De Cosmin Pojoranu
După un proces care a durat zece ani, Roșia Montană a fost înscrisă, pe 27 iulie, în Lista Patrimoniului Mondial a UNESCO, dar și pe Lista Patrimoniului Mondial în pericol. Dosarul depus de România la UNESCO se intitulează „Peisajul Cultural Minier Roșia Montană” (aici poate fi consultat un rezumat în limba engleză). Procedurile au început, formal, în 2011, când Comisia Națională a Monumentelor Istorice recomanda Ministerului Culturii includerea Roșiei Montane în UNESCO. De fapt, înscrierea a fost solicitată public de diverse organizații (ICOMOS, OAR, UIA) încă din 2002. Situl a primit în mai 2018 recomandare de înscriere, când Comisia Patrimoniului Mondial a adoptat recomandările de înscriere făcute de ICOMOS (Consiliul International pentru Monumente si Situri Istorice), organismul consultativ al UNESCO.
România nu a avut o delegație la Fuzhou, China, unde s-au desfășurat lucrările Comitetului UNESCO. Discursul de mulțumire al României a fost transmis în direct, însă mesajul a fost unul neclar, din pricina problemelor tehnice.
După ce a mulțumit ICOMOS, comunității științifice naționale și internațioanle, autorităților implicate, organizațiilor societății civile, András Demeter, secretarul de stat în Ministerul Culturii, a menționat că România va lua foarte în serios recomandările care sunt cuprinse în rezoluția de înscriere în patrimoniul mondial și că România va invita o misiune de monitorizare reactivă la fața locului. pentru a putea discuta toate problemele de conservare și de management pe care locul le are și a găsi cele mai bune soluții pentru rezolvarea lor.
Corina Șuteu, fost Ministru al Culturii și Ștefan Bâlici, managerul Institutului Național al Patrimoniului, au făcut declarații într-un interviu live pe Facebook. Amândoi au pledat pentru colaborare în societate, pentru ca Roșia Montană să își atingă potențialul. De asemenea, cei doi au fost de acord că e nevoie de mai multe fapte decât vorbe, mai ales din partea autorităților.
Corina Șuteu, ministrul care, în ianuarie 2017, a înaintat dosarul Roșia Montană la UNESCO în ultimele sale zile de mandat, a afirmat că „e un moment simbolic foarte important pentru extrem, extrem, extrem de multă lume. Pentru Roșia Montană, dincolo de bucuria acestui moment, în realitate, greul de-abia acum începe pentru tot ceea ce e de făcut acolo.
Unul dintre oamenii de bază în realizarea dosarului Roșia Montană la UNESCO, Ștefan Bâlici a declarat că „până acum, a fost foarte puțină acțiune concretă din partea statului. Acum e momentul să se schimbe acest lucru”. Tot el a remarcat că „fără o poziție clară a Ministerului Culturii, nu am fi fost unde suntem astazi. Ministrul a declarat tot timpul că susține acest dosar”. Bâlici speră la o colaborare foarte bună cu Ministerul Culturii, pentru a atinge un scenariu în care autoritățile și ministerele colaborează cu comunitatea locală.
Întrebat ce urmează ce urmează pentru Roșia Montană, Bâlici răspunde că „acum suntem realmente preocupați de felul în care putem porni un plan de management eficient și aplicabil”.
„Prima reacție în urma inundațiilor recente a fost a societății civile, autoritățile au venit după câteva zile. E posibilă mobilizarea în continuare. Noi (Institutul Național al Patrimoniului, statul român), trebuie să însuflețim această mare de oameni care e dedicată Roșiei și să reușim împreună să facem ceva”, a mai spus Ștefan Bâlici.
Iată principalele declarații:
Despre de ce (și cu ce) a intrat Roșia în UNESCO?
Ștefan Bâlici: „față de momentul 2018, când aveam o evaluare de înscriere care reținea doar două criterii, acum, în urma reevaluării, a fost recunoscută relevanța pentru trei dintre criterii; acestea sunt:
- interchange (criteriul II) = schimburi culturale care se manifestă într-un timp dat și un loc dat între culturi diferite. Aici e vorba de dezvoltarea mineritului aurifer subteran ca urmare a colonizării unor comunități de mineri din zona Illyria și Dalmației – această colonizare a avut ca efect dezvoltarea de noi tehnici de minerit de subteran, iar o parte din ele se găsesc doar aici, la Roșia;
- tradiții culturale specifice unui loc (criteriul III) – e vorba de tradiția minieră de epocă romană;
- tipologie (criteriul IV) – un anumit tip de amenajare a teritoriului sau construcție – în cazul nostru e vorba de sistemul de exploatare minieră romană.
Apoi, sunt două condiții pe care orice sit trebuie să le îndeplinească atunci când e înscris – integritatea și autenticitatea.
- Integritatate = să aibă suficiente părți componente astfel încât să poată susține în mod convingător și relevant valorile despre care vorbeam (cele trei, transpuse în criteriile de evaluare).
- Autenticitate = transmiterea acestor mărturii într-o formă credibilă și nealterată. Și noi le avem pe toate.
„Protejăm un mic teritoriu cu totul remarcabil. Aș cita din rezoluția de înscriere, care spune că „Roșia Montană conține cel mai semnificativ, extins și divers din punct de vedere tehnologic complex minier aurifer roman cunoscut în momentul de față în lume”. Protejăm toate mărturiile fizice semnificative și interdependente ale mineritului aurifer de epocă romană. Aceasta a fost epoca pe care ICOMOS a reținut-o drept exemplară la scară globală; ne referim la exploatări subterane și la urme de exploatare care există la suprafață, apoi la toate mărturiile existenței unei comunități miniere pe acel loc, corelate cu subteranul, anume necropole, așezări, locuri de prelucrare a minereului, spații de cult, care au fost descoperite pe un teritoriu vast, care corespunde la suprafață rețelelor subterane de exploatare a aurului. E un spațiu foarte complex și interesant deoarece are această zonă subterană absolut fascinantă, care însumat cuprinde peste șapte kilometri de galerii miniere de epocă romană, la care se adaugă multe altele mai târzii. Deci protejăm un decupaj dintr-un teritoriu; când vorbim de peisaj cultural, vorbim de un spațiu care cuprinde într-o formă vizibilă la suprafață, dar și in subteran în cazul nostru, urme semnificative ale interacțiune dintre om și mediul său de existență, într-o anumită perioadă din timp.”
Despre alte situri înscrise în UNESCO de România:
Ștefan Bâlici: „drept e că, de mai mult de 10 ani, România nu a mai înscris niciun sit. Ultima oară s-a întâmplat în 2010, cu Sucevița, care era o extindere a unui sit deja existent. Vorbesc de cele culturale. Sigur, pădurile de fag au fost înscrise în 2018, parcă. E cazul să ne mobilizăm. Sunt țări care au câte 2-3 înscrieri pe an. Noi suntem într-o campanie de accelerare pe linia aceasta. Avem încă un dosar depus deja la UNESCO – ansamblul monumental de la Târgu-Jiu, depinde de o decizie a Comitetului Patrimoniului Mondial, care va fi luată probabil sâmbătă. Avem în pregătire un dosar mare, cel mai complex pe care l-am avut vreodată – frontierele imperiului roman, o extindere a unui dosar multinațional, care cuprinde frontierele fizice ale Imperiului Roman începând din Britania, până la Gurile Dunării și Dacia, va continua acest dosar apoi cu Asia și Africa, deci cu toată zona asta de fortificare, e ceva spectaculos. În acest dosar suntem parteneri cu Croația, Serbia și Bulgaria pentru segmentul Dunării inferioare, e vorba de câteva sute de situri, fortificații, elemente de graniță fortificate, palisade, turnuri, castre, cetăți, absolut spectaculos. E dosarul mare la care lucrăm deja de câțiva ani”.
Despre pașii următori și cine ce ar trebui să facă:
Ștefan Bâlici: „odată cu dosarul, am pregătit o primă formă a unui plan de management, care acum trebuie actualizat și adus în acord cu condițiile momentului, dar care poate constitui partitura pe care să putem lucra împreună. E cu totul altceva dacă reușim să punem în mișcare un sistem de management al acestui loc care să fie cu adevărat incluziv și participativ – mi se pare o miză importantă. Altfel, rămânem fiecare pe segmentul lui”.
„Sunt niște lucruri foarte precise deja în decizia de înscriere a Comitetului Patrimoniului Mondial, pentru că înscrierea a fost simultan în Lista Patrimoniului Mondial și în Lista Patrimoniului Mondial în pericol, care e o listă specială în care sunt incluse acele situri care sunte amenințate și pentru care trebuie să se mobilizeze și mai mult această cooperare și resursele care devin disponibile pentru monumetele din Listă. Noi suntem incluși simultan în ambele liste. Pericolul la Roșia e starea în care se află tot situl, aceste valori de care vorbeam și care trebuie protejate; pe de altă parte, pericolul este scenariul de dezvoltare a zonei pe care îl alegem. UNESCO a menționat foarte clar mineritul, dar trebuie spus că toate aceste prevederi din rezoluție au titlul de observație și titlul de recomandare, de aici încolo e treaba statului român să aleagă ce face.
„Lipsa unui plan urbanistic general al comunei Roșia Montană practic împiedică orice fel de investiție. Rămâne un număr foarte limitat de situații pentru care se poate elibera o autorizare de construire, în lipsa unui plan urbanistic general. Practic, dezvoltarea e blocată. Acest instrument e în responsabilitatea autorității locale. Primăria și Consiliul Local trebuie să inițieze și să contracteze un plan urbanistic general, finanțarea e deja rezervată de către guvern încă de anul trecut prin Ministerul Dezvoltării, trebuie doar ca cineva să vrea să facă acest lucru. Atunci nu se va mai putea spune că suntem blocați. Acum, da, suntem, și ICOMOS a notat acest lucru în evaluarea sa și UNESCO în rezoluția sa.”
„Pentru restaurare se pot emite autorizații și în lipsa PUG – e una dintre excepțiile prevăzute de lege. Deci da, putem restaura. Dar sigur că asta nu-i suficient pentru buna funcționare a zonei sau a oricărei localități despre care am discuta”.
„Plan de conservare a sitului, însoțit de un plan de acțiune. Va trebui să fie o inițiativă guvernamentală. Sunt convins că Ministerul Culturii va fi inițiatorul acestui plan, alături de alte ministere care au responsabilități în domeniul urbanismului, construcțiilor și investițiilor, sper să fie implicate. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Ministerul Fondurilor Europene. În programul de guvernare al actualei coaliții există acest punct: transformarea Roșiei într-un model de dezvoltare sustenabilă. Exact asta ne cere și UNESCO să facem. Avem tot ce ne trebuie astfel încât să se poată porni la drum pentru un astfel de plan”.
Mi se pare momentul foarte bun, pentru că exact acum se definește viitorul cadru financiar european. România își definește programele de finanțare, deci ar fi numai bine să ne asigurăm că Roșia Montană e eligibilă pe cât mai multe fronturi, social, economic, de mediu, sănătate, peste tot e nevoie. Se poate face în așa fel încât să existe resursele necesare pentru un plan de anvergură.
„E clar că nu există capacitate în rândul proprietarilor de clădiri de acolo să scrie o cerere de finanțare, de exemplu, dacă m-am referit la fonduri europene. E dificil din punct de vedere administrativ să gestionezi un proiect cu finanțare europeană. Nu e realist să ne gândim că fiecare proprietar de casă din zonă sau fiecare întreprinzător își va scrie un proiect de finanțare. E clar că trebuie înființate niște centre de asistență, de consultanță, astfel încât oamenii să fie îndrumați către sursele de finanțare care există, pentru că există, totuși, și să fie ajutați să gestioneze astfel de proiecte. Fără o implicare serioasă a statului, n-o să meargă lucrurile cum trebuie. Trebuie și investiții directe din partea statului. Așa, un început timid avem, prin programul național de restaurare, în limita resurselor acestui program; două case parohiale de la Roșia Montană sunt finanțate, una e în fază de proiectare, cealaltă în fază de execuție, sperăm să înceapă în curând șantierul. Altele vor urma, dar e nevoie de mult mai multe”.
Corina Șuteu: „să continue să existe o mobilizare și păstrare a atenției asupra ceea ce se va întâmpla în continuare. Folosind o metaforă un pic agresivă, planul acesta de acțiune e un mic pistol la tâmplă pus autorității publice, care acum va trebui să acționeze într-un anumit fel.
Să fie susținute inițiativele private și ale societății civile, să fie dezvoltate alte inițiative, să fie angrenat sistemul de colaborare care există în acest moment în comunitățile din Roșia și împrejurimi, să se facă în așa fel încât Roșia să devină un model de punere în practică a înscrierii în patrimoniul mondial. Responsabilitatea va fi foarte mult pe umerii statului, dar să se afle mereu în oglinda cuiva care spune „OK, ce-ați făcut din ce trebuia făcut?”. Se credea că atenția față de Roșia a adormit. De fiecare dată când subiectul a reapărut, mobilizarea societății civile a fost reală și foarte vie. Dacă această atenție va rămâne la fel de responsabilă, eu cred că, în timp, Roșia Montană poate să devină un model de dezvoltare durabilă tocmai prin acțiunea conjugată a autorității publice și a societății civile.
Mobilizarea pentru intrarea în UNESCO a fost una exemplară și cred că trebuie să continue. Hai să vedem: suntem capabili să ne mobilizăm și să facem ca de acum în 10-15 ani să spunem „uite, Roșia a intrat în UNESCO, și pentru că a intrat în UNESCO, uite cum arată, uite ce pol de curiozitate, ce pol cultural, ce experiență cultura turistică ieșită din comun oferă Roșia Montană. Ar avea o forță simbolică și pentru restul siturilor pe care noi le neglijăm.
Despre declarația primarului din Roșia Montană,
Primarul a spus că „minusurile pentru comunitate apar în momentul în care ești patrimoniu mondial UNESCO – restaurarea, modernizarea oricărui imobil pe care îl deții necesită avize speciale și birocrație multă”:
Ștefan Bâlici: „Nu e adevărat. Protecția legală nu o oferă Convenția Patrimoniului Mondial. E un instrument de cooperare, de sprijin și până la urmă de promovare. E un instrument care nu se suprapune peste suveranitatea niciunuia dintre statele semnatare. Orice stat e liber să facă orice în siturile înscrise, dovadă Liverpool care acum trei zile a fost eliminat din lista patrimoniului mondial, pentru că autoritățile locale au preferat să promoveze o serie de proiecte imobiliare invazive care pun în inferioritate centrul istoric al orașului. UNESCO a luat act de decizia statului și a eliminat de pe listă, după zece ani de negocieri. Ne obligă legea românească – astăzi n-ai avea voie să faci niciun fel de lucrare fără avize, primarul trebuie să știe lucrurile astea, că e primar și el trebuie să aplice aceste prevederi legale.”
Corina Șuteu: „politicienii declară ce trebuie să declare pentru că au anumite interese la un moment dat. Asta nu înseamnă neapărat că ei ce cred ce declară sau că nu sunt conștienți că în ceea ce declară sunt foarte multe asimetrii și inexactități. E esențial ca tu să spui ceva, ca apoi tu să te ascunzi în spatele a ceea ce ai spus. Declarațiile de natură politică nu au nicio legătură cu declarațiile tehnice. Primarul își caută deja un mod de apărare în fața lucrurilor pe care nu va putea să le facă. Trebuie să i se reamintească că poate acționa și că trebuie să acționeze”.
Despre protecția oferită Roșiei Montane ca urmare a înscrierii în UNESCO
Convenția Patrimoniului Mondial definește protecția ca fiind egală cu asistența și cooperarea internațională.
Ștefan Bâlici: „multă lume se sperie – „vai, e o protecție suplimentară”; nu este, e de fapt o oportunitate. Noi nu puteam înscrie Roșia Montană în lista patrimoniul mondial dacă deja nu era protejată în legislația românească. Și ea este protejată, de la prima listă a monumentelor istorice, din 1991/1992. Această protecție ar fi trebuit să se facă simțită în realitate. Acum e o oportunitate bună să resetăm totul și să facem ceea ce trebuie, conform legislației noastre.”
Despre cât și cum s-a lucrat la dosarul Roșia Montană
Corina Șuteu: „ar trebui să ieșim din logica asta a lucrului în exces, de sacrificiu constant pentru a lucra pentru binele comun al unui patrimoniu care este patrimoniu național și, iată, în unele cazuri este patrimoniu universal, de care alte țări europene știu să aibă grijă mult mai bine și știu să ofere resursă financiară și umană pentru asta. Acest tip de spirit de gherilă, de grup care se dedică trup și suflet unor cauze în care crede, și e normal că o face… dar ar trebui să încetăm să ne mai folosim aiurea resursele și să dăm resurse acolo unde aceste resurse sunt cu adevărat necesare, de-asta e foarte greu de cuantificat… Adevărul care e, când dorești să faci ceva de acest fel, ajungi să lucrezi la ore inadmisibile, ca și cum ai lucra pentru proiectul tău personal, nu ca și cum ai lucra pentru un proiect al statului român.
Revin la acel exemplu pe care îl dădeam pe vremea în care eram ministru: dintre 500 de dosare care sunt înregistrate la o registratură vetustă în Ministerul. Culturii pentru domeniul patrimonial, maxim 50 puteau să fie lucrate în timpul unei săptămâni, deci 500 pe săptămână în medie și 50 puteau să fie lucrate, și asta cu o echipă care lucra efectiv de dimineața până noaptea.
Trebuie sa reprioritizăm lucrurile nu doar în discurs. Spunem că patriomoniul e important, ca e foarte important să avem grijă de cultură, să protejăm, să facem, dar cand coboram în realitatea concretă a organizării resurselor acțiunii, ne dăm seama că cele două nu se lipesc, nu sunt conjuncte.
Vreau să mă credeți, pentru mine ca ministru a fost una dintre experiențele cele mai dureroase, acelea în care m-am dus și-am văzut atâtea șantiere de restaurare începute și neterminate, pentru că, neavând multianualitate, nu se poate respecta acest plan care la un moment dat să țină cont că o lucrare începută trebuie finalizată, iar până la finalul ei, tu nu prioritizezi altă lucrare – atunci ai șantiere întrerupte, reîncepute, totul e o cârpeală nesănătoasă, care de fapt sabotează propria noastra încercare de a face lucrurile coerent și sustenabil.
Ne-ar prinde bine posibilitatea de a avea bugetare multianuală, care deocamdată este… trebuie sa avem o adevărată tenacitate noi, sectorul interesat de asta, pentru ca legal vorbind asta să fie posibil. Trebuie de asemenea să avem un master plan pe patrimoniu, trebuie să avem guverne care să se preocupe cu adevărat de cultură, care cu adevărat, prin acțiunile lor, nu prin retorică, să dea culturii prioritate, ar trebui să încetăm să mai avem nevoie ca Minister al Culturii de 14 avize pentru absolut orice reglementare vrem să trecem prin guvern, ar trebui să nu mai fim considerați un minister secundar, ar trebui să avem personal suficient ca să tratăm multele dosare care sosesc, și așa mai departe.
Roșia e o reușită simbolică pentru că ea exprimă foarte bine conjuncția între reacția societății civile și acțiunea politicii publice în a da prioritate unui subiect care cu adevărat contează”.
