Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 3 October 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleSănătateȘtiri

13 defibrilatoare au fost instalate în cele mai importante stații de metrou din Capitală

16
13 defibrilatoare instalate în statii de metrou. FOTO: Arhiva
13 defibrilatoare instalate în statii de metrou. FOTO: Arhiva

Cele mai tranzitate stații de metrou din Capitală au fost dotate cu defibrilatoare. Cele 13 astfel de aparate au fost instalate de Departamentul de Situații de Urgență, în cadrul proiectului național „Punct de prim ajutor. Fii salvator! “, inițiat în anul 2023.

Proiectul are scopul de a-i face pe cetățeni să acorde primul ajutor, rapid, în cazul unui stop cardio-respirator.

Cele 13 stații de metrou sunt următoarele:

  • Piața Sudului;
  • Tineretului;
  • Piața Unirii ;
  • Piața Unirii 2;
  • Universitate;
  • Piața Romană;
  • Piața Victoriei 1;
  • Piața Victoriei 2;
  • Gara De Nord;
  • Eroilor;
  • Politehnică;
  • Dristor;
  • Nicolae Grigorescu.

Cele 13 astfel de aparate îl vor ghida pe salvator, atât în ceea ce privește manevrele de resuscitare cât și în aplicarea de șocuri electrice victimei, până la sosirea echipajelor medicale.

În situațiile de urgență în care o persoană suferă un stop cardio-respirator, acordarea primului ajutor, respectiv efectuarea compresiilor toracice și administrarea unui șoc electric sunt intervenții vitale care trebuie aplicate până la sosirea echipajelor medicale. Șansele de supraviețuire cresc la 50-70% atunci când manevrele de resuscitare și defibrilare automată au loc în primele 3-5 minute de la declanșarea stopului cardio-respirator, iar în lipsa aplicării acestor manevre de bază, șansele de suraviețuire și recuperare ale victimei sunt extrem de mici.

Raed Arafat, secretar de stat în MAI, șeful DSU

În Capitală și județul Ilfov, au fost instalate peste 100 de defibrilatoare și în spații publice. Printre ele sunt:

  • Teatrul Național București;
  • Sala Radio;
  • Aeroportul Internațional ‘’Henri Coandă’’;
  • Sala Palatului;
  • Televiziunea Română;
  • Ateneul Român;
  • Opera Română.

CITEȘTE ȘI: Banii pentru reparaţia pasajelor Lujerului şi Obor, „prinşi” în bugetul pe anul viitor

Cum funcționează un defibrilator

Mai întâi, aparatul trebuie scos din suportul în care este așezat. Apoi, acesta transmite, în mod automat, un SMS către un reprezentant al locației respective, pentru a semnala folosirea lui. Aparatul poate fi manevrat cu un minimum de pregătire, pentru că ghidează persoana care îl folosește. În acest sens, emite comenzi auditive și vizuale.

Mai mult, aparatul sună direct în dispecerat, atunci când este deschis. În acest fel, conectează persoana care îl folosește cu un medic. Acesta va urmări, în timp real, starea de sănătate a pacientului și poate da sfaturi, până la sosirea ambulanțelor.

În aplicația „DSU”, pentru telefoanele de tip smatphone si pentru tablete, se găsește și harta interactivă cu cele 13 aparate montate. Aplicația poate fi descărcată gratuit din magazinele de aplicații Google Play și AppStore.

CITEȘTE ȘI: Jocurile video ar putea fi folosite ca metodă de predare în școlile bucureștene. Cum arată istoria şi geografia „gamificate”

pe același subiect

Foto: FB/ Strazi Deschise - București
ArticoleCulturăȘtiriTransport

Weekend cu „Străzi Deschise”. Programul artistic și restricțiile de circulație

Un nou weekend cu „Străzi Deschise, București – Promenadă Urbană” aduce activități...

Programul Street Delivery 2020. Foto: Ediția din 2023/ Sursă: Lisa Nedelcoff
ArticoleCulturăMain

Street Delivery revine pe strada Verona în weekend. Programul evenimentului

Programul Street Delivery 2024. Evenimentul revine în centrul Capitalei, cu zeci de...

drumul prin pădurea Băneasa. FOTO: greenfieldresidence.ro
ArticoleMainPrimărieTransport

Planul accesului în și din cartierul Greenfield. Ce se va întâmpla cu drumul prin pădurea Băneasa

Drumul prin pădurea Băneasa este necesar în acest moment, însă trebuie să...

Mai multe evenimente restricționează traficul. FOTO: Arhiva
ArticoleȘtiriTransport

Mai multe evenimente restricționează traficul din Capitală, în acest weekend

Circulația din București se modifică, în acest weekend. Mai multe evenimente restricționează...