Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 1 October 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleCulturăȘtiri

„ARHIMAGINI CLUB A”, la Arcub, din 3 octombrie, cu lansare de carte și film

37
Carte și film despre Club A. Imagine cu șantierul incintei în care a funcționat localul.
Carte și film despre Club A. Imagine cu șantierul incintei în care a funcționat localul. FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Carte și film despre Club A. Expoziția „ARHIMAGINI CLUB A” se deschide, pe 3 octombrie,  la ARCUB – Hanul Gabroveni. Expunerea, realizată de arhitectul Mirel Leventer, documentează viața de student la Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din București și evenimentele care au avut loc în Club A între anii 1969-1983.

În cadrul vernisajului, se va lansa și albumul de fotografie, „ARHIMAGINI”. De asemenea, se va proiecta și un film documentar, cu imagini de pe rolele de 16 mm, din arhiva personală a arhitectului.

Carte și film despre Club A. Evenimentul readuce in memoria bucureștenilor succesul localului, plasat in contextul mai multor evenimente, ale anilor 70: Festivalul de Muzică Pop și Folk, primul eveniment de anvergură al clubului, din 1969, festivalul Woodstock și primul om pe lună.

Expoziția „ARHIMAGINI CLUB A”, poate fi vizitată în perioada 3-13 octombrie 2024, la ARCUB – Hanul Gabroveni, Sala Librărie din strada Lipscani nr. 84-90. Vernisajul este deschis de marți până duminică, între orele 12:00- 20:00, iar intrarea este liberă. În zilele de luni, expoziția este închisă. Mai multe detalii AICI.

CITEȘTE ȘI: „Prinţesa Circului” deschide stagiunea Teatrului Naţional de Operetă

Renovarea clădirii care a găzduit faimosul Club A

Lucrările la clădirea monument istoric care a găzduit Club A continuă. Consolidarea imobilului a început în 2023 si ar trebui sa se termine anul acesta.

Se lucrează la elementele de rezistență din locuințe și din spațiile cu altă destinație, se montează tâmplăria din lemn triplu stratificat a ferestrelor, se schimbă instalațiile electrice de iluminat, instalațiile sanitare și de încălzire, ventilare și climatizare.

Carte și film despre Club A. Imagine cu șantierul incintei în care a funcționat localul.
Carte și film despre Club A. Imagine cu șantierul incintei în care a funcționat localul. FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Clădirea din Centrul Istoric al Capitalei, care la subsol a găzduit celebrul club al studenților de la Arhitectură se afla într-o stare severă de degradare. Blocul are cinci etaje cu 39 de apartamente și mai multe spații comerciale la parter. Lucrările vor fi făcute de SC Manelli Impresa SRL.

În cadrul acestor lucrări va fi reparat acoperișul și se va reface planșeul din beton de peste subsol, din dreptul curții interioare. Mai mult, clădirea va fi anvelopată pentru a fi consolidată și din punct de vedere termic. 

Consolidarea imobilului din Blănari nr. 14, monument istoric construit între anii 1934-1937, se face cu fonduri PNRR, în urma unui proiect depus de AMCCRS. Valoarea finanțării aprobate de Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației este de 14,4 milioane lei.

CITEȘTE ȘI: Spotlight 2024 | Festivalul Internațional al Luminii, între 11 și 13 octombrie, în Capitală

pe același subiect

Șoferii pot parca, din nou, la intersecția Șos. Vergului cu Șos. Pantelimon. FOTO: Nicusor Dan/Facebook
ArticoleȘtiriTransport

Șoferii pot parca, din nou, la intersecția Șoseaua Vergului cu Șoseaua Pantelimon

Șoferii pot parca, din nou, la intersecția Șoseaua Vergului cu Șoseaua Pantelimon,...

Accident mortal pe linia 41, din Capitală. FOTO: Arhiva
ArticoleEvenimentMain

Accident mortal pe linia 41. Un bărbat traversa neregulamentar

UPDATE: S-a reluat circulația tramvaielor pe linia 41, în ambele sensuri. Tramvaiele...

30 de spații scoase la licitație. FOTO: Primaria Sector 6
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 6 | 30 de spații scoase la licitație, pentru comercianți. Locații și prețuri de pornire

30 de spații comerciale scoase la licitație, pentru închiriere, de către Primăria...

Ilfovenii din Clinceni își pot ridica actele de identitate din localitatea de domiciliu. FOTO: CJ Ilfov
ArticoleBuletin de IlfovMain

Ilfovenii din Clinceni își pot ridica actele de identitate din localitatea de domiciliu

Localnicii din Clinceni își pot ridica actele de identitate din localitatea de...