Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Cultură, Știri

Cartierul „muncitoresc” 23 August devine, în week-end, galerie de artă în aer liber

Cartierul „muncitoresc” 23 August devine, în week-end, galerie de artă în aer liber
„23 August”, primul cartier din România dedicat artei stradale

Cartierul „23 August” se pregătește să devină, pentru câteva zile, o galerie de artă în aer liber. Între 3 și 5 octombrie 2025, Bucharest Street Art Festival, eveniment organizat de Asociația Alternative Bucharest, promite să reactiveze o zonă industrial-rezidențială. Proiectul, co-finanțat de ARCUB, prin programul București Împreună 2025, aduce în cartier artiști din țară și din străinătate. Buletin de Bucureşti este partener media al evenimentului.

Prima parte a evenimentului se desfășoară pe 3 octombrie, la Institutul Goethe. Acolo, festivalul începe cu vernisajul expoziției Street Levels, unde fiecare artist participant va expune câte o lucrare. Tot pe 3 octombrie, la ora 19:00, este programată o conferință despre arta urbană din România, axată pe perspectiva femeilor. La discuție vor participa Alexandra Constantin, Ocu și Alexa Lincu, cu Elvira Lupșa pe post de moderator.

Arta pentru schimbare

Pe 4 și 5 octombrie, acțiunea se mută în cartierul “23 August”, unde zidurile clădirilor vor fi folosite ca pânze. Artiști din Italia, Germania, Franța și Ungaria, alături de colegii lor români, vor realiza intervenții de artă stradală. Organizatorii promovează arta ca instrument pentru schimbare și coeziune socială. Școala Gimnazială nr. 78 este anunțată ca fiind punctul central al evenimentului.

Bucharest Street Art Festival
Bucharest Street Art Festival

Activități și invitaţi internaționali

Pe lângă lucrările murale, festivalul include proiecția documentarului Sticker Movie, un atelier de artă murală pe tema sănătății mintale, susținut de Wanda Hutira, și un tur ghidat despre istoria industrială a cartierului, condus de Alexandru Binescu.

Printre artiștii participanți se numără AKSID (Germania), Daniel Ferencz (Ungaria), SICK-BOY XIII (Italia) și SYRK (Franța), alături de artiști locali precum Alin Mihai, Cristian Scutaru și HarceaPacea.

Buletin de Bucureşti este partener media al evenimentului.

CITEŞTE ŞI Controversele privind modelul digital de transport pentru noile construcții ajung în atenția publică. PMB organizează dezbatere

Autor

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.