță, merge la curățenie sau s-au făcut floriste. Toate încearcă să profite cât mai mult de șansa de a avea ceva timp liber. Centrul funcționează până la ora 17.00 și singurul lui inconvenient este că nu poate prelua toți copiii de care ar fi nevoie.
Acest material a fost realizat cu ajutorul unei burse în cadrul proiectului „Educația media – instrument pentru creșterea abilităților de participare civică a adolescenților (faza 2) – Sprijinirea comunităților pentru a fi mai bine protejate de infodemie”, implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) în parteneriat cu UNICEF. Opiniile exprimate în acest articol aparțin autorilor și nu reflectă neapărat poziția UNICEF.
