Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 3 February 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentMain

Care sunt firmele și vedetele din București care speră să recupereze banii de la Nordis

15
banii de la Nordis
Hotelul din Mamaia unde s-au dus o parte din banii de la Nordis. Foto: G4Media

Cinci companii din grupul Nordis au încheiat contracte de vânzare-cumpărare pentru apartamente și locuri de parcare în valoare de 195 de milioane de euro. Din această sumă, peste 71 de milioane de euro ar fi fost delapidate, potrivit procurorilor DIICOT. Mai multe firme și vedete speră acum să recupereze banii de la Nordis.

Ce s-a întâmplat cu banii de la Nordis

DIICOT afirmă că, în perioada 2019-2024, liderii grupului infracțional organizat, prin intermediul a 5 societăți comerciale, ar fi încasat de la clienți persoane fizice sau juridice cu titlu de avans în cadrul unor promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, respectiv contracte de vânzare-cumpărare (apartamente/parcări și mobilier), suma de peste 957.000.000 de lei (peste 195 de milioane de euro).

„Fondurile astfel constituite au fost delapidate, de regulă într-un interval scurt de timp, prin transferuri către persoane fizice, membri ai grupului infracțional organizat, transferuri către persoane juridice, societăți afiliate structurii criminale, plata de salarii, dar și diverse cheltuieli voluptorii, în suma de aproximativ 346.000.000 de lei și 2.400.000 de euro.

În primele două situații, în majoritatea cazurilor, externalizarea fondurilor a avut la bază pretinse documente justificative, care să dea aparența legalității operațiunilor prin care sumele de bani au ieșit din patrimoniul societăților (avans, dividende, restituire împrumut, cesiune părți sociale, respectiv înființarea și/sau preluarea a zeci de societăți pentru a simula operațiuni economice, astfel încât fonduri consistente având ca proveniență avansurile achitate de către clienți să poată fi externalizate sub aparența unor contracte de prestări servicii sau achiziții de bunuri).

Indiferent de traseul parcurs, sumele de bani au urmat aceeași destinație, conturile membrilor grupării și retragerea în numerar”, se mai arată în comunicatul DIICOT în legătură cu dosarul Nordis.

CITEȘTE ȘI: Dosarul Nordis: percheziții în București, Ilfov și Monaco. Procurorii acuză o delapidare de 71 de milioane de euro. Soțul Laurei Vicol, adus la DIICOT

1.200 de creditori care speră să-și recupereze sumele plătite pe apartamente care nu au mai fost livrate

În octombrie, una dintre societățile principale din grupul Nordis, Nordis Management, și alte două a intrat în insolvență. Cele mai multe datorii provin din relațiile contractuale – vânzarea de apartamente, prestarea de servicii/lucrări – încheiate ca urmare a edificării a unui ansamblu imobiliar în Năvodari, demers dovedit, în final, un eșec de proporții.

Numărul creditorilor care-și înapoi banii de la Nordis era, în noiembrie anul trecut, la 1.200.

Printre firmele către care grupul controlat de Vladimir Ciorbă, soțul Laurei Vicol, are datorii neplătite se numără companiile din București  Vodafone și Țiriac Auto, potrivit G4 Media.

De asemenea, foștii fotbaliști Adrian Ropotan și Florin Gardoș, fostul europarlamentar USR Vlad Botoș, care menționase într-o declarație de avere achiziția, în 2023, a unui „studio” de 38 metri pătrați, și jurnalistul Robert Turcescu au rămas fără apartmanente.

Firma de panotaj outdoor Euromedia Group și Zublin România, din Capitală, se numără printre cei care trebuie să recupereze bani.

Direcția Regională de Finanțe București s-a înscris de trei ori, în trei zile diferite, pe această creditorilor.

CITEȘTE ȘI: Dosar penal în afacerea Nordis. Acuzatiile: grup infracțional organizat și delapidare

Soțul Laurei Vicol, Vladimir Ciorbă, unul dintre suspecții audiați în dosarul Nordis

Audierile se desfășoară la București, iar printre cei vizați se numără și unul dintre acționarii principali ai Nordis, Vladimir Ciorbă, soțul fostei deputate PSD și fostă șefă a Comisiei juridice din Camera Deputaților, Laura Vicol.

După ce multe proiecte ale dezvoltatorului Nordis au rămas doar pe hârtie, iar banii clienților au dispărut, o investigație Recorder a arătat că prin circuitul de firme au fost încasate în avans sume considerabile de bani de la oameni care n-au mai intrat niciodată în posesia apartamentelor promise, deși le-au plătit integral.

Ancheta jurnalistilor Recorder, a evidențiat și legăturile politice ale grupului. Vladimir Ciorbă, principalul asociat al Nordis, este soțul Laurei Vicol, deputată PSD și șefa Comisiei Juridice din Camera Deputaților la acea vreme.

Pe 7 octombrie, un complet de judecată a decis intrarea în insolvență a firmei Nordis Management, una dintre cele mai importante entități din grup. Aproximativ 80 de creditori au solicitat această măsură din cauza neplății datoriilor.

CITEȘTE ȘI: Investigație Recorder: Proiectul Nordis, o țeapă imobiliară a unui dezvoltator cu conexiuni la cel mai înalt nivel

Unul dintre proiectele de lux anunțate de Nordis în București, Nordis Primăverii, este un ansamblu de tip boutique amplasat pe unul dintre cele mai scumpe bulevarde din România și se ridică la o valoare estimată de piață de peste 8 milioane de euro.

Cel de-al doilea proiect se află tot în nordul Capitalei, iar valoarea este de 15 milioane de euro.

În urma scandalului, Laura Vicol și-a dat demisia din PSD, acuzând o „campanie de destabilizare” a partidului, aflat în campanie electorală, după dezvăluirile în cazul Nordis.

De ce a intrat Nordis Management în insolvență

Casa de insolvenţă CITR a explicat în buletinul procedurilor de insolvență, publicat în ianuarie 2025, cauzele pentru care Nordis Management SRL a intrat în insolvență și care sunt scenariile de reorganizare. 

Principalele cauze ale intrării în insolvență a companiei Nordis, conform casei de insolvență, sunt: decizia de dezvoltare în paralel a mai multor proiecte (Mamaia, Sinaia, Brașov), încheierea de promisiuni de vânzare cumpărare și încasarea unor avansuri în baza acestor promisiuni, precum și încheierea de contracte de vânzare cumpărare și încasarea prețului, aceste sume fiind utilizate, pe măsura încasărilor, pentru dezvoltarea proiectelor societății, estimări eronate ale costurilor cu privire la anumite proiecte imobiliare, neîndeplinirea obligațiilor contractuale și întârzierile avute în livrarea proiectelor, dar și situația generală a pieței de construcții.

Apoi, notează CITR, în cele şase luni anterioare deschiderii procedurii de insolvenţă, activitatea Nordis Management SRL a fost foarte redusă.

„Fiind în stare de dificultate, societatea a avut disponibilități financiare limitate. În această perioadă s-au declanșat acțiuni de executare împotriva companiei, fiind efectuate plăți către executori judecătorești și popriri de către ANAF.

Analizând operațiunile efectuate prin bancă și registrul de casă, am constatat faptul că soldul final înregistrat această perioadă a fost în multe zile negativ, din cauza executărilor care au avut loc”, se arată în raport, citat de Economedia.

scris de

Răzvan Chiruță

Răzvan Chiruță este redactor-șef adjunct din iulie 2024. A fost redactor-șef al PRESShub între 2022 și iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al Newsweek România, din 2018 până în 2021, și al cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

pe același subiect

Tarom pune în vânzare bilete de la 23 de euro, pentru rutele interne. FOTO: Arhiva
ArticoleȘtiriTransport

Tarom pune în vânzare bilete de la 23 de euro pentru rutele interne

TAROM păstrează oferta pentru rutele interne. În perioada 3-5 februarie, pune în...

ghene subterane
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 6 | 222 de ghene subterane, pe patru fracții, vor fi funcționale, în scurt timp. Primăria a finalizat procesul de recepție

Recepția primelor 222 de ghene subterane, pentru precolectarea selectivă, fost finalizată de...

Ioana Băsescu
ArticoleMainȘtiri

Ioana Băsescu, fiica fostului președinte al României, pusă sub acuzare în dosarul Nordis

Ioana Băsescu, fiica fostului președinte al României Traian Băsescu, este audiată luni,...

Termoenergetica are pierderi
ArticoleMainTermoficare

ELCEN: Termoenergetica are pierderi de 1 miliard de lei

Termoenergetica are pierderi tehnologice de 1 miliard de lei, din cauza rețelelor...