Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 21 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPrimărie

Care este programul târgului de Crăciun din Piața Constituției

123
Cel mai mare târg de Crăciun din România va avea loc la București. Foto: Primăria București
Cel mai mare târg de Crăciun din România va avea loc la București. Foto: Primăria București

Primăria București a anunțat programul târgului de Crăciun din Piața Constituției din Capitală. Acesta se va deschide pe 29 noiembrie, de la ora 17:00. Intrarea este liberă. 

Târgul este deschis inclusiv în ziua de Crăciun, până pe 26 decembrie. Va fi dominat de un brad de 30 de metri.

CITEȘTE ȘI: Crăciun pe bani publici | Montarea și demontarea bradului „hibrid” din Piața Constituției costă peste 33.000 de euro

Târg de meșteșug, creație și produse culinare autohtone

Cele peste 130 de căsuțe de Crăciun reunesc artizani și producători locali din toate colțurile României, potrivit unui comunicat al Primăriei București.

Produsele expuse variază de la decorațiuni, precum globuri și coronițe împletite manual, la accesorii din piele și ceramică fin decorată, realizate de peste 30 de meșteșugari autentici.

Printre aceștia se numără meșteri în ceramică, icoane și obiecte religioase, prelucrarea lemnului și a metalului, dar și artizani de obiecte din pănuși, piele, blănuri, sticlă și lână împâslită.

De asemenea, în cadrul târgului, vizitatorii vor putea regăsi preparate din miere naturală și dulceața autentică, realizate de producători locali.

Colinde, concerte și muzică internațională

Cea de-a 17-a ediție a Târgului de Crăciun București va avea două zone dedicate muzicii specifice sărbătorilor: zona tradițională și zona urbană.

În zona tradițională, publicul se poate bucura de colinde, datini și obiceiuri, coruri și grupuri de copii, ansambluri din toate zonele țării, minorități și comunități naționale, dar și de artiști îndrăgiți și trupe consacrate, menționează Primăria București.

În zona urbană, vor avea loc petreceri tematice, pe ritmurile internaționale ale celor mai cunoscute melodii ale sezonului de iarnă, mixate de DJ cunoscuți.

De asemenea, tot în zona tradițională a târgului, lângă brad, vor avea loc concerte și evenimente festive.

În fiecare weekend, de vineri până duminică, începând cu ora 19:00, pe scenă vor interpreta cunoscuți artiști români, aducând în fața publicului un program muzical variat, pentru toate categoriile de vârstă, de la muzică specifică sărbătorilor de iarnă, până la muzică de petrecere și voie bună. 

CITEȘTE ȘI: Târgul de Crăciun din Piața Constituției își deschide porțile pe 29 noiembrie

1 Decembrie și seara de Ajun, concerte speciale în cel mai mare târg de Crăciun din România

Ziua Națională a României, 1 Decembrie, va fi celebrată printr-un program special, iar în seara de Ajun, pe 24 decembrie, scena va deveni locul unde magia Crăciunului va prinde viață.

Zona urbană va fi activată, de luni până joi, de DJ care vor crea atmosfera vibrantă a celor mai îndrăgite ritmuri actuale, întru-un cadru feeric de sărbătoare, se arată în comunicatul Primăriei București.

Activități pentru copii

Casa lui Moș Crăciun este din nou prezentă, cu o suprafață de peste 100 mp, decorată și pictată manual. Va fi deschisă pentru toți vizitatorii pe întreaga durată a târgului, timp de 28 de zile, în fiecare dimineață și după-amiază.

„Începând de sâmbătă, 14 decembrie, ora 17:00Moș Crăciun va poposi la Târgul de Crăciun București pentru a-i întâlni pe toți cei care îl așteaptă cu nerăbdare. 

Timp de 11 zile, Moșul va fi prezent pentru a asculta dorințele copiilor și a le împărtăși poveștile sale de Crăciun, alături de elfii săi.

Pe scena Târgului de Crăciun București, diminețile de weekend vor fi dedicate magiei și veseliei, cu o serie de piese de teatru special create pentru cei mici. De la povești clasice, la aventuri captivante și personaje îndrăgite, spectacolele îi vor călăuzi pe copii în universuri fermecate”, menționează comunicatul.

Caruselele din Piața Constituției promit să fie o atracție memorabilă, pline de zâmbete și voie bună. Cu personaje de iarnă și melodii vesele, îi vor însoți pe cei mici într-o lume de basm.

Atracții pentru întreaga familie

Roata panoramică va oferi vizitatorilor o priveliște unică întregului oraș, dezvăluind de la înălțime luminile strălucitoare de sărbătoare, căsuțele decorate festiv și impresionantul brad de Crăciun, împodobit cu stele aurii, ghirlande și mii de globuri. 

Trenulețul tematic va adăuga o notă magică, conducând vizitatorii într-o călătorie de poveste. În plus, mascotele și artiștii pe picioroange, îmbrăcați în costume fascinante, vor interacționa și se vor fotografia cu publicul, aducând tuturor bucuria autentică a sărbătorilor”, conform Primăriei București.

Programul celui mai mare târg de Crăciun din România

Vineri, 29 noiembrie – joi, 26 decembrie 2024, Piața Constituției

Intrarea este liberă!

Zilnic, de luni până vineri, în intervalul orar 12:00 – 22:00, inclusiv în zilele de Crăciun (25 și 26 decembrie), iar sâmbătă și duminică, între 10:00 și 22:00.

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.

pe același subiect

Ce crede Ciprian Ciucu despre iniţiativa lui Nicuşor Dan. FOTO: Mălina Norocea, INQUAM
ArticoleFeaturedPoliticPrimărie

Referendum Bucureşti | Ce cred primarii de sector despre iniţiativa lui Nicuşor Dan (I)

Referendumul bucureştenilor este iniţiativa lui Nicuşor Dan prin care vrea să încline...

Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni va fi modificată
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 4 | Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni va fi modificată

Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni, cea dintre bulevardul Constantin Brâncoveanu –...