Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Știri

Canicross Fun Run – o poveste de prietenie om–câine, pe 10 mai

Canicross Fun Run – o poveste de prietenie om–câine, pe 10 mai
Canicross Fun Run – o poveste de prietenie om–câine, pe 10 mai. FOTO: eco-romania.ro

„Canicross Fun Run – o poveste de camaraderie om–câine” va avea loc sâmbătă, 10 mai 2025, în zona „Cafeneaua Actorilor”. Este  a doua ediție la care bucurestenii alaturi de prietenii lor blănoși,  pot participa la cursa a cărei deviză este „Facem Mișcare. Schimbăm Minți. În Ritm de HAM‑HAM.”.

Concursul propune două probe:

  • Obstacle Run (1–1,5 km cu obstacole)
  • Speed Run (sprint de 50 m pentru câini) – menite să stimuleze un stil de viață activ și empatia față de animale.

Criterii de participare:

  • Oameni: orice vârstă și nivel fizic; copiii sub 12 ani alergați însoțiți de un adult, cei între 7–12 ani pot concura doar cu supraveghere.
  • Câini: minimum 4 luni, la Speed Run, minimum 1 an și non‑brahicefalici, la Obstacle Run.

CITEȘTE ȘI: Gala Internațională de Balet, premieră absolută la Sala Palatului, pe 31 mai

Regulile Canicross Fun Run

La Canicross Fun Run pot participa persoane de orice vârstă și nivel de pregătire fizică. Copiii care vor să alerge cu câinele atașat trebuie să aibă cel puțin 7 ani. Toți participanții sub 12 ani trebuie însoțiți de un părinte sau tutore pe traseu! La proba Speed Run pot alerga câini de orice rasă, cu vârsta minimă de 4 luni.

La Obstacle Run, se admit doar câini non‑brahicefalici, cu vârsta de cel puțin 1 an. Nu pot participa femelele în călduri, gestante sau care alăptează. Rasele brahicefalice sunt permise numai în cadrul probei Speed Run.

Înscrierile la Canicross Fun Run presupun preluarea kiturilor de concurs și verificarea sănătății câinilor vineri, 9 mai, între orele 18:00 și 20:00.

Sâmbătă, 10 mai, evenimentul debutează cu un briefing la ora 10:00, urmat de proba Obstacle Run (10:30–12:30) și premierea acesteia (12:30–13:00).

Seara continuă cu Speed Run (13:00–15:30) și ceremonia de premiere (15:30–16:00).

Prețul biletului este de 120 lei pentru Obstacle Run (incluzând tricou DryFit, kit, fotografie, cronometrare, medalie) și 50 lei pentru Speed Run.

O ambulanță și un medic veterinar vor asigura siguranța sportivilor și a animalelor.

CITEȘTE ȘI: „Bounty Fair – Afară de primăvară”, o nouă ediție la Muzeul Antipa

Autor

  • Diana Matei

    Redactor Buletin de București și prezentator de știri radio. A intrat în presa vorbită în anul 2000. A trecut pe la microfonul știrilor Antena Bucureștilor, Național FM, Smart FM și Realitatea FM. Tot la microfon a stat și în culisele montajului de la știrile Digi24. De nouă ani scrie și prezintă știri la București FM. Acum trei ani a venit în presa scrisă, în redacția BdB. Născută la Brăila, consideră că Bucureștiul este casa ei și o casă trebuie îngrijită și aparată.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.