Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, acuzat de DNA că ar fi luat mită de la 45 de pacienți, are venituri de 2.600 de euro pe lună, din activitatea sa de parlamentar și medic. La acestea se adaugă veniturile soției, dividente de la o farmacie a familiei și bani din închirierea unui apartament.
DNA: Nelu Tătaru ar fi primit mită între 100 și 500 de lei
Procurorii anticorupție susțin că fostul ministru al Sănătății, în prezent deputat PNL, ar fi primit între aprilie și iulie anul acesta, în cadrul Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” din Huși, sume de bani cuprinse în general între 100 și 500 de lei, precum și bunuri alimentare, de la 45 de persoane (pacienți/aparținători), în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu în calitate de medic specialist, respectiv intervenții chirurgicale, consult pacienți ori eliberare de rețete medicale.
„Suspectului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
În cauză se mai efectuează urmărirea penală și privitor la alte 27 de persoane care au calitatea de suspecți pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită”, anunță DNA în comunicat.
CITEȘTE ȘI: Spitalul pentru copii construit din donațiile românilor, premiat pentru arhitectură
Ce venituri are fostul ministru al Sănătății
Nelu Tătaru a fost ministru al Sănătății în 2020, chiar la începutul pandemiei de COVID-19. În prezent, este deputat liberal. De asemenea, era lider PNL Vaslui.
Veniturile politicianului sunt peste media din România, potrivit declarației de avere pe care a postat-o pe site-ul Camerei Deputaților.
Astfel, acesta a încasat anul trecut 141.636 de lei din activitatea sa de la Parlament, ca deputat, și 18.437 de lei din activitatea sa de medic. Cele două venituri reprezintă circa 2.667 de euro pe lună.
Se adaugă salariul soției sale, farmacistă, de 72.893 de lei. În total, cei doi soți încansează împreună indemnizații de 3.800 de euro.
Firma la care este administrator unic soția fostului ministru, o farmacie, i-a mai adus dividente de peste 270.000 de lei în ultimii doi ani.
La această sumă se adaugă veniturile din închirierea unui apartament, 44.400 de lei, respectiv circa 8.800 de euro.
Nelu Tătaru deține un apartament în București
Politicianul este coproprietar pe două apartamente, în Iași și București. Cel din Capitală are o suprafață de 97 de metri pătrați și a fost achiziționat în 2017.
Fostul ministru al Sănătății are peste 1,5 milioane de lei în conturi și a împrumutat firma soției sale cu 150.000 de lei.
La rândul său, are un credit de 578.000 de lei, scandent în 2025.
Comments are closed.