Piața Volantă din Sectorul 1 revine în Amzei, în weekendul 15-17 mai
În acest final de săptămână, cetățenii din Sectorul 1 al Capitalei își pot face cumpărăturile la piața volantă, aceasta urmând să fie organizată în zona Piața Amzei.
Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
În acest final de săptămână, cetățenii din Sectorul 1 al Capitalei își pot face cumpărăturile la piața volantă, aceasta urmând să fie organizată în zona Piața Amzei.
Deniz Garguli
Trei grădinițe din Sectorul 4 vor face parte din programul „Vara în Grădinițe 2026”, potrivit unui anunț al primarului Daniel Băluță.
Alexandru Stan
Un amplu proiect de investiții care va transforma complet Bd.
Deniz Garguli
Consiliul Local al Sectorului 3 a stabilit unde va fi construită noua școală din cartierul Theodor Pallady, la peste un an de când au fost începute demersurile pentru acest proiect.
Redacția Buletin de București
Tarifele pentru ridicare mașinilor ce sunt parcate neregulamentar în București urmează să se majoreze, conform unui proiect de hotărâre ce se află în dezbatere publică.
Deniz Garguli
Autobuzele turistice din București revin pe traseu de vineri, 15 mai, și vor circula în weekend-uri, prin cele mai cunoscute destinații turistice din Capitală, a anunțat Societatea de Transport București.
Andreea Stănărîngă
Bucureștiul va avea un serviciu de taxi pentru persoanele cu dizabilități, după ce un proiect-pilot în acest sens a fost adoptat de Consiliul General al Municipiului București (CGMB), în ședința din 13 mai.
Redacția Buletin de București
Noi percheziții DNA au loc la Primăria Sectorului 3, într-un dosar privind restructurarea Poliției locale.
Deniz Garguli
Teatrul de Vară din Parcul Regele Mihai (Herăstrău) va fi reabilitat din nou, de către Primăria Capitalei, care l-a preluat în administrare de la Teatrul de Comedie „Constantin Tănase” pentru o perioadă de doi ani.
Redacția Buletin de București
Newsletter BdB
Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.